G4Media.ro

Turcia desfăşoară o campanie pentru detectarea persoanelor obeze în locurile publice

Sursa: pexels

Turcia desfăşoară o campanie pentru detectarea persoanelor obeze în locurile publice

Turcia a lansat o campanie naţională de cântărire a oamenilor în spaţiile publice, cu scopul de a combate obezitatea, acţiune care a atras critici şi ironii pe reţelele de socializare, relatează joi agenţia EFE, conform Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Obezitatea este una dintre principalele probleme de sănătate în Turcia. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în această ţară în anul 2023 o treime dintre adulţi erau obezi, rata cea mai ridicată în rândul ţărilor europene şi care, în plus în cazul Turciei, a crescut constant după anul 1990, când numai aproximativ o cincime dintre adulţi erau consideraţi obezi.

În urmă cu zece zile, ministrul turc al sănătăţii, Kemal Memisoglu, a anunţat că, în cadrul unui program naţional lansat în toate provinciile ţării, lucrătorii din domeniul sănătăţii vor începe să măsoare înălţimea, greutatea şi indicele de masă corporală (IMC) al cetăţenilor în pieţe, în spaţii în aer liber şi la evenimente publice.

„Pe baza acestor măsurători, oamenii pot obţine direct o fişă informativă care le indică dacă intră în categoria celor obezi. Cei identificaţi ca fiind obezi sunt îndrumaţi către un dietetician din oraşul lor”, a explicat un medic endocrinolog, Ilhan Ietkin, membru în conducerea Fundaţiei Turce împotriva Obezităţii (TOV).

În perioada scursă de atunci, personalul sanitar a ieşit pe străzi şi în pieţe cu obiectivul de a cântări 10 milioane de persoane până pe 10 iulie, pentru binele sănătăţii publice, o campanie primită însă cu glume pe reţelele de socializare.

„Dragi tineri, citesc ce scrieţi pe reţelele de socializare. Mesajele sunt foarte amuzante, dar problema excesului de greutate este serioasă”, a reacţionat ministrul turc al sănătăţii pe contul său de X.

El este susţinut de medicul endocrinolog Ilhan Ietkin, conform căruia obezitatea este o problemă foarte serioasă în Turcia şi Ministerul Sănătăţii ar trebui să ia măsuri mai ferme pentru a o combate. „Într-o ţară care ocupă primul loc în Europa la obezitate, acest lucru este desigur insuficient pentru a creşte gradul de conştientizare”, a mai spus acelaşi medic despre campania în desfăşurare.

Acesta crede că metoda cea mai eficientă de combatere a obezităţii este educaţia încă din copilărie în şcoli şi un proces constant de readucere în atenţie a acestei probleme, astfel încât gradul de conştientizare a ei în rândul populaţiei să nu scadă.

„Ceea ce o instituţie precum Ministerul Sănătăţii ar trebui să facă este să elaboreze o strategie care să implice toate sectoarele societăţii în combaterea acestui fenomen, să crească nivelul de educaţie şi să creeze condiţiile pentru un mod de viaţă activ”, sugerează expertul citat.

Conform estimărilor OMS, dacă tendinţa nu se schimbă, în Turcia jumătate dintre femei şi o treime dintre bărbaţi vor fi obezi până în anul 2030.

În această ţară a fost de asemenea observată o dublare a ratei obezităţii infantile în ultimii 30 de ani, prin urmare bolile cardiovasculare, diabetul şi alte afecţiuni vor deveni şi mai frecvente în viitor.

Dar campania de cântărire a populaţiei a primit critici şi în presă, de pildă cotidianul Evrensel considerând-o mai degrabă o „vânătoare de obezi” decât o luptă împotriva obezităţii. „Combaterea obezităţii nu ar trebui să se transforme într-o „vânătoare” publică de persoane supraponderale”, scrie acest ziar.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.