
Trump își dorește Premiul Nobel pentru Pace, dar se confruntă cu refuzul Comitetului
În căutarea recunoașterii supreme, Donald Trump pare gata să facă orice pentru a câștiga prestigiosul Premiu Nobel pentru Pace. Dar președintele american este departe de a convinge comitetul norvegian, arată o analiză a ziarului francez Le Point, preluată de Rador.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Fiecare acțiune a lui Donald Trump, fie ea în politica internațională sau internă, pare îndreptată către un singur obiectiv: câștigarea Premiului Nobel pentru Pace.
Însă un Premiu Nobel nu este o campanie prezidențială: nu îți cucerești alegătorii cu sloganuri atrăgătoare, mitinguri exagerate sau fraze bine elaborate. Această consacrare este în mâinile a cinci oameni, iar Donald Trump este departe de a-i fi convins pe majoritatea dintre ei.
Comitetul Nobel este compus din cinci persoane. Și cel puțin trei dintre ele l-au criticat public pe liderul american. Donald Trump nu precupețește niciun efort, în special pentru a rezolva războiul din Ucraina, concentrându-se pe negocieri directe între președintele Vladimir Putin și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.
De asemenea, a creat legături strânse cu Jens Stoltenberg, ministrul de finanțe al Norvegiei și secretar general al NATO. Mai mult, partidul său, Partidul Laburist Norvegian, are un cuvânt de spus în numirea membrilor Comitetului Nobel din Norvegia. De asemenea, el și-a atribuit meritul pentru încheierea a nu mai puțin de zece conflicte.
Nu suficient însă pentru a-i convinge pe membrii comitetului Nobel. Președintele acestuia, Jorgen Watne Frydnes, a denunțat în decembrie „erodarea libertății de exprimare chiar și în țările democratice”, invocându-l pe Trump pe nume. „Trump a lansat peste 100 de atacuri verbale împotriva presei în timpul campaniei sale electorale”, a declarat cel care a condus și un grup ce promovează libertatea de exprimare.
„După puțin peste 100 de zile ca președinte, [Trump] este pe cale să dezmembreze democrația americană și face tot ce poate pentru a demola ordinea mondială liberală, bazată pe reguli”, a scris în luna mai Kristin Clemet, fost ministru norvegian al educației, de centru-dreapta, și unul dintre cei cinci membri ai comitetului.
Un al treilea membru al comitetului a postat de asemenea mai multe mesaje critice la adresa președintelui în timpul primului său mandat. Ceilalți doi nu s-au exprimat pe această temă, dar ostilitatea primilor trei ar fi suficientă pentru a-l priva pe președintele american de Premiul Nobel pe care îl râvnește atât de mult. Într-atât încât este foarte posibil să fi adoptat o nouă strategie.
„Mulți oameni spun… nu contează ce fac, ei nu vor renunța și eu nu fac gesturi politicianiste pentru asta”, a declarat Donald Trump unui jurnalist luna aceasta, în timp ce semna un acord de pace cu Armenia și Azerbaidjanul. „Ar fi o mare onoare, cu siguranță”, a mai spus el.
În Norvegia, doar 7% dintre oameni au declarat că ar vota pentru Trump în detrimentul fostei vicepreședinte Kamala Harris, într-un sondaj Novus realizat în octombrie anul trecut. Jorgen Watne Frydnes, președintele comitetului, a fost întrebat în ianuarie despre aspirațiile lui Trump la Premiul Nobel și nu a răspuns direct dacă ar fi vreodată dispus să înmâneze premiul președintelui.
Acordarea Premiului Nobel pentru Pace unui șef de stat este „poate adesea cea mai controversată. Atât pentru că, dacă ești șef de stat, ai putere. Ai putere și ai folosit puterea. Adesea ai mâinile pătate de sânge în conflicte. Dar ai și puterea de a face lucruri ulterior, ceea ce complică situația”, a spus el.
Donald Trump se poate baza pe sprijinul anumitor lideri, precum premierul israelian, Benjamin Netanyahu, (care i-a adus o scrisoare de nominalizare) și premierul armean, Nikol Pașinian. Pare aproape sigur că Trump nu va primi premiul din acest an, care va fi anunțat în octombrie, întrucât termenul limită pentru nominalizări era în ianuarie. De la începutul anului, Donald Trump a părut obsedat de amprenta pe care o va lăsa asupra istoriei.
„Vreau să încerc să ajung în rai”, a mărturisit el pentru Fox News marți, 19 august. „Aud că nu sunt bine plasat, la baza scării”, a glumit el. „Dar dacă reușesc să ajung în rai, acesta va fi unul dintre motive”.
Traducere Rador: Gabriela Sîrbu
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.