
Trump ameninţă UE cu represalii după amenda aplicată Google
„Europa a +atacat+ astăzi o altă mare companie americană importantă, Google”, a protestat vineri preşedintele SUA Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, ameninţând că va riposta cu sancţiuni comerciale, notează agenția AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În acelaşi mesaj, preşedintele american a asigurat că, dacă Uniunea Europeană nu revine asupra amenzilor „nedrepte” impuse Google, dar şi Apple, va fi „constrâns” să declanşeze un mecanism de taxe vamale punitive, „Secţiunea 301”.
„Uniunea Europeană trebuie să înceteze imediat aceste practici împotriva companiilor americane”, a adăugat el.
Mai degrabă reţinut faţă de lumea tehnologiei în timpul primului său mandat, republicanul în vârstă de 79 de ani a văzut cum cele mai mari nume din sector s-au raliat masiv de partea sa după la revenirea sa la putere.
Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro pentru încălcarea regulilor concurenţei în domeniul publicităţii.
Comisia a afirmat că Google şi-a favorizat propriile sale servicii de publicitate în detrimentul unor furnizori concurenţi.
Ancheta CE a stabilit că produsele Google deţin o poziţie dominantă pe piaţă, iar compania a abuzat de această situaţie încă din 2014, pentru a-şi avantaja produsele respective.
În speţă, Google a încălcat articolul 102 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.