Home » Analize » Trei persoane au murit în urma unui accident în Bihor

Trei persoane au murit în urma unui accident în Bihor

Trei persoane au murit în urma unui accident în Bihor
Sursa foto: ISU București-Ilfov
Ascultă articolul
Trei bărbați au murit luni dimineaţa, în urma unui accident rutier produs  pe DN 19 E, între localitățile Sânlazăr și Chiraleu, anunţă ISU Bihor.
Apelul care sesiza evenimentul a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 05.05, apelantul precizând că în accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, toate cele trei persoane aflate în cele două autovehicule fiind încarcerate și inconștiente.
- articolul continuă mai jos -
La fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
„Echipajele de descarcerare au acționat pentru evacuarea  celor trei victime dintre fiarele autovehiculelor, iar pompierii paramedici și echipajele medicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, cei trei bărbați nu au mai putut fi salvați, medicul declarând decesul acestora”, mai precizează sursa citată.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole