Home » Articole » Trei oferte au fost depuse la contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania-A3

Trei oferte au fost depuse la contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania-A3

Trei oferte au fost depuse la contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania-A3
Screenshot
Ascultă articolul

Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) anunţă că a primit trei oferte la contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 3C2 Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania-A3. Contractul are o valoare estimată de 20 milioane lei, transmite News.ro.

”Compania Naţională de Investiţii Rutiere a primit trei oferte la contractul pentru supervizarea lucrărilor pe lotul 3C2 Chiribiş-Biharia al Autostrăzii Transilvania-A3”, anunţă compania.

- articolul continuă mai jos -

Ofertele au fost depuse de:

1.Intecsa Engineering Group S.A.U. (ofertant unic)

2.Asocierea Ventra Project Management (leader), Utiber Közúti Beruházó Kft.,

3.Asocierea Peyco Proyectos, Estudios Y Construcciones, S.A. (Leader), Ecoapa Design, K-Box Construction Design

Contractul ”Servicii de Consultanţă pentru Proiectul „Autostrada Braşov-Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borş, Subsecţiunea 3C2: Chiribiş – Biharia (km 30+550 – km 59+100)” are o valoare estimată de 20 milioane lei şi o durată de 21 de luni.

”Prin angajarea consultantului, CNIR doreşte să se asigure că printr-o administrare eficientă a activităţilor, Proiectul va fi finalizat la timp, la calitatea dorită şi în bugetul stability”, menţionează compania.

Luni, 29 septembrie 2025, asocierea de constructori din România, Precon Transilvania-Citadina 98 poate lucra pe întreaga lungime de 28,5 kilometri a subsecţiunii 3C2 Chiribiş-Biharia din judeţul Bihor. Antreprenorul este mobilizat corespunzător, pe şantier fiind 260 de persoane şi 292 de utilaje şi echipamente, potrivit CNIR.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole