Toma Arnăuțoiu: Ofițer, “bandit”, poet, rezistent anti-comunist fără afiliere legionară

Recenta dezbatere publică cu privire la rolul foștilor legionari în mișcarea de rezistență anti-comunistă de după 1945, dezbatere în care s-a implicat la un moment dat și președintele Nicușor Dan, mi-a reamintit de faptul că acum 15 – 16 ani am acoperit în calitate de jurnalist două evenimente de excepție de reconstituire acelei perioade. Mi-am consultat arhiva și voi relua aici ceea ce am scris în anii 2009 – 2010.

Cine a fost Toma Arnăuțoiu? (2010)

Reconstituirea istoriei recente a României a întâmpinat dificultăți serioase în ultimii 35 de ani, nu doar datorită accesului dificil la documente, multe dintre ele încă închise în arhivele fostei Securități, dar și din cauza inerentei conotații politice, a încercării de recuperare a trecutului, de către o parte sau alta a spectrului politic din România.

Iată însă și un exemplu în care o astfel de recuperare este practic absentă: istoria grupului de partizani anti-comuniști conduși de Toma Arnăuțoiu, o monumentală reconstituire, îndrăznesc să spun, făcută de Ioana Voicu-Arnăuțoiu.

Tenacea cercetătoare a prezentat fascinantele ei concluzii la Londra (în 2010), în cadrul unei conferințe organizate de Fundația Rațiu. Această poveste extraordinară, aproape la fel de necunoscută în România pe cât este în Occident, a readus în actualitate dilemele societății românești actuale.

Pe scurt, Toma Arnăuțoiu, ofițer de armată epurat de regimul comunist instalat de tancurile sovietice la finele celui de-al doilea război mondial, s-a retras în munți, în zona Muscel, cu un grup de rezistenți, între care și patru femei, în anul 1949 și a fost capturat, doar în urma unei trădări, în 1958.

Anchetat cu brutalitate timp de un an de Securitate, Toma Arnăuțoiu a fost apoi judecat și condamnat la moarte, fiind executat împreună cu alți 13 membri ai grupului său în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959.

Am întrebat-o pe Ioana Voicu-Arnăuțoiu (născută în munți, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop) ce legătură a avut grupul Arnăuțoiu cu Mișcarea legionară. Niciuna, mi-a răspuns, nici măcar în dosarul ultra-voluminos al Securității sau la proces nu s-a putut stabili vreo legătură, pentru că nu a existat.

Mai mult, nu s-a stabilit vreo legătură cu un partid politic de opoziție, cu Biserica Catolică (cum suspecta Securitatea) sau cu vreo reprezentanță diplomatică a unui stat occidental la București.

Ioana Voicu-Arnăuțoiu a mai adăugat că multe dintre afirmațiile care tind să identifice rezistența anti-comunistă din munți cu Mișcarea legionară au fost răspândite în 1990 în presă chiar de oameni care participaseră la represiune, unul dintre ei fiind vestitul general Nicolae Pleșiță, decedat în 2009 fără să fi dat socoteală nicio clipă pentru abuzurile comise cu peste 50 de ani înainte.

Mi-a atras atenția un document din această expoziție: o scrisoare a lui Toma Arnăuțoiu adresată primarului comunist al satului Nucșoara, de unde provenea majoritatea rezistenților. Cu o caligrafie impecabilă, liderul rezistenților îi atrăgea atenția cu ironie demnitarului impus de partid cu privire la abuzurile care au loc în numele noului regim împotriva unor oameni nevinovați.

Aici era încapsulată toată opoziția între bine și rău – un reprezentant al clasei de mijloc rurale, al unei elite care trăgea România înainte și pe care comuniștii au distrus-o, față în față cu unul dintre leneșii satului, ajuns în fruntea bucatelor prin această anti-selecție, această răsturnare a valorilor pe care a impus-o regimul comunist.

În locul acestei elite a apărut o imbecilocrație, generații întregi de sfertodocți și canalii care s-au perpetuat până și azi în poziții de influență.  E suficient să amintești că și azi sediul poliției din Nucșoara era fosta casă părintească a familiei Arnăuțoiu și că mulți dintre săteni – spălați pe creier și îndobitociți de regimul comunist – se referă la Toma Arnăuțoiu și la oamenii săi drept “bandiți”.

O persoană care locuiește la Londra și asistase la conferință m-a întrebat la final dacă grupul Arnăuțoiu a lansat acțiuni de partizani împotriva regimului. Acțiunile lor au fost limitate, date fiind mijloacele extrem de modeste și condițiile de teroare împotriva potențialilor lor sprijinitori din sate exercitate de regimul comunist. Până la urmă, chiar și faptul că Toma Arnăuțoiu și cei câțiva care l-au urmat în munți au reușit să scape de capturare timp de nouă ani reprezintă ceva extraordinar.

Ei au vrut să se izoleze de lumea dimprejur, ce aceea lume mizeră a anilor ’50 și și-au creat un refugiu în care nu au trebuit să facă niciun compromis, deși au îndurat privațiuni inimaginabile.

În final, un cuvânt de apreciere pentru Ioana Voicu-Arnăuțoiu, care a reușit să treacă peste durerea personală și să reconstituie cu obiectivitate o părticică complet necunoscută din trecutul recent al României. Această părticică este însă extrem de relevantă pentru că arată că nu toți românii au acceptat cu fatalism impunerea regimului comunist. Ironia sorții este că acești oameni, care au avut dreptate avant la lettre – regimul comunist s-a prăbușit, așa cum sperau ei – nu sunt azi considerați eroi. De fapt, ei au fost dați uitării aproape total, iar foștii torționari și urmașii lor continuă cu impunitate să-și bată joc de România.

Ioana Voicu-Arnăuțoiu a făcut o evocare plină de emoție a grupului de rezistenți (2009)

Rareori mi-a fost dat să asist la un moment atât de emoționant, dar și atât de simplu ca vernisajul expoziției de fotografii și documente dedicate semicentenarului executării grupului de rezistenți anti-comuniști conduși de Toma Arnăuțoiu.

Expoziția, constând din copiile unor fotografii și documente copiate din arhivele Securității puse la dispoziție de CNSAS, a fost deschisă în sala “Irina Nicolau” a Muzeului Țăranului Român.

Fotografiile și documentele au fost adunate în urma unui efort de aproape trei ani de către Ioana Voicu-Arnăuțoiu, fiica lui Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop, ambii capturați de trupele de Securitate în 1958, după nouă ani de rezistență în munți, în județul antebelic Muscel.

Acestea încep în anul 1949, când Toma Arnăuțoiu, ofițer de profesie, și un grup de țărani din Nucșoara, etichetați de statul comunist drept “chiaburi”, se retrag în munți cu arme și muniții, deciși să lupte împotriva unui regim care dorea să le ia avutul și să le distrugă modul de viață.

Ioana Voicu-Arnăuțoiu a descris metamorfoza exprimată de fotografii, de la figurile pline de optimism din 1949, la fotografia lui Toma Arnăuțoiu luată în 1959 după un an de anchetă și după pronunțarea sentinței de condamnare la moarte, o figură de om distrus de un sistem criminal.

Printre documente se găsesc și unele note scrise de mână de rezistenți, care conțin avertismente adresate militarilor din trupele de Securitate, dar și note cu produsele luate de la ciobani, pentru a-i feri pe aceștia de posibile represalii din partea autorităților.

Rezistenții au fost prinși după nouă ani și doar în urma unei trădări a unui cunoscut din sat. Imaginea Mariei Plop care coboară din peștera unde erau ascunși cu fetița de doi ani în brațe pe scara care constituia singurul mod acces este poate una dintre cele mai sugestive exponate ale expoziției. Acea fetiță este azi inițiatoarea acestei expoziții.

Îngrijorarea Securității a fost evidentă: la un moment dat a fost creat un departament special “Bande” care trebuia să se ocupe cu capturarea “bandiților”. Dar cum spune și Ioan Crăciun, directorul Editurii Ars Docendi care a publicat cartea Ioanei Voicu-Arnăuțoiu, cum putea fi “bandit” un om care-și apăra avutul de tâlharii comuniști și mai și scria poezii, găsite pe bilete lăsate în atenția securiștilor?

Șaisprezece rezistenți anticomuniști au fost condamnați la moarte și executați în noaptea de 18 – 19 iulie 1959 la Jilava, iar alți circa 100 de săteni au fost condamnați la termene de închisoare, multora confiscându-li-se averea. Printre aceștia s-a numărat și Elisabeta Rizea, cunoscută publicului după 1990.

Azi, unii dintre ei și-au recuperat avutul abuziv confiscat, dar casa familiei Arnăuțoiu este în continuare sediul poliției din Nucșoara, ceea ce spune multe despre relația ambiguă dintre prezentul presupus democrat și trecutul totalitar.

Efortul Ioanei Voicu-Arnăuțoiu, care a fost dată la orfelinat (mama ei Maria Plop a fost condamnată la închisoare pe viață și a murit patru ani mai târziu) și nu a aflat până la vârsta de 30 de ani de adevărata ei identitate, este unul impresionant: a consultat zeci de mii de pagini din documentele secrete ale Securității.

În capturarea membrilor grupului Arnăuțoiu un rol important l-a jucat un tânăr căpitan de Securitate pe nume Nicolae Pleșiță. Ulterior ajuns general, el a fost unul dintre principalii executanți ai politicii represive a regimului Ceaușescu, iar după 1989 a rămas un comunist înrăit, fără a arăta nici ce mai mică remușcare pentru cariera sa de torționar. A murit recent, pe 28 septembrie 2009, aparent într-un sanatoriu al Serviciului Român de Informații la vârsta de 80 de ani.

Pe un bilet al rezistenților din grupul Arnăuțoiu scria: “Persecutații de azi vor fi judecătorii de mâine”. Dar faptul că un criminal precum Nicolae Pleșiță a murit în patul său arată că năzuința rezistenților anticomuniști din anii ’40 – ‘50 nu s-a împlinit și nu se va mai împlini niciodată.

Doi anti-comuniști: Toma Arnăuțoiu și Ion Gavrilă Ogoranu – democratul și legionarul

Acesta a fost Toma Arnăuțoiu, un om de care nu se mai vorbește decât foarte rar zilele acestea, spre deosebire de un alt lider din rezistența comunistă, Ion Gavrilă Ogoranu, care a luptat de cealaltă parte Munților Făgăraș, care a condus un grup asumat legionar și al cărui nume a fost prezent din belșug în aceste zile în dezbaterea publică.

Spre deosebire de Gavrilă Ogoranu, care a reușit să se ascundă de Securitate până în 1976, a apucat căderea regimului comunist, și-a scris memoriile și a murit în 2006, Arnăuțoiu a sfârșit ucis de regimul comunist la vârsta de 38 de ani. Nu a fost niciodată afiliat vreunui partid politic, a fost un democrat, devotat Regelui Mihai – fostul său comandant suprem – care a luptat și s-a sacrificat pentru o cauză dreaptă.

Azi nu există o fundație care să-i poarte numele și care să-i omagieze pe liderii legionari în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, așa cum o face an de an la Tâncăbești Fundația Ion Gavrilă Ogoranu, cu încălcarea flagrantă a legii, așa cum s-au sesizat abia în 2024 autoritățile după victoria în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale (ulterior anulate) a candidatului cu discurs neo-legionar Călin Georgescu. Toma Arnăuțoiu reprezintă o probă elocventă a faptului că rezistența anti-comunistă din România nu a fost un monopol al foștilor legionari. Și spre deosebire de legionari, el a fost un anti-comunist democrat.