The Washington Post: China este o superputere digitală în ascensiune. Europa și SUA trebuie s-o prindă din urmă – împreună

A fost odată ca niciodată ceva care se numea Parteneriatul Transatlantic Comercial și de Investiții (TTIP). Propus cu mare pompă în 2013, el era conceput pentru a deschide o nouă eră a integrării economice în regiunea Atlanticului, destul de similar cu ambițiile Parteneriatului Trans-Pacific (TPP) din regiunea Pacificului.

*articol de Carl Bildt (diplomat sudez, fost premier și fost ministru de externe)

Firește, exista deja o alianță de securitate întinsă peste Atlantic, NATO, însă TTIP ar fi trebuit să fie perechea ei într-o lume în care competiția cu China în ascensiune începuse deja să se prefigureze amenințător. Cu TTIP adoptat, regiunea Atlanticului se aștepta să fie în măsură a stabili normele și standardele comerțului mondial în anii următori.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Idei practice pentru a mânca sănătos în călătoriile lungi

5:18

Dar TTIP e acum istorie. Armonizarea legislației în diverse domenii, în pofida potențialului pe care l-ar fi putut elibera, s-a dovedit a fi o afacere încurcată. Și a existat de asemenea o doză serioasă de suspiciune în unele părți ale Europei împotriva armonizării cu standardele americane, considerate uneori prea laxe.

Și apoi, desigur, a venit administrația Trump. Nu a oprit negocierile pentru TTIP, așa cum a procedat cu TPP. Ele pur și simplu s-au stins gradual și nu au mai fost pomenite vreodată. Iar în Europa s-a ajuns rapid la concluzia că a discuta chestiuni comerciale cu președintele Donald Trump înseamnă mai degrabă a-ți crea probleme.

Patru ani mai târziu, lumea s-a schimbat. UE a mers mai departe printr-o serie de acorduri cu parteneri-cheie din toată lumea. Iar în ultimele câteva luni China a devenit pentru UE un partener comercial mai mare decât SUA.

Însă chiar mai importantă e ascensiunea chestiunilor digitale. Navele cu containere încă mai brăzdează oceanele, însă fluxurile de date sunt acum cele care domină și definesc tot mai mult relațiile dintre economiile lumii. Pandemia a grăbit chiar și mai mult intrarea noastră în era digitală.

Și în acest domeniu ascensiunea Chinei constituie un factor considerabil. Ea continuă să investească masiv în orice tehnologie digitală posibilă, iar antreprenorii ei abili le-au exploatat cu succes potențialul, în vreme ce conducerea țării a conștientizat importanța acestor tehnologii pentru consolidarea controlului ei asupra societății. Nu prea există vreun dubiu că China e o superputere digitală în ascensiune.

Europa s-a dezmeticit târziu și deocamdată a tins să-și concentreze eforturile pe a încerca să legifereze orice poate fi legiferat. Reglementarea Generală a Protecției Datelor, care vizează intimitatea, e cel mai important exemplu, dar pe biroul UE se află și alte propuneri cu consecințe vaste.

Adesea ele sunt reunite sub termenul confuz de „suveranitate digitală”. Ce anume ar putea însemna ea mai exact, într-o lume în care suntem tot mai dependenți de circulația liberă a fluxurilor de informații, este departe de a fi clar. Unii nu se îndoiesc mai deloc că ea înseamnă în primul rând suveranitate față de SUA. În unele țări giganții tehnologici americani sunt considerați pericole de moarte la adresa modului de viață european.

Însă o Europă rămasă în urmă în cursa digitală – o realitate incomodă – nu poate ajunge printre primii prin legiferare. Numai o reorientare radicală spre stimularea inovației poate spera să realizeze așa ceva, însă ea va necesita și o reorientare politică.

Un singur exemplu: unicul domeniu în care Europa e lider mondial este 5G, care constituie cheia trecerii în următoarea etapă a revoluției digitale. Cu Ericsson și Nokia, Europa poate concura de la egal la egal cu China. Însă din cauza obstacolelor legislative și de altă natură Europa se află cu mult în urma Chinei, dar și a SUA, în ce privește implementarea și darea în folosință a acestor rețele.

Europa trebuie să aleagă: fie continuă să lucreze la „suveranitatea digitală”, orientată cel puțin parțial împotriva SUA, fie încearcă să creeze un parteneriat digital transatlantic aprofundat.

În documentul său politic prin care salută instalarea administrației Biden, Comisia Europeană propune o „agendă tehnologică UE-SUA comună”, o „unire a forțelor în calitate de aliați tehnologici pentru a configura tehnologiile, utilizarea lor și mediul lor juridic”, precum și înființarea unui Consiliu Comercial și Tehnologic UE-SUA.

Este o abordare politică excelentă, și cu cât va începe mai repede un dialog aprofundat pe tema chestiunilor digitale, cu atât mai bine. Aranjamentul Privacy Shield care a facilitat libera circulație a datelor non-personale peste Atlantic a fost făcut praf și pulbere de Curtea de Justiție a UE și trebuie să fie înlocuit urgent pentru a se preveni provocarea unor daune semnificative relației transatlantice. În Europa există multă presiune pentru adoptarea a diverse forme de impozitare digitală, care pot duce la probleme majore în relațiile bilaterale dacă nu se va găsi un compromis. Apoi mai e și chestiunea reglementării platformelor digitale, unde ar putea exista unele puncte comune de vedere pe ambele maluri ale Atlanticului, însă la care mai e mult de muncă.

China încearcă să stabilească ea normele și standardele privind viitorul internetului și al infrastructurii digitale globale, și o face cu pricepere și hotărâre. Adevărul brutal e acela că, dacă SUA și UE vor începe s-o apuce pe căi diferite în privința chestiunilor digitale, acest lucru îi va facilita pe termen lung Chinei realizarea ambițiilor digitale globale.

TTIP – la fel ca epoca industrială – e istorie. Acum urmează epoca digitală, pentru care avem nevoie de un ADP: un Parteneriat Digital Atlantic.

Problema se pune după cum urmează: ori noi, ori China.

Sursa: The Washington Post / Traducere: Andrei Suba (Rador)