G4Media.ro

The Guardian: Tiananmen, după 30 de ani: speranță și teroare

The Guardian: Tiananmen, după 30 de ani: speranță și teroare

Este inevitabil să privim trecutul prin lupa prezentului. Și mai ciudat este că tindem să privim situația actuală drept unica posibilă și să credem că putem vedea viitorul cu o certitudine la fel de mare, scrie The Guardian într-un editorial dedicat evenimentelor de acum 30 de ani din China, citat de Rador.

Repulsia indusă de reprimarea sângeroasă a manifestațiilor pro-reformă de la Beijing din noaptea de 3 spre 4 iunie 1989 a estompat amintirea protestelor în sine. Însă în China există oameni care încă se mai simt îndoliați din cauza speranțelor pierdute, dar și a prietenilor și copiilor pierduți.

Manifestațiile care au durat mai multe săptămâni la Beijing și în alte orașe au dovedit dorința de schimbare a poporului. Milioane de oameni – inclusiv polițiști, judecători și ofițeri de marină – au fost atrași de ele, mânați de furia provocată de corupție și inflație, dar și de setea de reformă și de mai multă libertate.

China naviga atunci printr-o perioadă de frământări sociale, politice și artistice, punându-și întrebări profunde despre sine, în timp ce-și revenea după traumele maoismului și se redeschidea către lumea. Protestele au precipitat posibilitatea ca țara s-o apuce pe o nouă cale, după 40 de ani de control strict al Partidului Comunist.

În schimb, uciderea a sute de studenți, muncitori și alți localnici i-a confirmat vechiul curs. Mulți dintre studenți pur și simplu n-au crezut că liderii lor erau capabili să întoarcă armele împotriva lor. Chiar și atunci când împușcăturile au început, ei au presupus că e vorba de gloanțe de cauciuc. Însă China avea de făcut o alegere, iar autoritățile au optat pentru teroare.

Chiar și atunci, mulți observatori au crezut că o răfuială era doar o chestiune de timp – fiind încurajați să creadă asta și de revoluțiile est-europene din același an.

Alții considerau că adoptarea capitalismului de către China va duce inexorabil la o mai mare libertate politică, chiar dacă ea ar fi venit mai lent. Însă în anii care au urmat, conducerea și-a substituit misiunea inițială cu bunăstarea economică și naționalismul.

Prosperitatea de care se bucură atât de mulți chinezi a mărit libertatea personală în multe privințe, iar anii de cenzură și de propagandă au făcut ca Partidul Comunist să se bucure de un grad de susținere pe care multe guverne alese din Occident l-ar invidia.

Unii dintre cei care au mărșăluit în 1989 insistă acum că acțiunile conducerii din acei ani erau necesare. Generația mai tânără, în mare parte, nici măcar nu are cunoștință că acele evenimente au avut loc. Această amnezie voluntară a amplificat durerea pe care o suferă cei mai profund afectați.

Reacția adversă internațională a fost categorică în 1989 – atât SUA cât și UE au impus embargouri asupra armelor, care mai sunt valabile și azi -, dar în cea mai mare parte a fost de scurtă durată. La acea vreme China era firavă din punct de vedere economic. Pe măsură ce a prosperat, afaceriștii din străinătate au profitat rapid de oportunitățile oferite de ea.

Acum, mult țări au conchis că China nu se va schimba și nu are nici un rost să-și riște propriile interese economice bătând-o la cap. Nu numai marile corporații, ci și publicațiile academice au început să se autocenzureze.

Tăcerea apărută acasă se răspândește, după cum o demonstrează reacția tăcută la o nouă crimă împotriva drepturilor omului ce se desfășoară azi în China. Un număr estimat la un milion de uiguri și alți musulmani sunt încarcerați în lagăre de detenție în provincia Xinjiang și forțați să treacă printr-un program de îndoctrinare politică, poate din cauză că au rude în străinătate ori s-au implicat în practici religioase normale.

Pe de altă parte, ascensiunea guvernelor autoritare la nivel mondial a făcut ca China să pară mai puțin o excepție și mai degrabă un model. Celor care cred în drepturile omului le este dificil să găsească speranță pe scena internațională, și chiar și mai greu s-o discearnă în traiectoria politicii interne a Chinei.

Dacă cineva din conducere simpatizează în secret cu apelurile la liberalizare politică, acela nu-i poate destăinui nimănui acest lucru. Amploarea luată de aparatul-mamut de securitate internă face imposibilă o nouă mișcare de masă precum cea din 1989.

În ultimii ani, pe măsură ce represiunea politică a crescut, chiar și o comemorare privată a masacrului a dus la un dosar penal. Clătinarea legitimității economice a Partidului va însemna mai mult naționalism agresiv în plan extern, iar nu mai multă libertate pe plan intern.

Ceea ce nu putem ști este cum vor evolua forțele pe termen lung. După cum au arătat protestele din Piața Tiananmen, neprevăzutul și implauzibilul chiar se pot întâmpla. O repetare a acelor evenimente nu vom mai vedea; dar nici nu ar trebui să ne amăgim că vedem viitorul. El nu este predestinat.

The Guardian/ Rador/ Traducere: Andrei Suba

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. Moare Guardian de grija uigurilor si a musulmanilor, eram sigur ca pot sa ma bazez pe spiritul lor liberal ok! Si foarte, foarte informati in ce priveste situatia din China, cu cata clarviziune descriu ei societatea… mai ca as mai citi o data articolul!

  2. Multe state si entitati private au comentat impotriva celor intamplate in China, insa la scurt timp, mai toti au profitat de situatie.
    Din pacate, acuma, au o forta mult prea mare pentru a se mai lua masuri adegvate. Doar timpul va judecator.