kiril petkov

Kovesi: Am primit un număr record de plângeri și pe baza aceasta am început anchete în peste 120 de cazuri în Bulgaria

17 mart. 17
„Am primit un număr record de plângeri și pe baza aceasta am început anchete în peste 120 de cazuri”, a anunțat, la sfârșitul întrevederii sale cu premierul bulgar Kiril Petkov, procurorul general european Laura Codruța Kovesi. Ea efectuează o vizită de două zile în Bulgaria, la invitația premierului bulgar, cu care a avut deja o […]
Premierul bulgar Kiril Petkov spune că va colabora cu procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi pentru a se asigura că în țara sa nu e loc pentru încălcări, corupţie şi orice tip de infracţiuni privind fondurile UE

16 mart. 12
Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, merge miercuri în Bulgaria, la invitația premierului Petkov / Care sunt subiectele de discuție cu guvernul de la Sofia

15 mart. 6
Premierul Kiril Petkov: „Bulgaria condamnă decizia preşedintelui rusde a recunoaşte regiunile Doneţk şi Lugansk” / „Susţinem integritatea teritorială a Ucrainei” / „Dreptul internaţional trebuie respectat”

22 feb.
Premierul Bulgariei, despre posibilitatea aderării la spațiul Schengen: „Trebuie să ne câștigăm încrederea. Am mințit, așa că nu există încredere. Contrabanda trebuie oprită”

18 feb. 11
Premierul Bulgariei susține că serviciile de informații spaniole dețin dovezi de spălare de bani în valoare de 5 milioane de euro într-un dosar în care ar fi implicat și fostul premier: Erau fotografii cu Borisov

16 feb.
Premierul bulgar Kiril Petkov respinge cererea Rusiei de retragere a trupelor NATO din Bulgaria şi România / Suntem un stat suveran și am ales să fim membri NATO

21 ian. 10
Noii premieri ai Bulgariei și Macedoniei de Nord anunță că vor colabora pentru îmbunătățirea relațiilor și începerea discuțiilor de aderare la UE a Macedoniei

18 ian. 1
Partidul Vazrajdane din Bulgaria reacționează negativ în privința planuilor de consolidare a prezenței NATO în țara lor

06 ian. 29
Politicienii bulgari au continuat să comenteze joi relatările conform cărora NATO ar putea cere Bulgariei să accepte o prezenţă sporită a Alianţei pe teritoriul ei, în contextul comasării de trupe ruseşti de-a lungul graniţei cu Ucraina, scrie agenţia BTA. Preşedintele Rumen Radev a spus că speră o soluţionare a acestei crize prin dialog mai degrabă […]
Premierul bulgar Kiril Petkov îl contrazice pe ministrul Apărării, care afirmase că nu se justifică o suplimentare a trupelor NATO pe teritoriul Bulgariei: „Acest subiect nu a fost discutat nici în guvern, nici cu partenerii NATO”

22 dec. 2
De ce premierul bulgar Kiril Petkov și oamenii săi se îmbracă diferit / Expert în modă: Uniforma Ligii celor extraordinari. Este vorba de fetele și băieții de la Harvard

22 dec. 3
Premierul Bulgariei, la o întâlnire cu șeful NATO: Poate că un al doilea pod peste Dunăre, lângă cel de la Ruse, ar fi un punct foarte interesant, de importanță strategică

20 dec. 7
Bulgaria are un nou Guvern condus de Kiril Petkov, susținător al luptei anticorupție/ Noul Executiv format din patru partide s-a format după trei alegeri legislative în acest an

11 dec. 10
 Prioritatea numărul 1 a lui Kiril Petkov, marele câștigător al alegerilor din Bulgaria: Înlocuirea rapidă a procurorului general și a celui anticorupție

17 nov. 13
Bulgaria: Kiril Petkov, co-lider al partidului Continuăm Schimbarea, clasat pe primul loc în alegeri, este candidat la funcția de prim ministru. Prioritatea sa: combaterea corupției

16 nov.
POLITICO: Kiril Petkov e marele câștigător al alegerilor din Bulgaria / Țara vecină a avut trei rânduri de alegeri în numai un an

16 nov. 2
Antreprenorul și nou-intratul în politică Kiril Petkov a obținut duminică un scor neașteptat de mare la alegerile din Bulgaria, rezultatele oficiale parțiale indicând că el va câștiga probabil votul și ar putea forma apoi o coaliție, scrie Politico, citată de Rador. Bulgaria a avut trei rânduri de alegeri generale într-un singur an. Fostul premier Boiko […]
Noua formațiune anti-corupție, pe primul loc în alegerile parlamentare din Bulgaria (estimări)

15 nov. 9
O nouă mişcare anti-corupţie lansată de doi oameni a câştigat duminică în Bulgaria cea de-a treia rundă de alegeri legislative în decurs de un an, în toiul celui de-al patrulea val de pandemie de COVID-19, potrivit institutelor de sondare, notează AFP, citată de Agerpres. Cu un scor surpriză de 26% din voturi, potrivit noilor date […]