Sindicatele din educație au organizat, joi la prânz, un nou miting în fața sediului Guvernului, unde își concentrează acțiunile de protest în ultimele zile înaintea acțiunii ample anunțate pentru prima zi de școală, 8 septembrie. Demonstrația de joi, 4 septembrie, a fost declanșată în Piața Victoriei la prânz, când participanții au strigat din nou „Demisia” […]
Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ s-au adunat din nou, marți, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, pentru a cincea zi de proteste față de Legea Bolojan, ce include măsuri precum creșterea normei didactice, scrie Edupedu.ro. Manifestația are loc la o zi după întâlnirea ministruluI Daniel David cu liderii sindicali, care au anunțat, ulterior, că […]
Angajații din Educație vor protesta și săptămâna viitoare în mai multe județe din țară, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” ”condamnă ferm atitudinea membrilor Guvernului României care nu au venit nici până la această oră cu o soluţie în […]