G4Media.ro

Primele didactice și profesionale pentru 2.000 de profesori și angajați din Învățământ,…

Card bancar, Inquam Photos / Alberto Groșescu

Primele didactice și profesionale pentru 2.000 de profesori și angajați din Învățământ, întârziate de 6 luni, vor fi alimentate „în zilele următoare”, anunță federațiile sindicale

Peste 2.000 de profesori și alți angajați din Învățământ care au primit cardurile de primă de carieră didactică sau profesională, dar care nu le au alimentate, ar urma să primească banii pe acestea „în zilele următoare”, transmit federațiile sindicale într-o adresă obținută de Edupedu.ro. Banii ar fi trebuit virați încă din luna octombrie, adică acum jumătate de an, scrie Edupedu.ro.

Reprezentanții organizațiilor profesorilor susțin că disfuncționalitățile au apărut din cauza „modului în care s-a desfășurat punerea în aplicare a prevederilor acestei ordonanțe (n. red. OUG 58/2023), într-un timp foarte scurt”.

„S-au depistat multe cazuri în care sumele virate nu au fost cele prevăzute de ordonanță, urmând a se remedia și această problemă”, mai scrie în aceeași informare comună, care poate fi consultată mai jos în articol.

„Modul în care s-a desfășurat punerea în aplicare a prevederilor acestei ordonanțe, într-un timp foarte scurt, a condus la apariția unor disfuncționalități. Până în momentul de față au fost operate peste 20.000 de corecturi (persoane omise sau încadrate greșit, nume și CNP uri greșite etc.).

De asemenea, peste 2.000 de persoane au primit cardurile și nu au fost alimentate, asta din cauza faptului că nu a fost respectat fluxul și nu au fost asumate datele comunicate. Această problemă se va remedia în zilele următoare”, transmit FSE „Spiru Haret” și FSLI.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...