G4Media.ro

STUDIU De şase ori mai mulţi italieni au dezvoltat anticorpi la coronavirus…

sursa foto: Pixabay.com

STUDIU De şase ori mai mulţi italieni au dezvoltat anticorpi la coronavirus decât numărul cazurilor de infectare raportate

Numărul infectărilor cu noul coronavirus în Italia ar fi putut fi de şase ori mai mare decât s-a raportat în mod oficial, potrivit unui studiu ale cărui rezultate au fost publicate marţi, informează DPA, preluată de Agerpres.

Studiul, realizat de autorităţile sanitare şi de biroul de statistică Istat, a descoperit că 1,5 milioane de persoane – reprezentând 2,5% din populaţia Italiei – ar fi putut dezvolta anticorpi împotriva noului coronavirus, a raportat agenţia de presă italiană ANSA.

Rezultatul se bazează pe teste realizate pe 64.660 de persoane, care au fost alese pentru a forma un eşantion reprezentativ, între 15 mai şi 15 iulie.

Potrivit datelor publicate de Johns Hopkins University din Statele Unite, doar 248.000 de oameni au fost infectaţi cu noul coronavirus în Italia, din care 35.000 au murit.

După vârful epidemiei din luna martie, numărul cazurilor noi depistate în fiecare săptămână a scăzut drastic în Italia.

Acelaşi studiu arată şi că există diferenţe mari între regiunile Italiei în ceea ce priveşte existenţa anticorpilor, a raportat agenţia ANSA.

În Lombardia, regiunea din nordul ţării care a fost unul dintre epicentrele primului val al epidemiei de COVID-19, 7,5% din populaţie prezintă anticorpi, în timp ce în sudul Italiei acest procent este mai mic de 1%.

Sursa foto: pixabay.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Tinind cont ca anticorpii produsi de acest virusache dureaza la unii 2-3 luni, iar la altii mai ca nu apar , daca zicem ca 7-10 milioane de italieni sint „caliti” nu cred ca gresim.
    De unde si explicatia pentru „buna manageriere” a relaxarii de catre Italia. In fapt nici o manageriere, doar natura.

    • Așa este peste tot, numărul de cazuri reale este mult mai mare decât cel măsurat, în Florida, de exemplu de 10x. Și la noi, se vehiculează cam același raport, dar nu știm fără testele de prevalență, pentru care nu prea apar date.
      E de asemenea clar, că datorită clusterelor sociale și numărului destul de mare de infectați, vom ajunge la un platou, sau chiar suntem acolo, fără nici o măsură deosebită.
      Spălatul pe mâini, păzit bătrînii și pandemia trece. Mă întreb cine decontează măsurile aiuristice din multe țări.

    • @amicu @Miki de acord. Epidemia va trece de la sine și fără măsuri, atâta timp cât lăsăm oamenii în pace, ne spălăm pe mâini și avem grijă de cei din categoriile de risc. Izolarea și alte căcaturi nu vor face decât să prelungească inevitabilul: imunizarea prin infectare. Din păcate, cei de la putere nu înțeleg asta, așa că oamenii ca mine, care nu vor să-și piardă un an din viață, îi vor taxa crunt la alegeri…

    • Și ce să votez..
      Psd’ul ??..

      …Și 30 de ani, dacă mai fac ăștia, (pnl) greșeli – în ritmul ăsta – nu-i ajung pe ăia!!..
      Ăia au avut vreodată situații imposibile de genul ăsteia, care nu-i doar la noi, ci paralizează întreaga lume – gen covid??
      PSD a distrus – NEMIJLOCIT, fără „ajutorul vreunei frâne” precum covid’ul – pe când ăștia/PNL au stagnat sau dacă au tras în jos, I-A TRAS PANDEMIA! Și dacă la toate astea mai adaugi că psd le-au băgat bețe’n roate, ccr etc – despre ce vorbim??
      Sau vrei s’aduci și tu aurul în țară, să golești pușcăriile și să îndatorezi totul pe o sută de ani – prostind lumea că „te descurci” ca să mărești pensiile…
      („și tu” este retoric, se’nțelege).
      Sper că n-ai vorbit serios!..

      RĂUL CEL MAI MIC, stimabile!
      (Afară doar dacă ești pesedist – că atunci am vorbit degeaba..)

    • Voi nu ati citit stirile din ultimele saptamani? Nu exista imunitate de turma. Anticorpii dispar dupa cateva luni. Exact distantarea sociala a redus numarul de cazuri, pana s-a cam renuntat la ea, dupa care cazurile au crescut. Planul e sa limitam numarul de cazuri pana apare vaccinul. Atunci cand un numar prea mare de oameni ar ajunge infectati, protejarea categoriilor de risc ar deveni aproape imposibila, chiar daca i-ai izola.

      Spalatul pe maini conteaza, dar si mai mult conteaza oprirea transmiterii aeriene. Ambele trebuie respectate. Purtatul mastii de catre cei infectati are un efect important pentru ca limiteaza transmiterea picaturilor de saliva catre ceilalti in timpul expiratiei, vorbitului, stranutului, tusitului. Purtatul mastii de catre cei neinfectati are un efect mai mic dar care se cumuleaza daca ambele persoane care intra in contact au masca. Cum nu poti sa stii sigur daca cel infectat nu esti chiar tu, masca devine foarte importanta pentru toata lumea. Atunci cand fiecare o poarta, fiecare este protejat de CELALALT.

    • @Miki, Cristi: ei au platit cu 35000 de morti. V-ati pune membri din familie „la plata”?

    • Trageti prea tare de date. La data studiului (15 mai-15 iulie), Italia e practic „sub atac” de doar 3-4 luni (de la finalul lunii februarie).

      Nu poti sa tragi ca de gumilastic de cele 1.5 milioane de cazuri cu anticorpi ca sa ajungi la 7-10 milioane, decat daca vrei sa te pacalesti singur.

      Statisticele din Italia, asa cum arata din studiu (adica nu interpretate foarte creativ) arata destul de rau: 35.000 de decese la 1.5 milioane de cazuri, adica 2.3% rata de deces.

      In Spania, cu un studiu foarte bine facut (75.000 de persoane testate pe baza de esantioane statistice, la 3 luni de la inceputul epidemiei). Rata de deces a iesit pe la 1%. Adica foarte mare, de cel putin 10 ori mai mare decat gripa normala. Numarul de cazuri gasite a fost cam de 9-10 ori mai mare decat confirmarile pe baza de teste PCR.

      Si inca ceva: in tarile vestice, oamenii chiar au bagat la cap ce au de facut, discutati cu cei care locuiesc acolo. In Italia si Spania, regulile chiar se respecta. Masca se poarta peste tot (si in spatii deschise), altfel platesti scurt o amenda de 100-150 de euro. Nu se poate fara asta.

  2. Este o singură explicație: Italia a avut de fapt 1.5 milioane de cazuri și doar 35.000 de morți. În concluzie, virusache ăsta are mortalitatea reală de 2%, nu 5-10%.

  3. vad ca s-au reunit expertii aici, amicu, miki si cu cristi. specialistii in domeniu au numai incertitudini dar bine ca mai sunt si destepti ca cei 3 care au certitudini. si stim bine ce persoane au certitudini ….

    • Așa este când nu ai terminat o școală bună, râzi de cei ce au făcut-o și înțeleg lumea. De unde ai dedus tu ce meserie avem și cu ce ne ocupăm?

    • Buna observatie 🙂
      Nu se stie cit dureaza imunitatea, ba chiar se suspecteaza ca numai 2-3 luni, nu toti care au trecut prin boala capata imunitate, in Lombardia greu lovita numai 7.5% a fost infectata, boala lasa sechele…si unii inca mai fac propaganda pt „imunizarea prin infectare”.

    • Buna observatie 🙂 dl „bug”

    • @miki – „Spălatul pe mâini, păzit bătrînii și pandemia trece. ” presupui ca eu ” nu am terminat o școală bună”, „râz de cei ce au făcut-o și înțeleg lumea” :))) pai mai fata, e clar ca ce intelegi tu prin „scoala buna” e ceva total gresit, avand in vedere ce aberatii debitezi. pandemia trece cu „spalatul pe maini”?! asta e un virus al aparatului respirator! in fine, nu mai are rost sa-ti spun nimic, probabil ca la „scoala aia buna” pe care ai facut-o tu te-au invatat cel mult tabla inmultirii si ceva gramatica … cat despre biologie … mare minune sa deosebesti un virus de o bacterie …

    • @bug

      Nu au voie sa aiba o opinie?

    • @Crop sigur, fiecare poate sa aiba o opinie, despre medicina, despre fizica cuantica, chimie et. e plina tara de oameni care au opinii, experti in orice. cei ce fac facultati si doctorate in diverse domenii sunt niste fraieri, sunt in plus, tara e plina de analfabeti experti in toate plini de certitudini

  4. Oricine poate sa isi spuna opinia. Asta nu inseamna ca opinia aia e un fapt. Sau ca se bazeaza pe ceva concret. Sau ca opinia aia, spusa pe un forum aiurea, e la fel de importanta ca opinia unui medic epidemiolog.

    „Spălatul pe mâini, păzit bătrînii și pandemia trece”

    Va pot spune doar ca Vlad Mixich, care e expert in politici de sanatate publica, a facut un calcul simplu comparand locurile de terapie intensiva disponibile pentru Covid19 in Romania (850) , gradul actual de ocupare (450 de paturi ocupate) si rata de crestere zilnica. Si rezultatul a fost evident: la finalul lunii august veti viziona filme cumplite cu oameni care mor in fata spitalelor sau sunt trimisi sa moara acasa in Bucuresti, Argesi, Prahova, Dambovita, Braila sau Galati, ca nu mai sunt locuri.

    Dar, nu-i asa, pandemia trece de la sine, noi sa fim sanatosi.

  5. Interesant cum absolut toate tarile declara un numar mai mic de infectati/morti de Covid si ascund gunoiul sub pres, numai România declara un numar mai mare decat cel adevarat!