
Zona metropolitană Braşov va avea un sistem public de transport feroviar / Tren metropolitan între municipiile Brașov și Sfântu Gheorghe / Proiectul de 230 de milioane de euro ar trebui finalizat în 2029
Prin accesarea de fonduri europene se va realiza un tren metropolitan de legătură între municipiile Braşov şi Sfântu Gheorghe, precum şi cu Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În acest scop s-a creat un parteneriat între Asociaţia Metropolitană pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov și CJ Braşov și alte opt localități de pe traseu.
Odată accesată suma de 230 milioane de euro, lucrarea ar trebui încheiată în patru ani, a declarat directorul Asociației pentru Transport, George Cornea.
„Proiectul Trenului Metropolitan Brașov a început în 2019. Timp de 4 ani progresele au fost lente. A fost scos de două ori studiul de fezabilitate și nu s-a prezentat nimeni. În urma studiului de fezabilitate, la început anului viitor vom vedea valorile exacte și sperăm ca să obținem aprobarea finanțării mari de 230 milioane de euro, și vom trece la licitația de execuție. Proiectul trebuie să se încheie până în 2029, conform ghidului de finanțare”, spune Cornea.
”Proiectul va include modernizarea și electrificarea căii ferate pe ruta Codlea – Sfântu Gheorghe”
Săptămâna trecută, CL Sf. Gheorghe a aprobat încheierea unui parteneriat cu alte opt unităţi administrativ teritoriale din județul Brașov pentru pregătirea, implementarea şi operarea proiectului ”Tren Metropolitan Braşov”.
Primăria Sfântu Gheorghe a comunicat că proiectul se înscrie printre priorităţile de mobilitate urbană ale municipiului, urmărind creşterea atractivităţii transportului public şi reducerea traficului rutier, spune purtătorul de cuvânt al instituției, Vlad Manolăchescu.
„Proiectul va include modernizarea și electrificarea căii ferate pe ruta Codlea – Sfântu Gheorghe, reabilitarea gărilor, amenajarea de puncte de oprire și pasaje pietonale, dar și achiziția de rame moderne de tren. Implementarea trenului metropolitan va reduce traficul rutier pe DN1, DN11 și DN13, va scădea emisiile de gaze poluante și va conecta inclusiv Parcul Industrial din Sfântu Gheorghe la acea rețea feroviară. E un proiect care va fi finanțat din fonduri europene. Municipiul Sfântu Gheorghe va contribui la costurile de pregătire, implementare și operare a proiectului, conform unei repartizări stabilite între toți partenerii”, a declarat Vlad Manolăchescu.
Din parteneriat, pe lângă Asociaţia Metropolitană, Consiliul Judeţean Braşov și municipiile Braşov și Sfântu Gheorghe, mai fac parte localităţile Codlea, Râşnov, Ghimbav, Zărneşti, Cristian, Hărman, Prejmer şi Sânpetru.
Acordul stabileşte contribuţiile financiare şi responsabilităţile fiecărui partener pentru cele trei etape principale ale investiţiei, respectiv elaborarea documentaţiei tehnico-economice, depunerea şi implementarea proiectului, respectiv exploatarea serviciului de transport.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.