Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Luca Polito, un întreprinzător în construcții din Concordia Sagittaria, în nordul Italiei, lângă Veneția, a murit sâmbătă în urma unui accident în timp ce conducea un Lamborghini Gallardo, pe care tocmai îl cumpărase, scrie presa italiană.
Un capriciu amânat de mult, scriu prietenii săi pe rețelele de socializare, pentru că munca era pe primul loc.
Alarma a fost dată de către familia sa, bărbatul ieșise la plimbare cu Lamborghini-ul său și nu se întorsese încă la ora 14.00 și nu răspundea la telefon.
În mașină Polito avea un prieten lângă el, iar acesta a fost salvat. Omul de afaceri, în schimb, blocat în habitaclu pe scaunul șoferului, nu a putut rezista mult timp pentru că ”supercar-ul” răsturnat cu roțile în aer într-un șanț de pe marginea drumului, a luat apă.
Pompierii l-au scos cât de repede au putut, însă bărbatul a stat în apă prea mult timp. S-a încercat resuscitarea prin manevre, oxigen, dar Luca Polito nu s-a mai întors.
Tragedia a afectat întreaga comunitate. Poliția a dispus sechestrarea vehiculului și o verificare tehnică va explica dacă eroarea a fost umană sau mecanică.
Cum a trecut Polito de pe asfalt la înclinarea pe marginea carosabilului trebuie într-adevăr explicată, probabil printr-o expertiză și o anchetă. Cu toate acestea, niciun alt vehicul nu pare să fi fost implicat, iar acum mărturia pasagerului lui Polito, un prieten, care a fost rănit, dar nu și-a pus viața în pericol, va contribui la clarificarea tuturor lucrurilor.
Noroc pe mine că am aflat, fix voiam să achit avansul pentru mașina asta, se pare că nu sunt sigure, rămân să-mi iau un Spring.