STUDIU: Cimpanzeii formează legături care le asigură succesul parental şi starea de bine / Puii nu se tem de persoana care îi poartă de grijă / Studiul ridică noi semne de întrebare cu privire la parentingul omului modern

Relaţia dintre copii şi părinţi joacă un rol esenţial în dezvoltarea personală, dar oare acelaşi lucru este valabil şi în cazul rudelor noastre cele mai apropiate, cimpanzeii? Potrivit unui studiu condus de Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Leipzig, Germania, publicat luni în jurnalul Nature Human Behaviour şi citat de agenţia EFE, cimpanzeii cresc în grupuri familiale stabile, care le asigură succesul parental şi supravieţuirea, transmite Agerpres.

Oamenii de ştiinţă au analizat, pe parcursul a patru ani, comportamentul cimpanzeilor sălbatici din Parcul Naţional Tai, Coasta de Fildeş, şi au constatat că, asemenea copiilor umani, cimpanzeii tineri dezvoltă diferite tipuri de ataşament în raport cu mamele lor.

Unii se simt în siguranţă, explorează mediul înconjurător cu încredere şi apelează la mamă în momente de suferinţă, deoarece ştiu că aceasta este acolo pentru a-i sprijini, în timp ce alţii tind să fie mai independenţi şi nu caută atât de mult confortul matern – aceştia din urmă au un ataşament „nesigur-evitant”.

Însă, spre deosebire de oameni, cimpanzeii sălbatici nu prezintă semne de ataşament „dezorganizat”, care este resimţit de 23,5% dintre copii şi de 61% dintre cimpanzeii orfani crescuţi în captivitate.

La om, ataşamentul dezorganizat apare atunci când un copil se teme de persoana care îi poartă de grijă şi, ca urmare, poate manifesta comportamente confuze – deşi doreşte afecţiune, se teme de persoana care are grijă de el.

Acest tip de ataşament poate duce la dificultăţi de reglare emoţională şi de integrare socială şi, pe termen lung, la probleme de sănătate mintală.

Ataşamentul dezorganizat este considerat maladaptativ deoarece astfel copilul nu ştie cum să răspundă în momente de suferinţă, ceea ce îi poate afecta capacitatea de a face faţă situaţiei în mod eficient şi îi poate afecta supravieţuirea în general.

Cimpanzeii din captivitate, în special orfanii crescuţi de oameni, dezvoltă adesea acest tip de ataşament, probabil din cauza lipsei unui îngrijitor permanent.

Însă, în sălbăticie, unde cimpanzeii cresc în grupuri familiale stabile şi se confruntă cu presiuni naturale de supravieţuire, cercetătorii nu au descoperit nicio dovadă de ataşament dezorganizat. „În natură, nu am găsit nicio dovadă a tiparului de ataşament dezorganizat, ceea ce susţine ipoteza că acest tip de ataşament ar putea să nu fie o strategie de adaptare pentru supravieţuirea în faţa constrângerilor de mediu”, a declarat Eléonore Rolland, autoare principală a studiului.

Teoria ataşamentului este un concept-cheie în psihologie, care explică modul în care relaţiile timpurii influenţează dezvoltarea emoţională şi socială.

Ataşamentul sigur, sau securizant, este asociat cu încrederea şi rezilienţa, în timp ce ataşamentul nesigur şi dezorganizat poate fi asociat cu anxietatea, stresul sau dificultăţile relaţionale.

Faptul că cimpanzeii sălbatici nu au prezentat un ataşament dezorganizat ridică noi semne de întrebare cu privire la parentingul omului modern. Aceste rezultate „ne dau de gândit – s-au îndepărtat unele instituţii umane moderne sau practici de îngrijire de ceea ce este mai bun pentru dezvoltarea copilului?”, a notat Rolland.

Autorii cercetării susţin că, prin identificarea modelelor de ataşament la cimpanzeii sălbatici, „oferim informaţii importante despre rădăcinile comportamentului social uman”, a declarat coautorul Roman Wittig.

„Descoperirile noastre sugerează că strategiile de ataşament obişnuite la primate pot reflecta o moştenire evolutivă comună. Prevalenţa ridicată a ataşamentului dezorganizat la oameni şi la cimpanzeii orfani din captivitate, spre deosebire de cimpanzeii sălbatici, susţine, de asemenea, ideea că mediul de creştere joacă un rol important în modelarea tipurilor de ataşament”, a precizat la rândul său Catherine Crockford, coautoare a studiului.

Autorii cercetării consideră că aceste constatări oferă o mai bună înţelegere atât a cimpanzeilor, cât şi a oamenilor, şi încurajează continuarea studiilor asupra modului în care experienţele de viaţă timpurii modelează dezvoltarea socială şi emoţională în cadrul speciilor.