
Sorin Cîmpeanu, înaintea grevei de avertisment din școli: Cel mai mic salariu al unui debutant, salariu net, este 2.597 de lei/ Un profesor cu experienţă are 4.398 de lei net
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este adeptul salarizării motivante în domeniul educaţiei şi că cel mai mic salariu este de 2.597 de lei net, la care se pot adăuga unele sporuri, transmite News.ro. Cel mai mare salariu, al unui dascăl experimentat, poate depăşi 1.000 de euro, în învăţământul preuniversitar. În învăţământul universitar, Sorin Cîmpeanu spune că salariile sunt motivante.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Sorin Cîmpeanu, a vorbit, duminică, la Prima TV, despre salariile din învăţământ, el afirmând că acestea au crescut cu 4% începând din acest an.
”Am fost şi voi rămâne un adept al unei salarizări motivante în educaţie. În acest an au fost majorări salariale de puţin peste 4 la sută, jumătate de cât ar fi prevăzut Legea 153. După ce anul trecut, în 2021 ar fi trebuit să fie majorate cu alţi 8 la sută şi nu a existat nicio majorare”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Cel mai mic salariu este de 2.597 de lei, a afirmat Cîmpeanu. ”După această majorare, începând cu ianuarie 2022, cel mai mic salariu al unui debutant, salariu net, este 2.597 de lei. Cu indemnizaţia de hrană inclusă. Există plusuri care pot fi posibile, dacă ai acel spor de 10 la sută pentru dirigenţie, dacă eşti în mediul rural, în funcţie de zonă şi de gradul de izolare, poţi să mai aduagi un spor între 3 şi 20 la sută. Dacă trebuie să faci predare simultană, ai un alt spor între 7 şi 20 la sută, în funcţie de numărul de clase la care predai simultan, deci există şi aceste sporuri care se pot adăuga. Dar baza, minimum este cel care l-am zis, 2.597 lei”, a declarat ministrul.
Cel mai mare salariu, al unui profesor cu experienţă, este de peste 1.000 de euro, mai afirmă Cîmpeanu.
”Un profesor cu experienţă, cu vechime maximă, de 40 de ani, eu sunt un profesor cu o vechime de peste 30 de ani, faţă de 2.597 de lei net are 4.398 de lei net, cu 70 la sută mai mult decât debutantul. Sigur, se mai adaugă nişte sporuri. Pentru un profesor de experineţă, cel mai frecvent întâlnit spor, în afară de cel de dirigenţie, de 10 la sută, este gradaţia de merit, sporul de 25 la sută. Depăşesc 1.000 de euro”, a declarat Sorin Cîmpeanu. (Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro)
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
64 comentarii