„Soarta națiunilor și căderea regatelor”: teorii epice ale istoriei despre cauzele aurorei boreale

Astăzi știm că jocul de culori și forme al aurorei boreale este cauzat de activitatea de la suprafața Soarelui. Acestea luminează cerul dincolo de locurile obișnuite atunci când activitatea solară atinge valori maxime. Săptămâna aceasta, o puternică furtună geomagnetică a făcut ca aurora boreală să fie vizibilă în multe zone din Marea Britanie și Statele Unite.

Însă documentele scrise și tradițiile orale adunate de BBC arată că oamenii au fost fascinați de aceste culori dansante de milenii și au formulat câteva teorii intrigante cu privire la cauza lor.

Unele dintre aceste povești sunt relicve ale trecutului. De exemplu, Bifröst din cosmologia nordică, creasta curcubeului care lega tărâmul muritorilor de tărâmul zeilor, ar fi putut fi o referință la aurora.

Dar altele rămân parte a tradițiilor orale de povestire, considerate de obicei mai degrabă patrimoniu cultural sau învățături morale decât credințe literale.

Până acum câteva decenii, cea mai veche referire la auroră era considerată a fi din China, din 193 î.Hr., când un împărat al dinastiei Jin de Vest a scris că „cerul s-a deschis în nord-est”.

Însă cercetătorii descoperă acum referințe posibile și mai vechi. Textele grecești antice, de exemplu, precum Meteorologica lui Aristotel, din jurul anului 330 î.Hr., ar putea face referire la aurora. Aceasta descrie viziuni nocturne care uneori „apar ca flăcări aprinse, alteori ca torțe și stele în mișcare”.

Există, de asemenea, mențiunea unui „curcubeu foarte roșu întins în est” conținută în jurnalele astronomice de pe tăblițele de lut din Babilonia din 567 î.Hr., precum și în înregistrările asiriene care o preced cu cel puțin un secol. Cercetătorii asirieni au gravat aceste referințe la „strălucire roșie”, „nor roșu” și „cer roșu” pe tăblițe cuneiforme antice, alături de o interpretare a ceea ce reprezentau acestea – cum ar fi semne prevestitoare pentru evenimente istorice – pentru a-și informa regii.

Dar cea mai veche referință cunoscută ar putea fi acum un text vechi de 3.000 de ani, scris cu aproximativ 300 de ani mai devreme pe fâșii de bambus. Într-un articol din 2023, cercetătorii au identificat o mențiune a aurorei în The Bamboo Annals, o cronică a Chinei antice. Aceasta descrie un eveniment „în cinci culori” care a avut loc în timpul nopții, ceea ce, potrivit cercetătorilor, indică un „posibil eveniment meteorologic spațial extrem” la începutul secolului al X-lea î.Hr.

Cercetătorii pot face presupuneri fundamentate că aceste descrieri poetice se refereau la aurora boreală, comparând relatările istorice cu date științifice, cum ar fi activitatea solară din trecut și poziția câmpului magnetic în schimbare al Pământului, și excluzând alte fenomene celeste.

Aceste exemple sunt demne de remarcat deoarece oferă dovezi din locuri în care aurora boreală este rar observată. Dar pentru oamenii care trăiesc la latitudini mari – Islanda, Groenlanda, nordul Scandinaviei, Alaska, Canada și nordul Rusiei – aurora boreală este un fenomen obișnuit. Aici, aurora boreală face parte de mult timp dintr-o viziune mai largă asupra lumii, care leagă oamenii de mediul înconjurător.

Tradițiile variază foarte mult între diferite comunități, de la mituri ale creației la navigație și previziuni meteorologice. Pentru unii, aurora boreală reprezintă strămoșii sau puterile șamanice.

„Populațiile indigene din întreaga zonă arctică combină înțelegerea spirituală a aurorei boreale cu relația lor fizică cu aceasta, adesea prin povestiri”, au scris Mel Olsen și Faith Fjeld, ambii implicați în renașterea poporului sami din America de Nord, într-un articol din 2020.

Moartea și lupta sunt teme comune. Aurora a inspirat cu siguranță teamă în unele comunități sami, scriu Olsen și Fjeld. Apariția lor determina avertismente să se păstreze liniștea când aurora strălucea – și cu siguranță să nu se joace cu ea – și sfaturi pentru femei să-și acopere părul pentru a evita să se încurce în razele ei.

Avertismente similare sunt încă împărtășite astăzi printre populațiile indigene din Alaska, dintre care unele spun că li s-au povestit în copilărie povești despre aurora boreală care juca fotbal cu capetele lor pentru a le speria și a le face să vină acasă la timp.

Între timp, măreția aurorei australe – aurora australis – este văzută în mare parte doar de pinguini, dar este uneori vizibilă și pentru oamenii care locuiesc foarte departe în sud. Interpretările aurorei în tradițiile primelor națiuni sunt adesea asociate cu sângele, focul și moartea.

„Aurora provoacă o mare teamă în rândul oamenilor care o văd și, în unele comunități, este un tabu – putând fi văzută și interpretată doar de bătrânii inițiați”, a scris în 2013 cercetătorul Duane Hamacher, actualmente profesor de astronomie culturală la Universitatea din Melbourne, Australia.

În ciuda numeroaselor aluzii istorice, denumirea modernă de aurora boreală a fost inventată abia în secolul al XVII-lea. Primele referințe cunoscute provin de la astronomul și fizicianul italian Galileo Galilei, în lucrarea sa din 1619, Discurs despre comete, în care face referire la Aurora, zeița zorilor în mitologia romană, și la Boreas, zeul grec al furtunilor și al vântului de nord. Omologul său sudic, aurora australis, este numit după Auster, zeul roman al vântului de sud.

Alte denumiri ale fenomenului oferă indicii despre modul în care este perceput. În Laponia finlandeză, aurora boreală era mișcarea cozii unei vulpi arctice prin zăpada, o poveste care încă se regăsește în denumirea finlandeză revontulet („focurile vulpii”). În dialectul Shetland , acestea sunt dansatorii veseli mirrie („mirr” înseamnă „a străluci”).

În același timp, cuvântul sami guovsahasat se traduce prin „lumini pe care le poți auzi”, spune Fiona Amery, cercetătoare în istoria și filosofia științei la Universitatea din Cambridge, Marea Britanie. Aceasta este o referire la sunetele ciudate pe care oamenii le raportează ocazional că le aud alături de efectele vizuale ale aurorei. „Pentru [acești oameni], sunetul și imaginile sunt complet interconectate.” (Citiți mai multe despre oamenii care spun că pot auzi aurora boreală).

În locurile în care luminile ciudate apăreau doar ocazional pe cer, oamenii aveau adesea reacții diferite față de cei din zonele în care acestea erau un fenomen mai frecvent. Uneori, oamenii atribuiau o semnificație politică și religioasă profundă apariției aurorei.

De exemplu, în timpul războiului de independență american din anii 1700, poetul galez Hugh Jones a interpretat aparițiile aurorei ca un semn că Marea Britanie ar trebui să susțină credința protestantă și să facă pace cu America.

După observațiile din 1716, în timpul rebeliunii iacobite, astronomul Edmund Halley (după care a fost numită celebra cometă) a descris „apariția surprinzătoare” a acestor lumini și a încercat să explice proveniența lor științifică. Totuși, când aparițiile aurorei au coincis și cu ultima revoltă din 1745, viziunile luminilor din nord au fost interpretate din nou ca fiind divine, un alt poet galez descriindu-le ca arwyddion cryfion Crist (semnele puternice ale lui Hristos).

Aceste exemple arată cum oamenii proiectau în mod special semnificații spirituale sau politice asupra unui eveniment natural precum aurora în perioade de tulburări sau incertitudine, spune Cathryn Charnell-White, cercetătoare în studii galeze și celtice la Universitatea Aberystwyth din Țara Galilor.

Oricât de fantastice ar părea unele dintre aceste povestiri pentru cititorul modern, ele ne oferă o perspectivă asupra atitudinilor culturale față de fenomenele naturale. Istoriile aurorelor luminează, de asemenea, procesul gradual prin care oamenii au învățat cum funcționează acestea.

Sunetele aurorei, de exemplu, au fost considerate mult timp un fenomen psihologic, spune Amery, dar odată ce cercetătorii au început să aprecieze mai bine experiențele oamenilor care trăiesc în teritoriile nordice, au început să teorizeze că acestea sunt cauzate de eliberarea de sarcină statică.

Unele istorisiri ajută, de asemenea, oamenii de știință să dezvolte o înțelegere mai precisă a ciclului solar și a furtunilor geomagnetice asociate, care pot perturba echipamentele moderne de comunicații și navigație.

Robert Marc Friedman, profesor emerit de istorie a științei la Universitatea din Oslo, Norvegia, subliniază că există încă multe mituri moderne în legătură cu acest fenomen complet natural. Unul dintre ele, spune el, este că turiștii japonezi călătoresc în Scandinavia pentru a face sex sub aurora boreală, în speranța de a concepe un copil norocos. Povestea poate fi fost inventată în mod deliberat, dar ideea este încă susținută de operatorii turistici isteți, astfel încât s-ar putea să fi devenit o profeție auto-împlinită.

Pe măsură ce oamenii de știință continuă să afle mai multe despre aurora boreală, există și multe alte lucruri de descoperit despre modul în care oamenii din întreaga lume o percep. Într-adevăr, experții spun BBC că probabil există și alte povești minunate care sunt păstrate cu sfințenie în cadrul comunităților – sau pierdute pentru totdeauna odată cu dispariția limbilor indigene.