G4Media.ro

Șinele de tramvai degradate, capcanele mortale din traficul bucureștean

Foto: G4Media

Șinele de tramvai degradate, capcanele mortale din traficul bucureștean

Șinele de tramvai ale Societăţii de Transport Bucureşti (STB) sunt un real pericol atât pentru pasageri cât şi pentru şoferi. Asta pentru că sunt foarte vechi, rupte şi deformate în zeci de locuri. Pe Bulevardul Corneliu Coposu, spre exemplu, reporterul G4Media.ro a numărat în mai puţin de 50 de metri șapte secţionări ale şinei.

Pentru a evita capcanele, vatmanii şi şoferii sunt nevoiţi să încetinească. Cazul nu este singular. Potrivit Primăriei Capitalei, din cei 150 de km de sine de tramvai, o treime se află într-o stare jalnică.

Săptămâna trecută, spre exemplu, podeaua unui autobuz a fost perforată de o şină de tramvai. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Cu câteva zile în urmă, tot din cauza şinelor uzate, unul dintre tramvaiele Imperio, recent achiziţionate de STB de la Astra Vagoane, a deraiat.

„Când te urci într-un transport în comun, trebuie să fii în siguranţă, nu să stai cu teamă că se întâmplă ceva. Trebuie să ia măsuri cine se ocupă de ele: primăria, STB-ul, să verifice. Groaznic. Astea trebuie schimbate. Au 30, 40 de ani.”, a declarat petru G4Media.ro un pasager STB.

Angajaţii STB spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza lipsei investiţiilor, dar şi a cârpelilor.

„Problemele apar pentru că totul se face pompieristic. Unde apare o defecţiune, vin cei de la Intervenţii şi repară bucăţica de linie care s-a dilatat din cauza căldurii foarte mari, sau s-a rupt din cauza uzurii foarte mari şi a ruginii. Dacă faci doar pe bucăţele şi nu ai investit în infrastructură, normal că nu ai ce să faci.”, a declarat Florian Tudor Ivan, angajat STB.

Primarul General al Capitalei Nicuşor Dan susţine că din cei 150 de km de şine de tramvai, 50 de km se află într-o stare deplorabilă şi ar urma să fie schimbaţi în perioada următoare.

„Noi avem 150 de km de şine de tramvai din care 100 au fost reabilitaţi la începutul anilor 2000 şi mai sunt de reabilitat 50. Dintre aceşti 50, linia 5 care are cam 5 km are o situţie specială pentru că are deja un proiect tehnic făcut de STB şi atunci achiziţia publică a fost făcută pentru acest segment, numai pentru execuţie nu şi pentru proiectare. Pentru ceilalţi 45 de km, după cum ştiţi, a fost o procedură de achiziţie publică în care s-au depus oferte pentru 12 din 16 loturi. Evaluarea după ce s-au depus ofertele are patru etape: o fază de acte, după aia, o fază, cea mai consistentă, de evaluare a ofertei tehnice, după care o evaluare a ofertei financiare, după care o fază de acte originale. Noi suntem foarte aproape, o chestiune de zile, pentru a termina evaluarea tehnică. Din momentul acesta, putem spune că pentru acele loturi pentru care s-au depus oferte, cele 12, o să semnăm contractale într-o lună şi jumătate din momentul ăsta, după care conform contractului există o perioadă de şase luni pentru proiectare, asta înseamnă iarna acestui an şi din momentul finalizării proiectării, începerea efectivă a lucrărilor care durează 12 luni.”, a declarat marţi Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, în cadrul unei conferinţe de presă.

Până la această oră, reprezentanţii STB nu ne-au oferit un punct de vedere.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...