
Scandal între 15 persoane, pe o stradă din Arad / Un tânăr de 23 de ani a fost înjunghiat / Alte 2 persoane au ajuns la spital / Doi adolescenţi au fost arestaţi preventiv, alţi doi fiind plasaţi sub control judiciar
Doi tineri, de 16 şi 18 ani, au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi au fost plasaţi sub control judiciar, după ce. în urma unui conflict spontan cu o altă grupare, au înjunghiat un tânăr pe o stradă din municipiul Arad. Alte două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital. În total, în scandal au fost implocate 15 persoane, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cei patru sunt cercetaţi penal pentru lovire şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce marţi în urma unui conflict spontan au înjunghiat un tânăr. Doi dintre agresori au fost arestaţi preventiv, iar alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a transmis că, în data de 7 octombrie 2025, în jurul orelor 21.00, în zona Piaţa Sârbească din Arad a avut loc o altercaţie între un grup format din 9 persoane şi un alt grup de alte 5 persoane.
La un moment dat, în timpul scandalului, un tânăr de 23 de ani a fost înjunghiat. Acesta a fost dus la spital şi are nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. De asemenea, alte două persoane implicate în conflict au ajuns la spital, având nevoie de 3- 9 zile de îngrijiri medicale
”În data de 08.10.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii preventive a arestului preventiv faţă de inculpaţii F.A.V., T.P.A, C.M.D.E şi B.C.R. pentru o durată de 30 de zile. Propunerea a fost admisă în parte, instituindu-se măsura preventivă a arestului preventiv pentru inculpaţii F.A.V. şi B.C.R. şi măsura preventivă a controlului judiciar pentru inculpaţii T.P.A. şi C.M.D.E”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.