
Asociația ACCEPT: România trebuie să adopte o strategie pentru egalitatea LGBTIQ+ / Au trecut doi ani ani de la decizia CEDO privind obligația de a recunoaște parteneriatele între persoane de același sex și România încă nu a prezentat un plan concret
Asociația ACCEPT a salutat joi adoptarea de către Comisia Europeană a noii strategii pe 5 ani pentru egalitatea persoanelor LGBTIQ+ și a cerut României să urmeze exemplul executivului european.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Organizația civică s-a oferit să pună la dispoziția Guvernului și Parlamentului resursele necesare pentru dezvoltarea unei strategii naționale.
ACCEPT a sancționat într-un comunicat și faptul că România nu a adoptat încă legislație pentru recunoașterea parteneriatelor între persoane de același sex, la doi ani după o condamnare CEDO.
„În timp ce la nivel european se consolidează un cadru comun de acțiune împotriva urii și discriminării, România continuă să întârzie adoptarea unor măsuri esențiale pentru protejarea și incluziunea persoanelor LGBTIQ+, precum legislația de protecție a vieții de familie și a unei proceduri de schimbare a documentelor pentru persoanele trans. Lipsa unei strategii naționale, a unei coordonări guvernamentale dedicate și a unei legislații clare împotriva discursului urii arată un decalaj periculos față de angajamentele europene”, a declarat Victor Ciobotaru, directorul executiv al Asociației ACCEPT.
El a mai spus că ”Asociația salută inițiativa Comisiei Europene și își exprimă disponibilitatea de a colabora cu Guvernul și Parlamentul României pentru a transforma această strategie europeană într-un plan național concret, care să garanteze demnitatea, siguranța și egalitatea tuturor cetățenilor, indiferent de identitatea lor”.
Comisia Europeană a adoptat miercuri o nouă strategie pentru egalitatea LGBTIQ+, valabilă în perioada 2026-2030. Prin acest demers, Comisia Europeană își reafirmă rolul de monitor al respectării drepturilor fundamentale și încurajează statele membre să adopte până în 2027 strategii sau planuri naționale pentru egalitatea persoanelor LGBTIQ+, care să transpună în practică principiile Uniunii Egalității.
În România, în domeniul muncii, 25% dintre persoanele LGBTIQ+ afirmă că s-au simțit discriminate la locul de muncă sau în procesul de recrutare (media europeană fiind de 19%), arată ACCEPT în comunicatul citat.
39% dintre respondenți au fost discriminați în viața cotidiană, în interacțiuni sociale sau instituționale, iar 9% au resimțit discriminare în sistemul de sănătate. În mediul educațional, 69% dintre tinerii LGBTIQ+ au fost victime ale bullying-ului sau ale atitudinilor umilitoare în școli și universități, ceea ce face ca 60% dintre ei să își ascundă identitatea.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.