Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunţat vineri, în timpul unei întâlniri cu preşedintele rus Vladimir Putin la Kremlin, că ţara sa va continua să achiziţioneze hidrocarburi de la Rusia în viitor, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Vreau să reafirm că aprovizionarea cu energie din Rusia constituie în prezent baza aprovizionării cu energie a Ungariei şi va rămâne aşa şi în viitor”, a declarat Orban, conform unui discurs televizat.
De partea cealaltă, Putin a salutat poziţia „echilibrată” a Ungariei în privinţa Ucrainei.
„Cunosc poziţia dumneavoastră echilibrată faţă de problema ucraineană”, i-a transmis preşedintele rus lui Orban, care se opune sancţiunilor împotriva Moscovei în cadrul Uniunii Europene şi critică sprijinul acordat Kievului.
Putin i-a mai spus lui Orban că ar fi în continuare bucuros să aleagă Budapesta ca loc de întâlnire cu preşedintele american Donald Trump.
Putin şi Trump au convenit în octombrie să se întâlnească în capitala Ungariei pentru a discuta despre Ucraina, dar liderul de la Casa Albă a anulat apoi întrevederea, spunând că nu vrea ca aceasta să fie o pierdere de timp.
Putin şi Orban se întâlnesc vineri la Moscova pentru a discuta despre aprovizionarea cu ţiţei şi gaze ruseşti pentru Ungaria, precum şi despre eforturile de pace din Ucraina.
Desigur,
cand te duci sa pupi papucul la sultan, esti echilibrat!
Esti defapt asa cum trebuie sa fi… de treaba!
De asemenea, echilibrat inseamna sa cumperi de la noi, casa putem sa platim soldatii care sunt acolo sa omoare pe altii, NATO si EU!
Asta da echilibru…