Home » Economie » Ministrul grec de Finanțe candidează la președinția grupului țărilor Euro

Ministrul grec de Finanțe candidează la președinția grupului țărilor Euro

28 nov. 2025
Ministrul grec de Finanțe candidează la președinția grupului țărilor Euro
sursa foto: © Plmrue | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Ministrul elen de Finanţe, Kyriakos Pierrakakis, va candida la preşedinţia Eurogrupului, un rol cu ajutorul căruia ar putea conduce unul din principalele organisme europene de luare a deciziilor economice, transmite Bloomberg, citată de Agerpres. Pierrakakis ar urma să facă anunţul în cursul zilei de vineri, înaintea termenului limită fixat de Bruxelles la ora 17:00, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Miniştrii de Finanţe din zona euro îşi vor alege viitorul şef la reuniunea din 11 decembrie din capitala Belgiei, fiecare ţară având drepturi egale de vot, indiferent de mărimea ei.

Demersurile vin după demisia neaşteptată a ministrului irlandez de Finanţe, Paschal Donohoe, care a condus Eurogrupul mai mult de cinci ani. Analiştii se aşteaptă ca printre candidaţi să se afle Vincent van Peteghem din Belgia şi Carlos Cuerpo din Spania.

Biroul de presă a lui Pierrakakis a refuzat să facă comentarii.

Eurogrupul coordonează politica fiscală şi este alcătuit din miniştrii de Finanţe şi ai Economiei din zona euro. Şeful Eurogrupului îi va reprezenta pe miniştri la forumurile internaţionale, de la G7 la reuniunile FMI şi Băncii Mondiale.

- articolul continuă mai jos -

Candidatura lui Pierrakakis vine într-un moment important pentru Grecia, care şi-a recâştigat ratingul din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investiţii), economia sa creşte mai rapid decât a multor state europene, şi e una din puţinele ţări membre UE care înregistrează excedente bugetare.

Luna aceasta, Pierrakakis declarase pentru Bloomberg că o slujbă de top în UE pentru unul din compatrioţii săi „ar simboliza succesul economiei elene din ultimii ani”.

Chiar dacă are puţin peste 40 de ani şi ocupă de aproximativ opt luni funcţia de ministru de Finanţe al Greciei, el şi-a câştigat respectul colegilor europeni. Înainte de a fi şef la Finanţe, el a fost ministru pentru Guvernanţa Digitală, în perioada 2019 – 2023, supervizând eforturile de digitalizare ale sectorului public, pentru a eficientiza procedurile birocratice.

Eurogrupul a avut doar patru şefi de când poziţia a devenit permanentă, în urmă cu două decenii: Jean-Claude Juncker din Luxemburg (2005 – 2013), Jeroen Dijsselbloem din Ţările de Jos (2013 – 2018), Mario Centeno din Portugalia (2018 – 2020), apoi Paschal Donohoe din Irlanda până la începutul acestei luni.

În prezent sunt 20 de state membre ale zonei euro, iar Bulgaria ar urma să primească marţi aprobarea finală pentru a deveni al 21-lea stat, de la 1 ianuarie 2026.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.