Șantajul lui Viktor Orbán e scandalos, dar UE trebuie să acționeze inteligent – analiză Politico

Analiză Politico preluată de Rador Radio România:

Decizia Comisiei Europene (CE) de a debloca fonduri de coeziune de 10,2 miliarde de euro pentru Ungaria, astfel încât premierul Viktor Orbán să nu mai obstrucționeze negocierile de aderare cu Ucraina, a provocat frustrare la Bruxelles și nu numai. Unii au acuzat CE că și-a abandonat atribuția de gardian al tratatelor UE, devenind în schimb „cățelușul statelor membre”, după cum s-a exprimat europarlamentara Sophie in ‘t Veld.

Colegul ei din grupul Verzilor Daniel Freund a apreciat că strategia e nesustenabilă, observând că: „Orbán încă mai are 72 de ocazii de a folosi veto contra aderării Ucrainei la UE. Și știe bine ce preț are. Și nu va lăsa la preț”.

Criticile sunt de înțeles – la fel și teama că șantajul lui Orbán scapă de sub control. Premierul ungar e un actor de rea credință și un agent infiltrat în UE al președintelui rus Vladimir Putin, folosindu-se de fondurile UE pentru a se fortifica și mai mult la putere.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Explicațiile unui istoric despre nostalgia după ziua de 1 Mai în regimul Ceaușescu

4:31

Câteva idei despre cum să faci din grătar o masă sănătoasă

4:50

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Totuși, și tentativa de a remedia situația prin darea CE în judecată și apelul de a-i fi retras Ungariei dreptul de vot în Consiliul European sunt detașate de realitate – și nu ajută cu nimic.

Nu trebuie să ai iluzii cu privire la starea statului de drept în Ungaria pentru a înțelege că aprobarea negocierilor de aderare cu Ucraina era necesară pe loc – mai ales acum, când Kievul trebuie să se zbată tot mai mult să mențină unită și angajată coaliția internațională care-l sprijină.

Decizia cerea unanimitate, și existau toate indiciile că Orbán era pregătit să distrugă totul.

Dar Freund și colegii lui au totuși dreptate într-o privință: mai sunt pe drumul de parcurs multe răscruci la care Ungaria va putea deraia aderarea Ucrainei. CE abia a început procesul de „scanare” a legislației ucrainene – care durează în mod normal 1-2 ani -, după care UE va trebui să adopte o poziție comună de negociere. Iar închiderea fiecărui capitol de negociere – în total sunt 35 – va necesita aprobarea unanimă a statelor membre.

Mai mult, chiar dacă am da deoparte perspectiva inevitabilă ca și alte state să obiecteze față de progresul Ucrainei în perioada negocierilor, ideea că UE poate ocoli problema ungară prin văduvirea Budapestei de dreptul de vot e o fantezie.

Utilizând Articolul 7 în acest sens, ar fi nevoie de decizia unanimă a tuturor celorlalte state – inclusiv a Slovaciei aflată sub controversatul premier Robert Fico, a României controlate de coaliția ei reacționară de guvernare, dar și a oricărui alt guvern care ar mai putea avea temeri bine întemeiate că ar putea fi următorul.

Chiar dacă UE e o comunitate bazată pe legi, politica nu poate fi redusă la simpla respectare a regulilor. E o amăgire să crezi că monitorizarea statului de drept – sau chiar și probitatea fiscală a guvernelor – e o chestiune tehnică ce poate să le fie pur și simplu delegată unor experți imparțiali ai CE.

În primul rând statul de drept e excesiv de complex și multi-fațetat, iar acuzațiile de ipocrizie vizând tentativele de a verifica Varșovia și Budapesta n-au fost mereu nefondate. Corupția e endemică în întreaga Europă de Est post-comunistă – nu numai în Ungaria. De exemplu, noul guvern polonez încearcă să repare politizarea canalelor publice și instanțelor sub anteriorul guvern condus de partidul Lege și Justiție (PiS) – dar acest proces e la rându-i inerent politizat, iar acum abia dacă se mai aude vreo critică din partea vreunei instituții UE.

Nimic din toate acestea nu-i exonerează pe Orbán și PiS. Totuși, situația arată că actuala problemă a UE nu poate fi privită doar prin prisma tehnocrată. Ar fi mai bine în schimb ca UE și membrii ei să devină mai abili în a lucra ocolind blocajele guvernelor problematice, mai degrabă decât să continue să penduleze între capitularea cinică și fanfaronada retorică juridică.

E adevărat că aderarea Ucrainei va necesita mai multe decizii unanime. Totuși, participarea la multe aspecte ale proiectului European – de la Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) la programul Erasmus și piața unică – îi pot fi permise Ucrainei mai înainte de accederea ei formală în bloc.

Dacă întreaga UE, cu excepția Ungariei, e hotărâtă să țină pe linia de plutire finanțele Ucrainei în următorii trei ani, nu are nici un sens să se reia la următorul Consiliu târguielile cu Budapesta pe tema Mecanismului Ucraina de 50 de miliarde de euro. Cele 26 de guverne, sprijinite de CE, pot implementa aceeași măsură printr-un tratat interguvernamental care să lase Ungaria pe dinafară – foarte similar cu Mecanismul European de Stabilitate.

Mai mult decât numai viitorul Ucrainei, persistența relevanței întregii UE depinde de cât de bine se poate ea adapta la o realitate în care guverne precum cel al Ungariei vor rămâne o trăsătură permanent a peisajului politic continental. Chiar dacă un compromis cu Orbán trebuie să aibă și limite, revenirea mereu la aceeași bază a manualului juridic – atât de îndrăgit de europarlamentari – nu va reuși să ducă Europa nicăieri.

Articol de Dalibor Rohac (American Enterprise Institute din Washington DC) / Traducere: Andrei Suba