G4Media.ro

România, pe primul loc în UE la ponderea populaţiei ocupate în agricultură

sursa foto: Inquam Photos/ Florin Cornel

România, pe primul loc în UE la ponderea populaţiei ocupate în agricultură

Aproape un sfert (23%) din populaţia României era ocupată în agricultură în 2018, ceea ce plasează România pe primul loc în Uniunea Europeană, unde media populaţiei ocupate din sectorul agricol era de 4%, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

În rândul statelor membre, cea mai ridicată pondere a populaţiei ocupate în agricultură se înregistra anul trecut în România (23% din totalul angajaţilor), Bulgaria (18%), Grecia (11%) şi Polonia (10%), în timp ce în domeniul industrial cel mai ridicat procent era în Cehia (37%), Slovacia (32%), Polonia (31%), Slovenia şi România (ambele cu 30%).

Serviciile reprezintă peste 80% din forţa de muncă totală în şapte ţări: Olanda, Marea Britanie, Belgia, Malta, Franţa, Danemarca şi Luxemburg.

Trecerea spre sectorul serviciilor este o tendinţă care se observă în UE încă din a doua jumătate a secolului XX. În 2018, procentul persoanelor care lucrau servicii din totalul angajaţilor era de 74 % în UE, comparativ cu 66% în 2000, în timp ce în industrie procentul a scăzut de la 26% în 2000 la 22% în 2018, iar în agricultură s-a înjumătăţit, de la 8% la 4%. În privinţa valorii adăugate, serviciile generau anul trecut 73% din valoarea adăugată totală, industria 25% şi agricultura 2%.

Foto: Inquam Photos / Florin Cornel

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Vorba lui Dinu Sararu:
    „Niste tarani”

  2. E bine, acum vreo zece ani erau peste 30% in agricultura si procentul va scadea in continuare. Ponderea celor care lucreaza in industrie ii contrazice pe cei care cred ca nu mai avem industrie.
    Peste un an, daca ramine lumea concentrata, se duce si psd-ul la rahat si poate ne miscam si noi mai cursiv.

    • A mai murit din populatia de la tara.
      Au mai aparut mari fermieri cu utilaje si nu mai cer forta de munca la sapă
      A mai plecat popor la munca in Spania ( sate intregi) ce se declarau cu munca in agricultura.
      Astea sunt cauzele reala care au scazut procentul.

  3. Indicator sugestiv al gradului de cultură. Un procent important este agricultura de subsistenta. Triburi, caste, secolul 18.

  4. Romanii fac agricultura de piata cu trotinete motorizate.

  5. Bună ziua, insist să cercetați cu atenția acest raport de la INSSE: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/grup_intrep2017r.pdf

    SUA, Franța, Regatul Unit, Germania, Japonia, China, Coreea de Sud șamd nu au devenit „jucători” mondiali fiindcă i-au invitat exclusiv pe alții să le ocupe piața de desfacere.

    De altfel, raportul vă arată cât de dependenți este România și, ca atare, pe cine mai auzeați sau lamenta că „… suntem o colonie” are dreptate dominantă.

    S-aveți un sfârșit de săptămână liniștit.