Home » Articole » România, la coada UE în integrarea imigranților: scor MIPEX 2025 de doar 52/100. Participarea politică, aproape inexistentă

România, la coada UE în integrarea imigranților: scor MIPEX 2025 de doar 52/100. Participarea politică, aproape inexistentă

România, la coada UE în integrarea imigranților: scor MIPEX 2025 de doar 52/100. Participarea politică, aproape inexistentă
Sursa Foto: X
Ascultă articolul

România rămâne o țară doar „parțial favorabilă” integrării imigranților, arată raportul MIPEX 2025 (Migrant Integration Policy Index), publicat joi la Bruxelles. Țara noastră obține un scor general de 52 de puncte din 100, ușor sub media Uniunii Europene (54 de puncte).

Cele mai mari progrese sunt în domeniile anti-discriminării (96/100) și reunificării familiei (67/100), dar România se prăbușește la capitolul participare politică, unde primește un scor de doar 5/100, clasificat drept „nefavorabil”.

- articolul continuă mai jos -

„Imigranții se confruntă cu tot atâtea obstacole cât și oportunități de integrare socială în România”, notează raportul.

Context european

Ediția 2025 a MIPEX arată o stagnare generală în politicile de integrare la nivel european. Scorul mediu UE este de 54/100, cu diferențe majore între statele membre mai vechi (media 63) și cele intrate după 2004 (media 44).

Statele lider în integrarea migranților sunt Suedia, Finlanda și Portugalia. La polul opus, țările din Europa Centrală și de Est rămân semnificativ în urmă.

Experții MIPEX avertizează că „înăsprirea regulilor privind cetățenia și reunificarea familiei riscă să plaseze oamenii într-o incertitudine prelungită, subminând eforturile de integrare pe termen lung”.

România: plusuri și minusuri

Raportul arată o ușoară îmbunătățire față de ediția precedentă: România a crescut de la 49 la 52 de puncte. Printre elementele pozitive se numără:

programe de formare a cadrelor didactice pentru diversitate,

extinderea măsurilor de acțiune pozitivă în combaterea discriminării,

reducerea cerințelor administrative pentru accesul la servicii medicale.

Punctele slabe rămân însă evidente. Participarea politică a migranților este aproape nulă, iar accesul la cetățenie este evaluat drept „mai degrabă nefavorabil” (38/100). În schimb, legislația anti-discriminare primește printre cele mai mari scoruri din Europa.

Concluzia raportului: „Dacă Europa dorește societăți coezive și pregătite pentru viitor, investițiile în educație, rezidență sigură și incluziune democratică nu pot fi amânate.”

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole