
Liderul Sindicatului Liber „Navalistul” a intrat în greva foamei în fața sediului Ministerului Economiei pentru a atrage atenţia asupra situaţiei financiare a şantierului naval din Mangalia
Liderul Sindicatului Liber Navalistul, Laurenţiu Gobeajă, se află în greva foamei, în faţa clădirii în care funcţionează Ministerul Economiei, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei şantierului naval din Mangalia, care se află în colaps, a anunţat Blocul Naţional Sindical (BNS), pe pagina sa de Facebook.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„De ieri (miercuri, n.r.) sunt în greva foamei, în faţa clădirii în care funcţionează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului. Totul pentru a atrage atenţia asupra situaţiei şantierului naval din Mangalia, cel mai mare şantier naval din România, care se află în colaps. Situaţia financiară a societăţii Damen Shipyards Mangalia este extrem de gravă. În prezent, drepturile salariale restante depăşesc suma de 17 milioane de lei, iar creanţele salariale înscrise oficial în tabelul de creanţe se ridică la peste 4 milioane de lei. În paralel, obligaţiile fiscale restante către bugetul de stat, inclusiv contribuţiile la sănătate, pensii şi impozitele pe veniturile salariale, însumează peste 83 milioane de lei”, precizează liderul de sindicat, transmite Agerpres.
Conform sursei citate, în perioada cuprinsă între 19 iunie 2024 şi 31 iulie 2025, societatea a acumulat datorii curente în valoare de peste 161 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 32 milioane de euro. Acestea se adaugă creanţelor deja înscrise în tabelul de creanţe, care se ridică la aproximativ 200 milioane de euro
Ministrul de resort, Radu Miruţă, a declarat miercuri, că faptul că astăzi şantierul este în insolvenţă şi nu poate plăti salariile este o consecinţă a unor decizii luate cu ştirea statului român, în dezinteresul statului şi al oamenilor.
„Pentru ca acest şantier să funcţioneze la adevărata capacitate, adică nu doar să facă reparaţii, ci să construiască nave, trebuie să suplimentăm poza acestui şantier cu nişte comenzi noi care de data aceasta pot să vină şi sunt în analiză în a veni prin mecanismul acesta de reînarmare SAFE (Security Action for Europe). Analizăm o posibilitate de a se extinde Fondul de garantare a creanţelor salariale de la 5 luni cum este în prezent pentru o perioadă mai mare”, a declarat ministrul de resort, potrivit unei postări pe pagina sa de socializare.
El a subliniat, în context, că nemulţumirea oamenilor care au protestat, miercuri, în faţa sediului ministerului, este argumentată. „Din minciuna şi din bătaia de joc a unor politicieni cu ochii înspre bani din afaceri cu statul, angajaţii au fost duşi cu preşul. Eu nu mint pentru a bucura temporar auzul unor oameni în nevoie. (…) Şantierul naval de la Mangalia (Damen) se află în insolvenţă, din această situaţie acţionarii nu mai pot lua decizii de management, decizia aparţine reprezentantului judiciar, iar acuzaţiile angajaţilor merg astăzi în direcţia greşită. Asta însă nu m-a împiedicat să caut soluţii alternative, să analizez cifrele reale şi să elaborăm un plan prin care să schimbăm situaţia. Dar adevărul este că nu se va reuşi fără comenzi pentru nave noi, fără un plan coerent şi fără voinţa de a pune stop intereselor politice care se ascund în spatele protestelor. Doar aşa putem readuce Şantierul Naval Mangalia acolo unde îi este locul”, a subliniat Radu Miruţă.
Sindicatul Liber Navalistul este afiliat la Blocul Naţional Sindical.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.