REPORTAJ Viața și problemele medicilor din singura clinică stomatologică românească din Italia: ”Nu m-aș întoarce în țară nici dacă mi s-ar da de cinci ori salariul de aici”

O stradă lungă, cu blocuri gri și multe mașini. Așa cum e cam tot Milano, în câteva cuvinte, dacă reușești să-ți ștergi de pe retină, totuși, imaginea cu Piazza del Duomo. Tot așa cum e și Bucureștiul, dacă ieși din Centrul Vechi și intri în partea de oraș ridicată în ”Epoca de Aur”.

Dacă spui român, în Italia, cuvântul e asociat de localnici cu badantele, asistentele și constructorii care au invadat peninsula, devenind majoritatea minorităților. Nu se cunosc prea mulți oameni de afaceri, avocați ori ingineri români. Iar despre doctori, nici atât. Cu atât mai surprinzător e să afli că în capitala economică a Italiei există o clinică în care aproape tot personalul e format din români.

Într-o stradă gri, lungă și plină de mașini, la parterul unui bloc cenușiu, așa cum întâlnești în tot orașul, se află instituția care e ca un portal ce te trimite vreo 1.700 de kilometri mai departe, mult mai în est. În afară, totul este italian. Bine, mai puțin micile cafenele care au fost preluate masiv, în ultimii ani, de comunitatea chinezească, dar dincolo de ușa roz e România.

Așa cum o știți și voi. Cu asistente care în orice moment de respiro se strâng în grup de trei și încep să șușotească, cu pacienți îmbrăcați în haine negre, apăsați de greutăți, cu indivizi care vorbesc tare, cu mame care stau lângă copiii care deși sunt aproape de adolescență, nu sunt lăsați singuri nici măcar pe scaunul dentistului. Și i-ar ține și acolo de mână și le-ar reproșa aspru dacă nu răspund repede, corect și manierat doctorului. Chiar și cu un afiș care anunță că un taraf cântă într-o locație, de Revelion.

E România unde te simți român. Ăștia suntem.

CrystalDent, deși e în Milano, se confruntă cu aproape aceleași probleme pe care le au clinicile stomatologice din țară: lipsa doctorilor, slaba calificare a medicilor tineri, lipsa cruntă a igienei orale a pacienților, lupta permanentă pentru a coborî prețurile și lipsa timpului.

”Românul care vrea să se întoarcă în România, nu va veni la noi să se trateze”

Nu e simplu să lucrezi cu românii, mai ales cu cei care au plecat din țară să muncească până la rupere, să facă rost de bani și să-i trimită acasă. Aici nu se lucrează decât foarte, foarte rar la laptop. Majoritatea ignoră până în ultimul moment problemele de sănătate, iar dinții mai bine se scot, decât să se cheltuiască sute de euro pentru un tratament. Importantă e viața de după Italia, în România, importanți sunt cei rămași acolo, iar resursele se duc pentru visul ăsta. Mulți nici nu mai ajung să-și vadă familia fericită.

”Românul care vrea să se întoarcă în România, nu va veni la noi să se trateze. Chiar dacă e o iluzie că face economie, va trage de timp până la limita rezistenței, să ajungă în țară să-și facă dinții. Dacă vorbim de asta. Iar devizul de preț crește, nu scade niciodată și poate că va ajunge în momentul în care nu se va mai putea repara mare lucru. Dar pentru ei nu contează. De regulă, clientul nostru e cel care vrea să rămână în Italia”, spune Sergiu Balaban, directorul adjunct al clinicii.

Românii din Italia se împart în două mari categorii. Cei care vor să rămână și cei care vor să plece. Sergiu reușește deja să-i identifice ușor.

”Dacă vrea să se întoarcă în România, niciodată nu o să gândească ca un italian, va gândi tot ca un român. Dacă avem o familie de români care au copii, merg la școală aici și sunt conștienți că nu se vor mai întoarce, oamenii ăștia vor gândi diferit și îi vezi. Dacă știe că va rămâne aici, va vrea să se integreze. Unul care vrea să plece nu se va integra. Merge la magazinul românesc, merge la grătar cu prietenii români, la muncă e înconjurat de români și nu se va integra niciodată în societate. Trăiește într-o bulă a lui”, povestește Sergiu Balaban (foto jos).

”De regulă, românul încearcă să plătească la negru”

Pentru românul preocupat permanent de costuri, mai ales în Italia, oamenii de la clinică au trebuit să se gândească și la bani.

”De regulă, românul încearcă să plătească la negru. Iar dacă plătești așa, nu ai garanție. Dar nu-l prea interesează. În țară se poate, dar dacă ajungi aici, e imposibil să plătești așa. Și atunci ne-am gândit la formule prin care românii să-și permită tratamentele pe care noi le facem. Prima variantă: împrumutul. Sunt bănci care se ocupă de asta, de împrumuturi medicale, iar noi avem o convenție cu Deutsche Bank și se pot ajunge până la 72 de rate.

Când ajungi aici, românul începe deja să se gândească, <mamă, cât e dobânda, că dau dublu înapoi>. Dar avem o altă problemă. Sunt mulți care au probleme cu băncile, ori lucrează la negru, chiar dacă suntem imediat în 2022. Atunci noi acceptăm și un împrumut doar cu bancomatul (n.r. cardul bancar obișnuit). Nu se cere adeverință de salariu, doar copie după cardul de sănătate. Se pot face 12 rate. Dacă nici așa nu se poate, atunci plătești la tratament. Plătești o plombă. Dacă vii la o extracție, plătești o extracție. Dar la planuri de tratament, nu putem vorbi de asta”, spune Segiu Balaban.

Admite că au fost însă și cazuri în care s-au făcut lucrări dentare pro-bono. Era singura soluție…

”În România, din păcate, se poate termina o facultate și fără să fi învățat prea mult”

Doctorul Mădălina Topor este cea care alături de soțul ei Ivan Solimine, a pus bazele clinicii. A început cu un cabinet, apoi două, iar în timp s-a transformat într-o clinică ce reușește să facă absolut tot ce ține de stomatologie, de la plombe și implanturi, până la operații complicate. Inclusiv ”razele” se execută aici.

Mădălina Topor este directorul medical al clinicii și ar vrea să o extindă, români mulți sunt și în Sud, și mai în vest, la Torino. Dar lipsesc medicii.

”Căutăm medici români. Mie mi-ar plăcea să am o echipă formată integral din tineri. Muncim cu pacienți români și atunci e mai ușor dacă și doctorul e român. Dar nu e ușor să-i găsim.

Sunt și destul de selectivă, țin la calitate, am construit această structură de la zero și chiar țin la calitate. Avem dotări de top, avem aici orice și-ar putea un tânăr medic. Căutăm, în primul rând, un candidat pregătit, să fie învățat, dar să-și dorească să învețe și mai mult. Știm cu toții cum se parcurge sau cum se poate parcurge o facultate în România și atunci asta e o mare, mare problemă.

Eu cunosc sistemul de învățământ din România și pot să disting o persoană care a învățat în facultate de o altă persoană care are doar o diplomă și atât. Da, poți și asta. În România, din păcate, se poate termina o facultate și fără să fi învățat prea mult, iar eu asta nu pot să accept. Din cauza asta am avut foarte mulți medici români la interviuri, foarte mulți, însă nu i-am putut accepta. Câțiva i-am ținut o perioadă de formare, să-mi dau seama unde sunt și din păcate nu a mers”, spune Mădălina Topor.

Cu asistentele e mai ușor. ”Multe din asistentele din domeniu, aici, în Italia, sunt românce. Pe strada asta găsești din 400 în 400 de metri câte o clinică stomatologică, mai mare sau mai mică. La întâmplare dacă intri, una din cinci are personal din România”, explică Sergiu Balaban.

”Eu prefer românii. Trebuie să înțelegeți că italienii, la început, au tendința să fie puțin reticenți când e ceva legat de români. Trebuie să recunoaștem că în Italia există un pic de rasism, din păcate. Și atunci, poate că la început sunt reticenți, dar apoi înțeleg calitatea și serviciile pe care le oferim, lucrăm la nivel înalt și oferim o calitate superioară, dar până ajung să te cunoască sunt puțin reticenți” – dr. Mădălina Topor (foto jos).

”M-am confruntat foarte mult cu rasismul. (…) Acum am învățat limba, văd și eu altfel lucrurile, le pot răspunde și eu lor”

Olga vorbește perfect românește, însă nu e româncă.

”Am terminat liceul în Republica Moldova, dar oricum voiam să plec de acolo. Aici era prietenul meu cu familia și mi-a zis să vin și eu. Așa că am ajuns. La început, voiam să mă întorc acasă, acum, nu știu. Înainte era dorul de casă, acum s-a schimbat. Vor cei care au rămas acasă să vină mai mult în Italia, decât eu să plec în Moldova. Doar Crăciunul încă îl fac în Moldova”, povestește una din asistentele de aici.

Ce nu-i place în Italia? Rasismul. ”La început m-am confruntat foarte mult cu rasismul. Aveam două luni de Italia, lucram atunci în curățenie, nu cunoșteam limba și mă luau că de ce am venit aici, că le iau lor munca. Asta venea din partea șefilor și a colegilor. Una din colege, de fapt cea care m-a adus în acel loc de muncă, era româncă, iar eu eram din Republica Moldova. Eram privită altfel decât ea. Acum am un alt colectiv, ne cunoaștem, vorbim aceeași limbă. Am învățat și italiana, văd și eu acum altfel lucrurile. Acum le pot răspunde și eu lor. Atunci, tăceam”, spune Olga.

”Sunt italieni, chiar milanezi, care ar prefera să meargă la un doctor în Croația, mai degrabă decât să vină într-o clinică românească, aici, în Milano. Așa e percepția, dar începe să se schimbe” – Sergiu Balaban.

”Ne-am cumpărat casă, ne-am <sistemat> aici, la ce să mai plecăm? Unde?”

Pe Ionela Oprițescu am găsit-o ieșind dintr-un cabinet. E pe ”sfârșit de lucrare”, de unde probabil și valul de entuziasm care vine dinspre ea.

”Asta e a treia lucrare pe care am făcut-o”, povestește, fluturând mâinile. ”Am făcut două în România, pe banii din România, asta e a treia. Vreau să vă spun că așa cum a fost aici nu m-a tratat nimeni. Atât vă spun. Ca în clinica asta, nimeni. The best”, spune femeia.

Lucrează la un hotel și în timp și-a adus în Italia întreaga familie.

”Am trei copilași, a venit și cu soțul, cu cățel, purcel, tot. Nu mai plec. Italia e țara mea. Ne-am cumpărat casă, ne-am <sistemat> aici, la ce să mai plecăm? Unde? Ne-am gândit și la cetățenie, dar nu am scos. La ce? Eu sunt româncă, nu italiancă. Dar am casă, am tot ce-mi trebuie. Avem rădăcinile puse aici, avem locuri de muncă”, spune ea.

E mulțumită că a găsit o soluție prin care să-și poată plăti sănătatea dinților și explică asta cu aceeași vervă.

”Mi s-a explicat tot. Ne-a explicat ca la prost, pe înțelesul fiecărui om, nu că-s eu nu știu cine. Mi-a explicat ce-mi fac și cât costă, ca să înțeleg, cuvânt cu cuvânt. Pe urmă am stat de vorbă cu doamna doctor, iar apoi am ajuns din nou la domnul Sergiu, care dacă nu ai banii în buzunar, tot îți face dinții. Și îi dai tu pe urmă. Nu, fără probleme, pe cuvântul meu. Eu nu am avut bani să dau. N-am avut. Și soțul și-a făcut dinții. În timp s-a rezolvat, am plătit, am făcut rate”, spune cea care susține că e deja jumătate constănțeancă, jumătate milaneză.

”Cu copiii români născuți aici trebuie să vorbești în italiană. Așa sunt mai calmi, probabil că înțeleg mai bine ce le spui, nu sunt atât de stresați. În română se concentrează mai mult, poate le e teamă să nu greșească” – Sergiu Balaban.

”Aș vrea să plec din Italia. (…) Cred că pe aici, pe aproape, Elveția, poate”

Dr. Lucian Celmare este exemplul de succes al clinicii. A ajuns aici de pe băncile școlii, iar acum simte că trebuie să-și ”ia zborul”, să aibă parte de alte provocări profesionale. Și el e român, însă a venit în Italia de când era în clasa a V-a, iar între timp a absolvit stomatologia la Universitatea din Pavia. Se apropie deja de noua generație de români-italieni. Cei care fie au ajuns aici de mici, fie chiar s-au născut în Italia. Aceștia din urmă, abia dacă mai vorbesc românește.

”Să lucrez aici m-a ajutat să-mi exersez româna, pentru că până să vin la clinică nu mai știam nimic. Nu am avut prieteni români aici, numai italieni. Am zis că trebuie să vorbesc, să exersez, să-mi aduc aminte.

Peste 10 ani mă văd făcând mai multe lucruri pe care acum nu le fac. Nu fac acum proteze, nu fac chirurgie. Chirurgie, oricum nu aș face, de fapt, că nu-mi place. Aș vrea însă să cresc profesional. Și aș vrea să plec din Italia. Profesional vorbind, aici nu mai am unde să urc. Dubai mi-ar plăcea, dar e mai greu de ajuns. Cred că pe aici, pe aproape m-aș duce, totuși, Elveția, poate. Un medic român va dori să ajungă aici, dar pe urmă va dori să plece în altă parte”, spune doctorul.

Spune că pacienții români sunt mai dificili decât cei italieni.

”E ciudat cu pacienții români. Ca și cum m-aș întoarce în trecut. Și cum vorbesc și cum pun problema, e altfel. Sunt mai dificili decât italienii. Românii se transformă când ajung aici. Sunt mai exigenți dintr-o dată. Nu înțeleg situația. În România nu aveau condițiile ăstea, dar nici condițiile de aici, care sunt de top, nu sunt brusc mulțumitoare pentru ei. Sunt reticenți, nemulțumiți, ursuzi, greu de mulțumit”, spune amuzat Lucian Celmare.

”E ușor să dai vina pe sistem. Dar sistemul ești și tu”

Directorul adjunct al clinicii, Sergiu Balaban, spune și el că locul lui e definitiv în Italia, la fel cum mi-au spus asistentele și majoritatea pacienților. Nu crede că s-ar mai întoarce niciodată în România. Dar nu banii sunt problema.

”Mi-ar plăcea să nu mai fie o continuă criză politică, la noi. Dar nu m-aș întoarce nici dacă mi-ar da de cinci ori salariul de aici. Nici pentru de 10 ori salariul. M-aș întoarce poate dacă s-ar schimba ceva în sistemul de educație. Eu m-am simțit abandonat de sistemul ăsta în țară. De asta am și luat drumul pribegiei.

Pe urmă sistemul sanitar. Avem medici foarte buni, începem să avem și condiții bune, dar lipsește ceva. Nu e sistemul, pentru că, până la urmă, sunt oameni și acolo, nu e sistemul. Îmi spun oameni că au fost în spital și că sistemul e varză. Că li s-a cerut bani. Nu sistemul ți-a cerut, ci omul. Dar ai făcut ceva după asta? Ai depus o plângere, ai trimis un mail vreunei autorități? E ușor să dai vina pe sistem. Dar sistemul ești și tu. Ceva trebuie să se schimbe în aceste două domenii pentru ca unii să se întoarcă acasă”, spune Sergiu Balaban.

Ieșind de pe ușa de sub cupola roz te reîntorci în Italia. Afară, Milano se scufundă încet în ceață. O iarnă seacă, rece, gri, iar la radioul din mașină nu cântă nici Hrușcă și nici Fuego, deși după ziua din calendar e vremea lor.