Regizorul Alexander Nanau, pentru presa britanică: Nici acum nu s-a făcut dreptate pentru cele 64 de vieți răpite în 2015 de un incendiu dintr-un club de noapte. Filmul nostru nominalizat la Oscar, „Colectiv”, le spune povestea

„Ni s-a cerut să alcătuim o listă de valori care determină succesul sau eșecul în viață. În privința succesului, am încredere în prietenie, solidaritate, sârguință, altruism, educație. Pentru eșec, m-aș baza pe egoism, înșelăciune, obediență.”

Alex Hogea avea 18 ani când a scris citatul de mai sus la un examen dat în liceu. Un an mai târziu, în octombrie 2015, avea să devină una dintre victimele incendiului din clubul de noapte Colectiv din București.

A murit patru săptămâni mai târziu, la Viena, din cauza mai multor infecții bacteriene pe care le contractase în cursul spitalizării la București, se arată într-un articol publicat de The Guardian și semnat de Alexander Nanau și Antoaneta Opriș, regizorul, respectiv coscenarista filmului „Colectiv”.

Alex a fost unul dintre cei 64 de oameni prezenți în club care au fost uciși fie de incendiu, fie de neglijența sistemului medical românesc.

Alex își punea încrederea în valorile care i-ar fi putut menține întreagă familia – și societatea românească – după incendiu: prietenie, solidaritate și altruism. Însă cei mai mulți dintre noi, inclusiv presa, simțim că l-am dezamăgit.

Astăzi adevărul a fost scos la lumină, dar dreptate încă nu s-a făcut. Fiindcă adevărul poate fi expus de povestitori sau probat de jurnaliști, însă numai atunci când se face dreptate devine el lege. La peste cinci ani de la incendiu nimeni nu se află după gratii.

Au existat inculpări și câteva sentințe, inclusiv pentru proprietarii clubului, dar apelurile încă se mai judecă, iar alte dosare nici măcar nu au ajuns în instanță. Cât despre starea sistemului medical românesc: 10 pacienți cu COVID-19 au fost uciși anul trecut într-un incendiu din secția ATI a unui spital.

Munca la documentarul nostru, „Colectiv”, a început chiar în timp ce urmăream știrile imediat după incendiu. 27 de oameni au murit în acea noapte; au ars într-un local care funcționa fără ieșiri de urgență în caz de incendiu.

În vreme ce alți 37 de oameni mureau gradual prin spitale din cauza unor răni care nu erau de natură a le pune în pericol viața, autoritățile mințeau încontinuu, afirmând că totul e sub control, când de fapt România nu avea capacitatea de a trata pacienți cu arsuri grave.

Documentarul urmărește eforturile unei echipe de jurnaliști de la Gazeta Sporturilor, dar și ale unor avertizori de integritate. Am fost de față când ziarul a descoperit și probat că dezinfectanții din spitale erau diluați; când ministrul sănătății a demisionat; când s-a dovedit că mituirea era în floare în spitale; când s-a dezvăluit că situația din spitale era într-atât de gravă încât, într-un caz, pe corpul unui pacient cu arsuri trăiau viermi.

„Colectiv” este o poveste despre un sistem contra poporului, despre adevăr contra manipulare, despre cât de ușor pot fi cetățenii striviți de însuși statul care teoretic ar trebui să-i protejeze. Am vrut să prezentăm întregii lumi povestea victimelor, supraviețuitorilor, familiilor, avertizorilor de integritate și jurnaliștilor. Povestea lor a fost spusă și nu va fi uitată ușor acum, când „Colectiv” a fost nominalizat pentru două premii Oscar: cel mai bun documentar și cel mai bun lungmetraj internațional.

În România corupția și incompetența sunt considerate parte a culturii, contribuind la identitatea națională. Generații întregi au crescut luându-le în răspăr și acceptându-le prea ușor, chiar și după căderea comunismului. Aceste generații și-au conceput propriile legi și și-au construit propriile instituții în epoca democratică a țării, creând condițiile prielnice multor tare „inofensive” ale sistemului, dintre care mita este numai una.

În „Colectiv” există o scenă care redă o întrevedere târziu în noapte între noul ministru al sănătății și o doctoriță avertizor de integritate. Ea vorbește despre neglijența personalului medical și despre medicii care își mituiesc superiorii pentru a lucra în ce secție doresc.

Ministrul întreabă stupefiat: „Cum se pot soluționa toate acestea?” E aceeași întrebare pe care și-o pun și spectatorii după ce văd filmul. Un răspuns ar putea fi găsit abia după ce înțelegem mai întâi ce ne-a adus aici. Alex Hogea, omorât la 19 ani, a definit sursele eșecului: egoism, înșelăciune, obediență.

În toiul unei crize sanitare globale, descoperim la multe guverne corupție și incompetență la cele mai înalte niveluri. Mulți dintre noi știm acum ce simți atunci când un sistem medical pare a fi pe punctul de a eșua, când profitul și lăcomia deturnează autoritatea publică de la datoria ei în slujba binelui colectiv.

Ultimii câțiva ani au reprezentat o călătorie prin neputință, furie și panică pentru cetățenii unor state democratice de pe întregul glob. Indiferent dacă ești american, britanic, brazilian sau maghiar, coșmarul recurent al asaltului contra democrațiilor noastre i-a determinat pe mulți să fie mai vigilenți în privința fragilității sistemului.

Cetățenii țărilor democratice, din culturi diferite de pe tot cuprinsul lumii, realizează acum cel mai frumos și totuși înspăimântător adevăr despre democrațiile noastre: ele nu pot fi luate ca date. A fi cetățean al unui stat democratic implică o responsabilitate ce nu poate fi delegată în totalitate politicienilor corect aleși. Puterea îi aparține poporului, fiecăruia dintre indivizii care alcătuiesc poporul – și, odată cu ea, și responsabilitatea.

Articol de Alexander Nanau și Antoaneta Opriș (regizorul, respectiv coscenarista filmului „Colectiv”)

Sursa: The Guardian/ Rador/ Traducere: Andrei Suba