
Proiectul privind pensiile private, adoptat în Senat / Bolnavii oncologici pot retrage întreaga sumă din Pilonul 2 într-o singură tranșă
Senatul a adoptat, luni, în plen, cu amendamente, proiectul legii privind plata pensiilor private, iniţiat de Guvern, prin care bolnavul cu afecţiuni oncologice poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal la Pilonul 2 de pensii, într-o plată unică, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Au fost înregistrate 82 de voturi ‘pentru’, 34 ‘împotrivă’ şi două abţineri.
În forma Guvernului, proiectul prevede, între altele, că persoanele care optează să retragă banii din Pilonul 2 – pilonul obligatoriu administrat privat – vor primi iniţial doar 30% din sumă iar plata pentru restul banilor va fi eşalonată pe opt ani.
Un alt amendament adoptat vizează taxa de funcţionare şi contribuţia la Fondul de Garantare.
„Furnizorul achită ASF, de la momentul autorizării fondului de plată, pe toată durată de funcţionare a acestuia, o taxă lunară, care nu poate depăşi 5% din totalul comisioanelor de administrare percepute de furnizor. În primii 5 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi nu se datorează taxă de funcţionare”, stipulează textul proiectului, amendat de Senat.
Preşedintele Comisiei parlamentare comune pentru aderarea României la OCDE, Violeta Alexandru, a explicat de ce e bine ca românii să primească lunar o pensie suplimentară din Pilonul 2 şi nu toţi banii într-o singură plată.
„Pensiile administrate privat înseamnă încă o sumă de bani pe care oamenii o iau din Pilonul 1. Dacă banii ar fi rămas în Pilonul 1, nu rămâneau decât cu pensia mică datorită formulei, nu pentru că se duc nişte contribuţii la Pilonul 2, pentru că se iau în considerare veniturile, nu contribuţiile. Dacă rămâneau toţi banii în Pilonul 1, însemna o singură pensie şi aia din formula de calcul mică pentru români. Haideţi să vrem binele oamenilor, nu discut aici politicile investiţionale, că nu sunt nici avocatul fondurilor private de administrare a pensiilor. Nu fac decât să vă spun că este spre binele oamenilor ca aceşti bani, care sunt pensii, atenţie, nu sunt depozite ca să aibă un alt regim de lichidare şi de preluare a banilor. Sunt pensii, iar definiţia pensiei este o sumă care se plăteşte lunar, în cazul de faţă, peste pensia din Pilonul 1, ceea ce este spre binele oamenilor”, a spus Violeta Alexandru.
Ea le-a atras atenţia senatorilor care doreau ca pe lângă bolnavii oncologici, şi alţi bolnavi să beneficieze de întreaga suma acumulată în Pilonul 2 printr-o singură plată, să nu confunde „un sistem de pensii cu asigurările de sănătate”.
Amendamentul respins care a generat multe dezbateri în Senat prevedea ca de aceeaşi facilitate precum bolnavul oncologic să beneficieze şi persoanele cu afecţiuni cronice debilitante şi/sau consumptive, din categoria afecţiunilor cardiovasculare, pulmonare, neurologice, renale, digestive, ginecologice, osteo-articulare, urologice, bolilor rare, infecţiilor cu virusuri hepatice, infecţiei HIV, TBC, precum şi categoria bolnavilor cu comorbidităţi.
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a respins ipoteza potrivit căreia aderarea României la OCDE ar depinde de existenţa unui mecanism de administrare a pensiilor private.
„Suntem puşi să alegem în privinţa acestei legi între două filosofii politice foarte clare: una care spune că cetăţeanul nu are dreptul să decidă ce face cu banii lui şi alta care spune că statul nu are dreptul să se amestece în deciziile contribuabililor. În momentul în care s-au format aceste fonduri de pensii administrate privat, Pilonul 2 şi Pilonul 3, a fost o formă de contract social care a funcţionat până astăzi (…) şi prin care aveau dreptul să îţi retragă, aşa cum doreau, banii”, a mai spus Peiu.
Liderul grupului senatorial Pace-Întâi România, Dorin Petrea, a pledat pentru „o întoarcere a banilor din Pilonul 2 de pensii către români”.
„Şi mai e şi problema în care dumneavoastră cei de la Putere şi ASF vă consideraţi Dumnezeu şi împărţiţi românii în mai multe categorii. Români cu boli oncologice şi cu alte boli”, a adăugat Petrea.
Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Paulic, a subliniat că prin amendamentul propus şi adoptat se dă posibilitatea bolnavilor oncologici să poată retrage întreaga sumă din Pilonul 2 „doar pentru tratamentele oncologice”.
„Viaţa acestora nu se măsoară în ani, ci se măsoară în zile, în luni. Şi atunci le dăm posibilitatea, pentru că vorbim de creşterea calităţii vieţii, le dăm posibilitatea şi acestor oameni să poată să îşi retragă întreaga sumă doar pentru tratamentele oncologice (…) prin care ei să câştige războiul cu acest diagnostic”, a detaliat Pauliuc.
Proiectul de lege privind plata pensiilor private va intra şi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for legislativ decizional în acest caz.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.