Profesorul Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai proeminenți sociologi români: Proiectul Legii învățământului superior – compilare, centralizare, uniformizare

Analiză semnată de profesorul Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai proeminenți sociologi români, cercetător în cadrul Catedrei de Sociologie pe care a condus-o la Universitatea din Bucureşti, cu doctoratul în Sociologie obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației:

Ministrul educației a deschis, spre dezbatere publică, două proiecte separate de legi, specializate pe cele două niveluri distincte ale educației. Avansându-se legi separate, am ales să prezint, deocamdată, câteva opinii despre proiectul de lege a învățământului superior, deși multe din cele care se întâmplă în universități au rădăcini sau forțe de generare în grădinițe și în numeroasele școli primare care încă nu reușesc să-și realizeze cum se cade rosturile lor pentru a lăsa liceele și universitățile să-și vadă mai bine de cele care le sunt specifice.

Separarea celor două proiecte de legi nu este o opțiune între altele, nu este deloc una minoră pe care să o plasăm în ignorare, ci una care, înainte de toate, dezvăluie că propunătorii nu dispun de o concepție unitară despre educație ca întreg, deși tot insistă că se revendică de la proiectul prezidențial integral al României educate. Tot astfel, nu dispun, nici în cazul proiectului de lege a învățământului superior, de o concepție distinctă despre relația dintre predare și cercetare, despre tinerețea învățării și îndrăzneala cutezantă a inovării, pentru că numai astfel normele avansate ar fi fost menite să descătușeze și să stimuleze realizarea acestui potențial și nu să închidă orice prospectare de alternative.

Această afirmație ar putea fi, totuși, contrazisă ab initio și eu însumi am căutat în proiect surse ale contrazicerii. Înainte de a încerca să constat ce aduce nou și promițător pentru viitorul universităților, am căutat să identific premisele de fundamentare. Surprinzător pentru mine, le-am găsit cu relativă ușurință sub forma a două categorii de premise pe care autorii proiectului le-au avansat cu claritate încă din primele articole de lege și prin primele enunțuri ale expunerii preliminare de motive pentru susținerea proiectului. Primul titlu al legii prezintă nici mai mult nici mai puțin decât  “viziunea acestei legi” (art. 2, alin. (2)), adică acea concepție întinsă spre viitor din care ar fi fost deduse marile opțiuni ale (re)construcției învățământului universitar actual (preconizat să devină terțiar). Viziunea propusă include valori și principii. Art. 2 alin (2) se referă la un set de 13 valori componente ale viziunii, iar art. 3 la 19 principii primordiale plus alte zece sectoriale, care ar direcționa abordarea calității academice și, respectiv, a politicii ce privește studenții. Este evident că “viziunea” propusă este fondată pe o cantitate generoasă de principii și valori. Experiența înaintașilor ne-ar avertiza, însă,  că prea multele principii pot intra adesea în conflicte de prioritate, întrucât prin conținutul asertat fiecare în parte este prioritar, și că abundența de valori te ajută mai degrabă să cazi în nostalgia perfecțiunii statornice decât să privești spre cerul prospecțiunilor alternative. Dar să dăm Cezarului ce vrea să aibă și să lăsăm de o parte cârcoteli de acest fel. Mai ales că valorile și principiile sunt puse sub auspiciile exercitării în insituțiile de învățământ superior a “autorității statului român” (art.1, alin. (1)) și a asigurării că „dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative”(art. 1 alin. (4)).

Este, oricum, o primă promisiune de început de legiferare care intenționează să deschidă multe așteptări de întâlnire în textul proiectului de lege a unor opțiuni de ameliorare substanțială a stării actuale a universităților. Cealaltă promisiune este asigurată de unele premise care intervin tocmai în acest sens, fiind oferite de expunerea motivelor pentru care proiectul de lege ar avea acel conținut normativ și instituțional prin care s-ar repara starea actuală a sistemului pentru a ajunge în starea de împlinire a cerințelor principiilor și valorilor statuate încă de primele articole. Selectez două dintre motivele avansate. Primul vizează fluxurile demografice recente de studenți și al doilea prezența absolvenților pe piața muncii. Aici ni se spune mai întâi ceea ce toți știam, anume că în ultimul deceniu populația de studenți de la ciclul de studii de licență a scăzut cu 121,6 mii, la master cu 1698 și la doctorat cu 2762. Apoi aflăm ceea ce toți absolvenții și angajatorii știu, anume că absolvenții probează, chipurile, o bună pregătire teoretică, dar care ar fi lipsită de pregătirea practică așteptată de piața muncii. O astfel de stare, înțelegem tacit din expunerea de motive, ar trebui radical schimbată și legea ar deveni un instrument important în privința asta.