„Procrastinarea este o marcă a strategiei lui Putin. Așteaptă până când ceva merge prost” – analistul militar Rob Lee despre schimbarea conducerii „operațiunii speciale” din Ucraina

Analistul occidental și cercetător la Foreign Policy Research Institute ( FPRI ) Rob Lee a comentat The New Yorker schimbarea operată de Kremlin în ceea ce privește conducerea trupelor ruse din Ucraina, când în locul comandantului Forțelor Aerospațiale, Serghei Surovikin, supranumit „măcelarul din Siria”, a fost numit șeful Statului Major General, Valeri Gherasimov. Această decizie a ridicat semne de întrebare, deoarece Surovikin a reușit să obțină unele succese tactice în război, iar Gherasimov este considerat în primul rând un lider militar loial Kremlinului. Site-ul rusesc de opoziție Meduza a realizat un rezumat al principalelor idei prezentate de Rob Lee.

Despre principala strategie a lui Putin

Una dintre caracteristicile strategiei rusești este tergiversarea: adică, Putin așteaptă până când lucrurile încetinesc sau lucrurile merg prost înainte de a lua decizii dificile. De exemplu, el a rezistat mult timp anunțului de mobilizare. Cetățenii se temeau că aceasta s-ar putea întâmpla încă din 9 mai sau mai târziu în vară. Dar anunțul a venit abia la sfârșitul lunii septembrie, când, după pierderea celei mai mari părți a regiunii Harkov și după ofensiva nereușită din regiunea Kherson, a devenit evident pentru toată lumea că rușii nu aveau suficienți oameni pentru a ține linia frontului.

Despre realizările lui Surovikin

Odată cu venirea lui Surovikin, situația militară pentru Moscova s-a îmbunătățit semnificativ. Rusia a început să lovească în infrastructura civilă – aceasta este o problemă pentru Ucraina. După retragerea trupelor rusești de pe malul drept al Hersonului, Surovikin a stabilizat cu relativ succes frontul. Și rămâne întrebarea care parte se află în cea mai bună poziție în acest „război de uzură”. Unitățile rusești mobilizate au o manevră de pregătire și înarmare și, în cele din urmă, Moscova poate obține un avantaj în ceea ce privește forța de luptă.

Strategia pe termen scurt a fost probabil: „Să împiedicăm ca liniile noastre să fie străpunse, să încercăm să păstrăm ceea ce avem și să așteptăm mobilizarea. Apoi ne vom descurca mai bine și poate chiar vom reveni în ofensivă”.

Despre rolul lui Gherasimov în război

Se pare că conceptul inițial de invazie a Ucrainei a fost dezvoltat în mare parte de Putin, împreună cu FSB și câțiva oficiali de rang înalt de la Kremlin. Acest plan a fost impus militarilor ruși, deoarece aceștia au ajuns să desfășoare o campanie care s-a abătut de la doctrina lor – atât în ceea ce privește modul în care s-au antrenat, cât și modul în care au luptat și așa mai departe. Gherasimov, în calitate de șef al Statului Major General, deținând cea mai înaltă poziție militară în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, a jucat, fără îndoială, un rol cheie în război. Dar cu greu se poate spune că acesta a fost planul lui Gherasimov.

Oficial, numirea lui Gherasimov în fruntea invaziei rusești a fost explicată prin „extinderea scalei sarcinilor militare”. Acest lucru ar putea fi potențial adevărat dacă Rusia decide să facă o altă invazie din Belarus. O altă explicație este dinamica internă. Există diverse mărturii despre grupurile din cadrul Ministerului Apărării din Rusia. Serviciile secrete ucrainene l-au conectat pe Surovikin cu șeful mercenarilor din grupul Wagner, Evgheni Prigojin, în timp ce Gherasimov are o facțiune diferită.

Despre succesul PMC Wagner

În timpul războiului din Siria, mercenarii lui Prigojin au lucrat cu GRU. Unul dintre wagnerieni a scris în cartea sa că Ministerul rus al Apărării a fost supărat că PMC a primit toți laurii pentru succesele militare din Siria. Puterea în Rusia funcționează în principal pe baza legăturilor personale cu Putin. Evident, Prigojin are una. Când, în aprilie, armata rusă a avut nevoie de rezerve suplimentare pentru a lupta în Donbas din cauza pierderilor semnificative, PMC Wagner a început să joace un rol important, deoarece, spre deosebire de Ministerul Apărării, avea deja infrastructura necesară pentru a recruta rapid oameni pentru război. În plus, numărul mercenarilor a crescut semnificativ datorită prizonierilor recrutați.

PMC Wagner joacă un rol important în Bahmut și Soledar, care au fost cele mai fierbinți sectoare ale frontului în ultimele luni. Iar fondatorul companiei militare, Evgheni Prigojin, se expune în mod deliberat ca față publică a acestui război: merge pe front, vizitează și recompensează răniții, îi critică aspru pe generalii ruși.

Despre bombardarea infrastructurii ucrainene

Loviturile cu rachete rusești asupra centralelor electrice ucrainene sunt o încercare de a face războiul mai costisitor atât pentru economia ucraineană, cât și pentru țările occidentale care sprijină Kievul. Există, de asemenea, un element de coerciție în acest sens – dorința de a forța Ucraina să facă concesii și de a trimite un semnal către Occident: „Trebuie să nu mai sprijiniți Ucraina. Nu puteți câștiga acest război”.

Dar un lucru este clar: rușii se concentrează adesea asupra a ceea ce se întâmplă în această lună, fără să se gândească la ceea ce se va întâmpla peste două, trei, patru luni. De obicei, astfel de bombardamente nu forțează cealaltă parte să cedeze. Nu există niciun motiv să credem că ucrainenii se vor preda sub această presiune.

Cu privire la furnizarea de tancuri occidentale către Kiev

Orice componentă nu este de obicei suficientă pentru a schimba cursul unui război. Ucraina are deja o mulțime de tancuri, inclusiv cele pe care le-a confiscat de la Rusia. Tancurile sunt cu siguranță utile, dar există alte tipuri de arme pe care Ucraina le dorește mai mult, cum ar fi sistemele de atac și cele fără pilot.

Operațiunile ofensive necesită multe tipuri diferite de arme care lucrează împreună, inclusiv vehicule de luptă pentru infanterie și muniție de artilerie. Există o mulțime de tehnologii noi, dar elementele de bază nu sunt încă foarte diferite de cele din Al Doilea Război Mondial.

O altă problemă este că Ucraina primește diverse sisteme în loturi mici de la mai multe țări NATO. Toate acestea necesită o logistică, piese de schimb și instruire diferite. Într-o lume ideală, ucrainenii ar fi aprovizionați cu aceleași arme. De aceea, acum se vorbește atât de mult despre tancurile germane Leopard, care sunt foarte frecvente în forțele armate ale țărilor NATO.

Despre eșecul strategiei rusești

La început, Ministerul rus al Apărării a purtat războiul cu Ucraina într-un mod diferit de cel predat, de obicei, în manualele rusești de afaceri militare. Se părea că Rusia va aplica modelul războiului din 2008 cu Georgia, dar la o scară mai ambițioasă și mai mare. În schimb, Rusia pare să fi aplicat modelul din 1968 sau 1979, când URSS a invadat Cehoslovacia și Afganistanul. Acest lucru a fost surprinzător, deoarece în ambele operațiuni rușii nu se așteptau la prea multă rezistență și nu au căutat să distrugă forțele armate ale acestor țări.

Cele două priorități pentru invazia Ucrainei au fost viteza și surpriza. Invazia americană din Irak a fost precedată de luni de pregătire. Unitățile rusești nici măcar nu au știut că vor intra în război. Majoritatea soldaților au aflat acest lucru cu mai puțin de o zi înainte de invazie. Am văzut în primele zile ale războiului cum tancurile rusești au cedat, deoarece militarii nu au avut timp să se pregătească. Pur și simplu li s-a ordonat să avanseze spre orașele ucrainene cât mai repede posibil și au fost implicați în bătălii pentru care nu erau pregătiți.

Este greu de imaginat cum ai putea pregăti mai prost decât a făcut-o Kremlinul o armată pentru o invazie. Concluzia sugerează de la sine că aceasta a fost o operațiune FSB. Planul era de a schimba regimul de la Kiev, iar serviciile secrete au crezut, probabil, că au destui colaboratori [în Ucraina] și că pot face acest lucru destul de repede. Și că armata rusă va ocupa orașele înainte ca armata Ucrainei să aibă timp să răspundă. Dar ei nu erau pregătiți pentru rezistența ucrainenilor.