Robert Redford, monstru sacru al cinematografiei, a murit la 89 de ani

Robert Redford, actorul carismatic și regizorul câștigător al premiului Oscar, care a renunțat la statutul său de vedetă de la Hollywood pentru a susține cauze care îi erau dragi, a murit marți, a aflat CNN. Avea 89 de ani.

Grecii au inventat un cuvânt pentru a-l descrie pe Robert Redford: kaloskagathos. Starul hollywoodian a demonstrat că această armonie evidentă între frumusețe și inteligență orientată spre bine era un model perfect transpus în America secolului XX.

La începutul carierei sale, el reflecta imaginea strălucitoare a tinereții blonde și sportive din California anilor ’50. Cu zâmbetul său cuceritor, în care umorul rivaliza cu modestia. Dar întreaga sa carieră l-a transformat într-o personalitate morală și politică de o rară coerență, artist și cetățean angajat cu același elan în apărarea mediului, a libertăților civile și a independenței creației.

A fi responsabil: un cuvânt-cheie pentru a-l înțelege pe Redford, a spus Jane Fonda, cu ocazia ultimei lor apariții împreună la Mostra de la Veneția, în 2018, pentru prezentarea filmului Our souls at night. O poveste de dragoste luminoasă și crepusculară, în care cele două vedete s-au regăsit după trei filme memorabile împreună, The Chase de Arthur Penn, Desculț în parc și Cavalerul electric al lui Sydney Pollack.

Beaux-Arts în Paris

Născut pe 18 august 1936 într-un cartier popular din Santa Monica, Robert Redford a cunoscut sărăcia Marii Depresiuni în copilărie. Tatăl său a fost vânzător de lapte înainte de a deveni contabil la Standard Oil. Anii de formare sunt marcați de influențe complexe. Tânărul californian este „fascinat de Irlanda bunicii sale”, potrivit biografului său Michael Feeney Callan. Femeile din familie aveau personalități aprige. Mama lui i-a insuflat dragostea pentru spațiile largi și dorința de a apăra visul american în cea mai mare măsură posibilă. Ascendența sa multiplă (irlandeză, engleză, scoțiană și puțin franceză) i-a conferit o înclinație europeană: adolescent fiind, a plecat să studieze artele frumoase în Franța și Italia.

La vârsta de douăzeci de ani, se află la Paris, un pictor obscur, fără bani și înclinat spre alcool. Din această perioadă dificilă și formativă datează prima sa conștientizare politică: „Era imediat după criza din Suez. Francezii nu-i plăceau pe americani. A fost prima dată când am fost determinat să reflectez asupra evenimentelor internaționale”. De asemenea, își dă seama de limitele talentului său de pictor. La întoarcerea în America, încă își caută drumul. Ilustrator? Decorator de teatru? În orice caz, acest băiat solitar, mai degrabă timid, nu se gândește să devină actor.

O tânără de optsprezece ani, Lola Van Wagenen, îl salvează de depresie și alcool. Se căsătoresc în 1958. Vor divorța 26 de ani mai târziu, după ce vor avea trei copii. Ea este cea care îl va orienta către meseria de actor, pe care o abordează cu reticență, pe Broadway. El pretindea cu umor că nu a învățat să joace: potrivit lui, a fi un bun actor înseamnă mai ales „a încerca să nu fii rău” și a nu-ți fi frică de public. El nu va merge niciodată până la extrem. A fost un actor solar, dar discret.

Perioada dificilă din tinerețe se încheie cu Daisy Clover de Robert Mulligan, în 1965, unde Robert Redford îl interpretează pe seducătorul cinic al Natalie Wood. Actorul continuă cu The Chase (1966) de Arthur Penn, prima întâlnire cu Jane Fonda, și Forbidden Property (1966), prima întâlnire cu Sydney Pollack, care îi va oferi unele dintre cele mai bune roluri ale sale: Jeremiah Johnson (1972), The Way We Were (1973), Cele trei zile ale Condorului (1975), Cavalerul electric (1979), Out of Africa (1986), Havana (1990).

 

Cuplul cu Paul Newman

Între timp, triumful vine odată cu westernul lui George Roy Hill, Butch Cassidy și Sundance Kid (1970). Redford devine la fel de popular ca și prestigiosul său partener, Paul Newman. Regizorul îi reunește din nou pe acești doi actori de mare talie în Cacealmaua, în 1973. Anul următor, el va interpreta rolul melancolicului Gatsby în adaptarea lui Jack Clayton (scenariul lui Coppola).

 

Robert Redford se bucură de glorie și avere. Nu disprețuiește succesul, mașinile frumoase și faptul că atrage privirile. Dar nu se mulțumește cu atât. Imaginea sa de blond frumos și șarmant, cu un zâmbet cuceritor, care face visele să devină realitate în reviste, îl irită repede. „Din punct de vedere moral, mă simt mai degrabă brunet!”, corecta el cu umor.

Face parte din grupul restrâns de mari vedete hollywoodiene care au un adevărat univers artistic, alături de Paul Newman, Clint Eastwood, Warren Beatty și, într-o măsură mai mică, Jack Nicholson.

Începând cu anii ’70, Redford devine producător, cu un prim film politic, Votați McKay de Michael Ritchie, o satiră a obiceiurilor electorale. Este perioada contestării și a angajamentului cu fanfare și trompete. Redford își afișează ura față de Nixon și face senzație producând și interpretând alături de Dustin Hoffmann filmul Toți oamenii președintelui al lui Alan J. Pakula, despre scandalul Watergate. Filmul a fost lansat în 1976, dar Redford s-a apucat de acest subiect încă din 1972, anul în care a izbucnit scandalul. El i-a contactat imediat pe Woodward și Bernstein, jurnaliștii de la Washington Post care au dezvăluit scandalul: voia să realizeze filmul din perspectiva lor. „Metodele lor nu sunt diferite de cele pe care le-au denunțat”, observă el cu realism. „Dar rezultatul este pozitiv”.

Un romantic moral

În actorul și producătorul Robert Redford se regăsesc trăsături care prefigurează cineastul care va deveni: un romantism moral și politic, o dragoste profundă pentru natură, o reflecție asupra iluziei și realității, o deziluzie față de succes și putere. În 1980, semnează primul său film, „Oameni obișnuiți”, care câștigă patru premii Oscar. Prin povestea unei familii distruse de moartea accidentală a celui mai mare dintre cei doi fii, Redford analizează blocajele societății americane, înghețată într-o ideologie a fericirii și a succesului care o face să respingă orice adevăr tragic.

Între timp, realizează Milagro (1988), o fabulă ironică despre lupta micilor fermieri mexicani din Texas împotriva promotorilor imobiliari care vor să construiască un parc de distracții pe pământurile lor ancestrale.

Deja filmează admirabil apusurile de soare, ca și în următorul său film, Cândva pe aici trecea un râu (1991). „Probabil o rămășiță din trecutul meu de pictor”, va spune el atunci. „Îmi plac apusurile de soare. Este un moment puternic și trist”.

Este cel mai pur film liric al lui Redford. Inspirat dintr-o nuvelă de Norman MacLean, filmul povestește destinul a doi frați, fii ai unui pastor din Montana care îi crește în cultul religiei și al pescuitului: „Toate lucrurile bune, considera el, fie că este vorba de păstrăv sau de mântuirea sufletului, vin prin har. Harul vine prin artă, iar arta este dificilă”. Fratele mai mare, înțeleptul, va deveni profesor de istorie. Fratele mai mic, turbulentul (Brad Pitt, dublura tânără a lui Redford), pescar, cu o grație înnăscută, va avea o scurtă carieră de jurnalist și băiat rău înainte de a fi ucis. Sub forma unei cronici familiale, filmul compune un poem mai misterios despre trecerea timpului, nostalgia pentru ceea ce nu s-a împlinit, singurătatea și neputința de a-i iubi pe cei pe care îi iubim, alianța imemorială dintre perfecțiune și moarte.

Frumusețea sălbatică și limpede a peisajelor din Montana, munții, pădurile, râurile strălucitoare, fotografiate admirabil, vorbesc mai bine decât orice discurs despre dragostea lui Redford pentru natură. Angajamentul său ecologic nu este doar o parte a programului obligatoriu al unui democrat progresist. Are rădăcini personale profunde: „M-am născut în Vest, este partea țării pe care o prefer și o mare parte din viața mea”, a spus el. De aici provine interesul său pentru civilizația indienilor americani (a scris o carte și a produs mai multe filme dedicate acestora) și, prin extensie, apărarea culturilor minoritare, precum cea a comunității hispanice evocate în Milagro. Este o sensibilitate foarte concretă și, în multe privințe, tradițională, care îi alimentează reflecția și angajamentele publice.

Încă din anii ’60, el a achiziționat un mic teren în Utah și a început să-și construiască singur casa, aplicând principii ecologice: respect pentru mediu, utilizarea energiilor naturale. De-a lungul anilor, el a continuat să-și extindă proprietatea, care numără în prezent peste șase sute de hectare. A amenajat o stațiune de schi, dar a păstrat și spații sălbatice. Mai ales, în 1980 a creat Sundance Institute, destinat să promoveze cinematografia independentă tânără, departe de marile studiouri. Consultanții ajută autorii începători să-și perfecționeze scenariile. În curând, atelierele de regie permit filmarea filmelor la fața locului. Cinci ani mai târziu, Institutul Sundance a devenit un centru de creație înfloritor, iar Redford lansează Festivalul de film Sundance, atât de popular astăzi încât atrage marile studiouri și i se reproșează că s-a vândut Hollywoodului.

Critica „sistemului”

Din punct de vedere politic, viziunea sa este clară. Nu s-a gândit niciodată să se implice direct în acțiuni politice, dar își revendică pe deplin rolul de influență: „Politica este o parte importantă a vieții noastre, dar pot să-mi fac vocea auzită mai bine rămânând neutru. Pentru că sunt foarte critic față de sistem”. Pentru el, mass-media americană este împărțită în două tabere, liberală și conservatoare, care reacționează una față de cealaltă. Și dacă nu acordă niciun credit conservatorilor, nu vrea să devină ostaticul celeilalte tabere. „Îmi plac oamenii care fac eforturi să devină conștienți”, spune el. „Am crescut cu o dorință puternică de independență, nu voiam să aparțin niciunei organizații, niciunui partid, niciunui curent de gândire. Asta a făcut întotdeauna parte din viața mea”.

În 2015, invitat la ONU pentru a discuta despre încălzirea globală, se prezintă ca „actor, tată și bunic, și cetățean responsabil” și face referire la Papa Francisc pentru a plasa problema pe plan moral. „Misiunea voastră este la fel de simplă pe cât de înfricoșătoare: să salvați lumea înainte de a fi prea târziu”, spune el. În același an, a venit la UNESCO pentru a apăra culturile popoarelor indigene.

Idealist și pragmatic în același timp, eficient în realizările sale și generos în convingerile sale, Redford și-a pus imensul talent, farmecul și umorul în slujba unei viziuni largi asupra existenței și a unei rare preocupări pentru binele comun.