G4Media.ro

Probleme la eliberarea cardului european de sănătate. Casa Națională de Asigurări de…

Probleme la eliberarea cardului european de sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a schimbat furnizorul cardurilor / „Am primit un soft vechi. Avem sub 10 angajați” / Firma de curierat nu ar avea niciun angajat

Livrarea cardului european de sănătate, care asigură decontări pentru pacienții români în afara țării, s-a realizat pentru unele persoane cu întârziere și în prezent încă sunt asigurați care l-au solicitat, dar nu l-au primit.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) recunoaște că au fost reclamații, din cauza situației „copleșitoare” din primele luni ale anului, când a fost semnat și contractul cu noua firmă care furnizează documentul, Process Romania.

Reprezentantul firmei a susținut, într-o discuție telefonică cu G4Media.ro, că a primit de la CNAS un soft foarte vechi și i s-a spus că, dacă nu se descurcă, să facă altă aplicație, ceea ce nu se poate realiza în timp foarte scurt. Firma care a câștigat licitația pentru furnizarea cardului are „sub 10 angajați”, dar „suficienți colaboratori ca să putem îndeplini contractul”.

Cardul european de asigurat conferă titularului dreptul la prestații medicale necesare în cadrul unei șederi temporare, de maximum 12 luni, într-un stat membru al Uniunii Europene. Acest document se eliberează la cererea persoanei asigurate, dar nu este obligatoriu, fiind suficientă orice alt tip de asigurare medcială. Pot beneficia de card european de asigurat toți cetățenii care au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și fac dovada achitării la zi a contribuției.

Cititori G4Media.ro ne-au semnalat faptul că au solicitat cardul și nu l-au primit în cele 7 zile prevăzute de lege, chiar nici după mai mult de două săptămâni, iar reprezentanții caselor județene le-au spus că nu sunt implicate în acest proces.

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Larisa Mezinu, a declarat, marți, pentru G4Media.ro, că la începutul acestui an a fost „o situație copleșitoare”, pentru că s-a încheiat contractul cu vechea firmă care realiza aceste documente și a fost semnat, în urma unei licitații, contractul cu o altă firmă, Process Romania.

Firma primește direct cererile persoanelor care doresc un astfel de card, realizează cardurile și le trimite solicitanților.

„Firma a trebuit să gestioneze o aplicație pentru solicitările de carduri, pentru că solicitarea merge direct la prestator. Firma a subcontractat livrarea către o firmă de curierat. Noi am primit reclamații legate de timpul de așteptare, mai ales de faptul că curierii nu ar fi sunat persoanele care trebuiau să primească documentele, ar fi spus că nu le-au găsit la adresă și au înapoiat cardurile prestatorului, care trebuie să le ducă la casele județene de unde sunt solicitanții. Noi am făcut și o adresă oficială către prestator privind aceste abateri și în care am precizat că se poate ajunge și la rezilierea contractului”, a precizat reprezentanta CNAS.

Larisa Mezinu a explicat că, în urma acestei adrese oficiale, s-a stabilit un mod de comunicare direct cu firma, pentru a fi rezolvate reclamațiile.

Firma de curierat care a fost subcontractată de Process Romania se numește Flexy Curier. Potrivit informațiilor CNAS, Flexy Curier ar fi avut contractul de livrare a cardurilor și în perioada anterioară preluării de către Process Romania a serviciului de furnizare a cardului european de sănătate.

Potrivit site-ului Process Romania, firma are o experiență de 6 ani. „Misiunea noastra este de a construi software-ul de maine. Valorile noastre: Suntem o organizație axată pe clienți care oferă în mod constant soluții software excepționale. Credem că software-ul bun poate fi creat numai de oameni buni. Echipa Process Romania: Echipa noastră este formată din oameni cu ani de experiență în domeniul dezvoltării de software. Ei au experiență în .NET, C #, VB, Java, PHP, SQL Server, Oracle, MySQL, JavaScript, AngularJs, JQuery și multe alte tehnologii”, se arată pe site-ul firmei.

Persoana care a răspuns apelului G4Media.ro la numărul de telefon de pe site a spus că este „Ionuț Capotă de la Process Romania”, fără a dori să facă alte precizări despre poziția sa în firmă.

Acesta a susținut că problemele în livrarea cardului european de sănătate vin din faptul că în ianuarie și februarie nu s-au tipărit carduri, pentru că nu mai era procesator, contractul cu Process Romania intrând în funcțiune de luna trecută.

Cei de la CNAS „ne-au dat un soft vechi și ne-au spus că, dacă nu ne descurcăm cu el, să facem o nouă aplicație”, a mai spus reprezentantul firmei, care nu a vrut să precizeze valoarea contractului.

Acesta a susținut că contractul încheiat cu CNAS nu prevedea explicit că firma trebuie să facă o aplicație nouă.

Ionuț Capotă a mai spus că serviciul de livrare a fost subcontractat de Process Romania către Flexy Curier, care la rândul său are contract cu Poșta Română, care livrează de fapt circa 90% din carduri.

Întrebat cât angajați are Process Romania, Ionuț Capotă nu a vrut să precizeze exact: „Sub 10 angajați, dar destul de mulți colaboratori, suficienți ca să putem îndeplini contractul.

G4Media.ro a solicitat CNAS mai multe informații despre contractul pe 3 ani încheiat cu Process Romania, pe care le vom publica atunci când ne vor fi transmise.

Flexy Curier nu are site. Potrivit portalului termene.ro, firma are sediul social în Sectorul 4, iar în anul 2021 a avut o cifră de afaceri de 80.000 de lei și un profit net de 77.867 lei, dar nu are niciun angajat și nici puncte de lucru declarate. Daniel Pitu este unicul proprietar al firmei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...