Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doctorul Cristian Andrei, cel mai mediatizat psihoterapeut al României, practică fără atestat de la Colegiul Psihologilor, arată o anchetă PressOne publicată luni.
Jurnaliștii PressOne susțin că medicul psihiatru a recunoscut că nu are atestat de liberă practică în psihoterapie și afirmă că nici nu are de gând să ceară unul.
Cristian Andrei este medic psihiatru specializat în neuropsihiatrie infantilă din anul 1993, mai arată sursa citată.
La acea vreme, psihoterapia nu era reglementată în România și nici nu exista vreo autoritate care să monitorizeze bunele practici în domeniul psihologiei. Absolvenții de medicină psihiatrică însă obțineau competențe de bază în psihoterapie la finalizarea licenței.
Din 2004 însă, după înființarea Colegiului Psihologilor din România și după modificările aduse legislației, psihoterapia a devenit o specializare separată, care aparține exclusiv de Colegiul Psihologilor. Pentru practicarea ei este obligatorie completarea studiilor de către absolvenții de medicină și alte categorii din domeniile socio-umaniste, cu școli de formare în psihoterapie de lungă durată (de 2-3 ani) și doi ani de supervizare. Cristian Andrei nu bifează niciuna din cele două cerințe, spun jurnaliștii PressOne.
Prima mențiune în spațiul public care îi atribuie lui Cristian Andrei titulatura de psihoterapeut datează din 2002, potrivit arhivei digitale Arcanum, în ziarul Evenimentul Zilei. De atunci, nimeni nu a pus la îndoială competențele dr. Cristian Andrei, inclusiv Colegiul Psihologilor din România, ca organism de monitorizare a bunelor practici în domeniu.
Pe acest fond a devenit unul dintre „cei mai cunoscuți psihologi din România” și protagonist al mai multor emisiuni cu teme din domeniul psihologiei. În realitate, competențele lui Cristian Andrei sunt de medic psihiatric pentru copii: diagnostică și prescrie tratament psihiatric adolescenților și copiilor, mai susțin jurnaliștii citați.