Home » Articole » Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru constatarea demisiei lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru constatarea demisiei lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier

Președintele Nicușor Dan a semnat decretul pentru constatarea demisiei lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier
Dragoș Anastasiu Sursa foto Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul pentru constatarea vacanței unei funcţii de membru al Guvernului României prin demisia lui Michael-Dragoş Anastasiu, viceprim-ministru, a anunțat Biroul de presă al Administrației prezidențiale.

Dragoș Anastasiu și-a anunțat demisia din funcția de vicepremier într-o conferință de presă susținută sâmbătă, 27 iulie, la Palatul Victoria.

- articolul continuă mai jos -

Anunțul demisiei a venit după două zile de la izbucnirea unei controverse privind dosarul în care Dragoș Anastasiu a recunoscut că a dat mită timp de 8 ani unei inspectoare ANAF pentru a beneficia de controale mai blânde.

DNA susține că a avut calitate de martor-denunțător în dosar, în timp ce Anastasiu susține că a avut doar calitate de martor.

DNA a explicat într-un comunicat modul în care vicepremierul Dragoș Anastasiu a dobândit calitatea de martor – denunțător în februarie 2018, în calitate de reprezentant al firmei Eurolines, după ce s-ar fi prezentat împreună cu asociatul său la sediul DNA cu un denunț deja redactat pe numele unuia dintre ei.

Cei doi ar fi fost audiați în aceeași zi de procurorul de caz și ar fi primit calitatea de martori – denunțători.

Dragoș Anastasiu ar fi recunoscut în instanță că a dat mită timp de 8 ani fostei inspectoare ANAF Angela Burlacu, ca „formă de protecție” pentru una dintre firmele sale.

Declarația lui Dragoș Anastasiu a fost consemnată în motivarea Curții de Apel București, în dosarul de corupție al fostei inspectoare ANAF, care a fost publicată de Realitatea Plus.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole