
Preşedinta Parlamentului European a confirmat primirea solicitării de ridicare a imunităţii parlamentare pentru Diana Şoşoacă de la autoritățile române
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunţat joi, în plenul legislativului UE la Strasbourg, că autorităţile române i-au adresat o cerere privind ridicarea imunităţii parlamentare pentru eurodeputata Diana Şoşoacă.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Autorităţile competente din România au adresat către mine o cerere pentru ridicarea imunităţii doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă. Această solicitare va fi trimisă către Comisia juridică”, a spus Metsola, transmite Agerpres.
Parchetul General a solicitat în septembrie Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarei Diana Şoşoacă pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care propagandă legionară. Şoşoacă a declarat atunci că solicitarea de ridicare a imunităţii sale reprezintă „o tentativă de execuţie politică”.
Conform Regulamentului de procedură al Parlamentului European, cererea va fi analizată de Comisia pentru afaceri juridice (JURI). Comisia prezintă o propunere de decizie motivată prin care se recomandă adoptarea sau respingerea cererii de ridicare a imunităţii sau de apărare a imunităţii şi privilegiilor. Nu se admit amendamente. În cazul respingerii unei propuneri, se consideră adoptată decizia contrară.
Deputatul în cauză are posibilitatea să ofere explicaţii şi poate prezenta toate documentele şi mijloacele de probă scrise pe care le consideră pertinente, dar nu asistă la dezbaterile privind cererea de ridicare sau de apărare a imunităţii sale, cu excepţia audierii propriu-zise, dar poate renunţa la dreptul de a fi audiat.
Comisia va adopta ulterior o recomandare de aprobare sau respingere a ridicării imunităţii, care va fi supusă la vot în plenul Parlamentului.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.