Home » Articole » Premieră: Un primar USR de oraș, racolat de PSD. Camelia Bertea, primărița din Victoria, a trecut la partidul lui Ciolacu

Premieră: Un primar USR de oraș, racolat de PSD. Camelia Bertea, primărița din Victoria, a trecut la partidul lui Ciolacu

Premieră: Un primar USR de oraș, racolat de PSD. Camelia Bertea, primărița din Victoria, a trecut la partidul lui Ciolacu
Foto: Camelia Bertea
Ascultă articolul

Camelia Bertea (USR), aleasă în 2020 în premieră primar al orașului brașovean Victoria, a anunțat vineri că trece la PSD. E primul caz de primar USR dintr-un oraș care trece la PSD.

Bertea și-a justificat trecerea la PSD prin ajutorul pe care l-ar fi primit pentru proiectele din oraș.

Ea a anunțat într-un comunicat că trece la PSD cu cea mai mare parte a filialei USR Victoria.

- articolul continuă mai jos -

”Astăzi am făcut un pas politic important, atât pentru mine, cât și pentru Victoria. A fost un pas greu, la care am reflectat foarte mult timp. Începând de astăzi, m-am alăturat familiei PSD, o familie mare și unită, cu care împărtășesc o viziune comună pentru dezvoltarea Victoriei. Ceea ce m-a determinat să fac acest pas hotărâtor a fost sprijinul constant pe care l-am primit din partea PSD pentru proiectele mele și pentru bunăstarea locuitorilor Victoriei. Am înțeles că politica și administrația se fac cu OAMENI pentru OAMENI, iar o mână de ajutor venită la timp și un sfat bun pot face diferența”, a scris Bertea pe facebook.

În paralel, preşedintele organizaţiei judeţene PSD Braşov, senatorul Marius Dunca, a anunţat că 40 de primari şi consilieri locali s-au alăturat organizaţiei.

Pe lângă Camelia Bertea, PSD Brașov i-a racolat pe Gheorghe Sucaciu – primarul municipiului Făgăraş, şi Sergiu Arsene – primarul comunei Bod, plus 40 de consilieri locali.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole