De ce antibioticele sunt asemănătoare combustibililor fosili

În 1954, la doar câțiva ani după introducerea pe scară largă a antibioticelor, medicii erau deja conștienți de problema rezistenței. Selecția naturală însemna că folosirea acestor medicamente noi oferea un avantaj microbilor care puteau supraviețui atacului – iar un tratament care funcționa astăzi putea deveni ineficient mâine. Un medic britanic a formulat provocarea în termeni militari: „S-ar putea să rămânem complet fără muniție eficientă. Atunci bacteriile și mucegaiurile își vor face de cap”, transmite BBC.

Mai bine de 70 de ani mai târziu, această îngrijorare pare vizionară. ONU a numit rezistența la antibiotice „una dintre cele mai urgente amenințări la adresa sănătății globale”. Cercetătorii estimează că rezistența ucide deja peste un milion de oameni anual, iar numărul este prevăzut să crească. Iar noi antibiotice nu sunt descoperite suficient de rapid; multe dintre cele esențiale astăzi au fost descoperite acum mai bine de 60 de ani.

Trebuie să ne amintim că antibioticele sunt complet diferite de alte medicamente. Majoritatea medicamentelor funcționează manipulând biologia umană: paracetamolul ameliorează durerea prin reducerea semnalelor chimice, cafeina blochează receptorii de adenozină și, astfel, previne instalarea somnolenței. Antibioticele, în schimb, țintesc bacteriile. Și, pentru că bacteriile se răspândesc între oameni, provocarea rezistenței este una socială: este ca și cum de fiecare dată când ai lua un analgezic pentru durere de cap ai crește șansa ca altcineva să fie nevoit să facă o operație fără anestezic.

Asta face ca rezistența să fie mai mult decât o problemă tehnologică. Dar, asemenea medicului britanic din 1954, încă vorbim adesea ca și cum ar fi: trebuie să inventăm noi „arme” pentru a ne apăra mai bine.

Ceea ce scapă acestui cadru este faptul că puterea extraordinară a antibioticelor nu se datorează ingeniozității umane. De fapt, majoritatea derivă din substanțe produse inițial de bacterii și ciuperci, evoluate de-a lungul a milioane de ani de competiție microbiană.

O resursă naturală care a ajutat la crearea lumii moderne, dar care a fost, de asemenea, folosită excesiv: combustibilii fosili. Așa cum forțele geologice ale Pământului au transformat plantele moarte din perioada Carboniferă în straturi de cărbune și petrol pe care le-am ars pentru energie, la fel evoluția a creat molecule pe care oamenii de știință din secolul XX le-au recrutat pentru a ne menține în viață.

Ambele au oferit promisiunea iluzorie a unei puteri miraculoase, ieftine și nesfârșite asupra naturii – o promisiune care acum se apropie de final. Dacă am privi antibioticele ca pe „combustibilii fosili” ai medicinei moderne, oare asta ar schimba modul în care le folosim? Și ne-ar putea ajuta să ne gândim la modalități de a face lupta împotriva infecțiilor letale mai sustenabilă?

Era antibioticelor are mai puțin de un secol. Alexander Fleming a observat pentru prima dată activitatea unui mucegai ciudat asupra bacteriilor în 1928, dar abia la sfârșitul anilor 1930 ingredientul activ – penicilina – a fost izolat. Doza zilnică era de doar 60 mg, cam cât un praf de sare. Câțiva ani a fost atât de rară încât valora mai mult decât aurul. Dar după ce producția a fost extinsă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a ajuns să coste mai puțin decât sticluța în care era pusă.

Această abundență a făcut mai mult decât să combată bolile infecțioase. Așa cum energia din combustibili fosili a transformat societatea, antibioticele au permis construirea întregii structuri a medicinei moderne. Luați în calcul chirurgia: a tăia oamenii și a rupe bariera protectoare a pielii dă bacteriilor șansa de a invada țesuturile interne. Înainte de antibiotice, chiar și cele mai simple proceduri duceau frecvent la septicemii fatale. După apariția lor, mult mai multe au devenit posibile: chirurgie cardiacă, chirurgie intestinală, transplanturi. Apoi există cancerul: chimioterapia suprimă sistemul imunitar, făcând infecțiile bacteriene una dintre cele mai răspândite complicații ale tratamentului.

Efectele antibioticelor s-au propagat și mai departe: au făcut posibilă creșterea intensivă a animalelor, atât prin reducerea bolilor la animalele ținute în spații restrânse, cât și prin creșterea greutății acestora prin efecte complexe asupra metabolismului. Sunt unul dintre motivele creșterii uriașe a consumului de carne din anii 1950 încoace, cu toate efectele aferente asupra mediului și bunăstării animalelor.

În ciuda crizei rezistenței, antibioticele rămân ieftine comparativ cu alte medicamente. Parțial – ca și combustibilii fosili – pentru că consecințele negative ale utilizării lor (așa-numitele externalități) nu sunt incluse în preț. Și, la fel ca petrolul, cărbunele și gazele, antibioticele duc la poluare. Un studiu recent a estimat că 31% dintre cele mai utilizate 40 de antibiotice la nivel mondial ajung în râuri. Odată ajunse acolo, cresc nivelurile de rezistență în bacteriile de mediu: un studiu al solului din Olanda a arătat că incidența unor gene rezistente la antibiotice a crescut de peste 15 ori din anii 1970. O altă sursă de poluare este producția, în special în țări precum India. La Hyderabad, unde fabricile produc cantități uriașe de antibiotice pentru piața globală, oamenii de știință au descoperit că apele reziduale conțin niveluri ale unor antibiotice de un milion de ori mai mari decât în alte locuri.

La fel ca în cazul crizei climatice, rezistența la antibiotice a scos la iveală inegalitățile globale. Unele țări bogate au luat măsuri pentru a reduce utilizarea antibioticelor, dar doar după ce au beneficiat de abundența lor în trecut. Asta le face greu să adopte o poziție morală împotriva folosirii lor în alte locuri, o dilemă ce oglindește situația națiunilor post-industriale care cer țărilor în curs de dezvoltare să renunțe la beneficiile economice ale energiei ieftine.

Aici s-ar putea ca asemănările să se oprească. În timp ce așteptăm ziua în care combustibilii fosili vor fi eliminați complet, nu este clar același lucru pentru antibiotice, care vor rămâne întotdeauna parte din „mixul energetic” al medicinei. La urma urmei, majoritatea deceselor din cauza bolilor bacteriene la nivel global se datorează lipsei de acces la antibiotice, nu rezistenței. Ceea ce va trebui să facem este să ne facem abordarea dezvoltării și utilizării mult mai sustenabilă. În prezent, multe companii farmaceutice au abandonat căutarea de noi antibiotice: e greu să-ți imaginezi o marfă mai anti-capitalistă decât un produs a cărui valoare scade de fiecare dată când este folosit.

Asta înseamnă că avem nevoie de modele alternative. O propunere este ca guvernele să finanțeze un institut internațional care să dezvolte antibiotice deținute public, în loc să se bazeze pe sectorul privat; o alta este stimularea dezvoltării prin premii generoase pentru descoperirea de antibiotice. Iar pentru a aborda problema supraconsumului, economiștii au sugerat ca autoritățile sanitare să deruleze modele de tip „abonament” care să elimine stimulentul de a vinde cât mai multe antibiotice. Într-un program pilot din Anglia, două companii sunt plătite o sumă fixă pe an de către NHS, indiferent de cât de mult din produsul lor este folosit.

În cele din urmă, trebuie să ne amintim că antibioticele nu sunt singurul instrument. Susținerea altor abordări „regenerabile” ne permite să folosim antibioticele existente pentru mai mult timp. Vaccinurile sunt esențiale pentru prevenirea bolilor – fiecare vaccin împotriva meningitei, difteriei sau tusei convulsive înseamnă un potențial tratament cu antibiotice evitat. Și cele mai mari reduceri ale bolilor infecțioase din secolul XX au avut loc nu datorită antibioticelor, ci datorită unei mai bune igiene și sănătăți publice. (Chiar și în anii 2000, amenințarea MRSA a fost combătută cu metode testate precum spălatul pe mâini și protocoalele de curățenie – nu cu antibiotice noi.) Având în vedere că antibioticele în sine au apărut pe neașteptate, ar trebui să investim mai mult și în cercetare fundamentală.

La fel cum nu mai ardem cărbune fără a ne gândi la consecințe, epoca utilizării neglijente a antibioticelor este acum ferm în trecut. În ambele cazuri, ideea că nu va exista niciodată o răfuială a fost întotdeauna o iluzie. Dar, asemenea trezirii lente la realitatea crizei climatice, faptul de a înțelege limitele dependenței noastre de antibiotice s-ar putea dovedi, în cele din urmă, un lucru benefic.

Liam Shaw este biolog la Universitatea Oxford și autor al cărții „Dangerous Miracle” (Bodley Head).