Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Brașovul ar urma să câștige aproximativ două milioane de lei din închirierea căsuțelor din Târgul de Crăciun, dublu față de anul trecut. Licitația organizată pentru închirierea căsuțelor din Târgul din Piața Sfatului a oferit câteva surprize, cel puțin pe partea de food&drink, anunță Biz Brașov.
Astfel, cea mai mare sumă licitată pentru închirierea unei locații în târg, care va începe pe 28 noiembrie, este de 190.056 de lei (aproximativ 38.000 de euro), în timp ce pe locul doi se află o ofertă de 188.905 lei (aproximativ 37.500 de euro) , declară surse din cadrul Serviciului Public Administrare Piețe Brașov.
De asemenea, alte două locații din târg au fost închiriate cu sume mai mari de 30.000 de euro – un comerciant oferind 158.765 de lei, iar un altul 153.951 de lei.
În schimb, suma cea mai mică cu care a fost închiriată o căsuță la acest târg a fost de 11.730 de lei de către un artizan care va vinde produse hand-made.
Târgul de Crăciun din Brașov se va desfășura în perioada 28 noiembrie – 11 ianuarie 2026, în timp ce aprinderea bradului de Crăciun din Piața Sfatului va avea loc pe 30 noiembrie.
Articolul continuă mai jos
În total, în Piața Sfatului vor fi amenajate 48 de căsuțe pentru comercianți și două locuri de joacă pentru copii, acesta fiind completat de șapte căsuțe și un carusel în zona Rectoratului. O a treia locație a târgului va fi Piața Sfântu Ioan unde vor fi amplasate rulote comerciale și două locuri de joacă și divertisment, autoritățile renunțând în acest an la amplasarea unui patinoar, având în vedere că se anunță temperaturi de peste zece grade Celsius în perioada târgului.
Anul trecut, cea mai mare ofertă pentru închirierea unei căsuțe în Târgul de Crăciun din Brașov a fost de 34.000 de euro și a aparținut unui comerciant de băuturi.