Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a comentat, duminică, incidentul în care a fost implicat vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, prins de poliţişti că nu a respectat normele rutiere, afirmând că abordarea acestuia în discuţiile cu poliţiştii a fost „greşită”, dar e important că a realizat greşeala şi o regretă, relatează Agerpres.
„Am văzut câteva imagini azi la televizor. (…) Domnul procuror Horodniceanu, vicepreşedinte CSM, a dat astăzi o declaraţie în care arată că a înţeles că a procedat greşit în respectiva situaţie, regretă acest lucru, s-a lăsat provocat. În orice caz, e regretabil contextul, cum a spus şi dânsul, e regretabilă atitudinea, e greşită, evident, de la început şi până la sfârşit, dar e important că dânsul a realizat acest lucru. (…) Nu e în regulă ce s-a întâmplat acolo, abordarea a fost greşită. Cea mai bună cale într-o astfel de situaţie e să raţionezi după, unde ai greşit, ce-ai greşit, să recunoşti acest lucru şi, eventual, să îţi exprimi un regret, preferabil sincer”, a declarat Predoiu, la Prima News.
Ministrul a precizat că situaţia trebuie lămurită.
„Nu cunosc exact datele concrete ale acelei întâlniri şi cine şi cum a filmat. (…) Aceste aspecte, dacă dânsul crede că e cazul să fie lămurite, trebuie lămurite, până la urmă, până la capăt, care e tot contextul. Şi chiar dacă dânsul nu crede acest lucru, cred că ar trebui lămurit. Aici aş evoca şi declaraţia preşedintelui CSM, care a spus că va lua în analiză această situaţie. Dar un prim pas de echilibrare a întregii poveşti, în sensul bun al cuvântului, a fost declaraţia aceasta pe care e bine că dânsul a făcut-o şi a precizat că înţelege că nu ăsta e un comportament normal într-o astfel de situaţie”, a adăugat Cătălin Predoiu.
Întrebat dacă Daniel Horodniceanu riscă ceva, Predoiu a arătat că acest lucru e de competenţa CSM.
„Nu fac analize doar pe date preliminare şi fără să avem o situaţie completă. (…) Tot ce ţine de conduita magistratului în societate e în competenţa CSM, ca instituţie”, a afirmat ministrul Justiţiei.
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, a fost oprit în trafic de poliţiştii dintr-o comună din judeţul Iaşi pentru că nu ar fi semnalizat că intenţionează să facă o depăşire.
Într-o înregistrare video apărută în spaţiul public, Horodniceanu a întrebat poliţiştii care l-au oprit în trafic dacă ştiu cine este şi i-a ameninţat că îi va contacta pe superiorii lor de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
După apariţia filmării în spaţiul public, Daniel Horodniceanu a transmis că nu a încălcat nicio normă rutieră şi că întreaga situaţie ar fi fost pusă la punct de cei doi poliţişti care îl cunoşteau. Acesta a menţionat că a avut reacţia respectivă întrucât cei doi poliţişti s-ar fi prefăcut că nu ştiu cine este interlocutorul lor.
„Nu e în regulă ce s-a întâmplat acolo, abordarea a fost greşită.” Nu e în care regulă? Abordarea cui si a ce ? „Cea mai bună cale într-o astfel de situaţie e să raţionezi după” Înainte sau în timpul evident ca nu poti rationa! ” unde ai greşit, ce-ai greşit, să recunoşti acest lucru şi, eventual, să îţi exprimi un regret, preferabil sincer”, a declarat Predoiu, la Prima News.” Hai Dani draga, ca n-o sa te pun eu la colt în fata clasei pe boabe de porumb: regretul „preferabil sincer” ti-l esprimezi decât „eventual” asa ca keep on walking!!!! Doara „Tu esti în măsură să faci orice”. Iara ca tine sunt mii si mii de personaje coborâte cu hârzobul din ceriu.
A fost șeful unei structuri importante, DIICOT, ce înseamnă provocare în situația prezentata? Asa reactioneaza un om cu pregătirea sa? Ne mai și minte , știu ce pregătire și consiliere beneficiază aceștia, deci totul este o minciuna. Acesta, procurorul, așa procedează de fel, prin intimidare, nu prin administrare de probe. Aceștia lucrează cu informatori, instigatori etc. . În fond, a fost oprit de un echipaj de politie, nu de vreun interlop. Și ce, un control de rutina strica? Doar a săvârșit o contravenție. Oricum , mustrarea a fost prea blândă, prin nesemnalizarea schimbării direcție de mers s-au produs accidente grave. Concluzia: un om de nimic într-o funcție mare. Oare cum s-o fi întâmplat asa ceva?
Și încă ceva, oare de ce este asa penibil ministrul justiției. Cică a regretat. Ma întreb, e de ajuns?
Daca ramane la decizia CSM…ce functie are cazatura asta?E cumva vicepresedinte?Sunt curios daca perdoiu &ciollanis vor participa la sedinta CSM ce va discuta o eventuala mustrare a nataraului special,punem pariu ca nu?
Dacă acest ”nimeni” (nu) este mai presus de lege, pentru că: ”tu știi cine sunt eu?”, pentru că mizeria politică nu a fost în stare (sau nu a vrut) să-i scoată pe procurori dintre magistrați și să le impună răspunderi corespunzătoare puterii cu care, de cele mai multe ori, abuzează justițiabilul, rezultă că pensiile șpăgiabililor sunt foarte justificate; mai ales că ei nu răspund nici dacă, abuziv, arestează sau aranjează (instrumentează) dosarele unora.