Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
PNL a pierdut procesul cu Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și este obligat să returneze 14 milioane de lei din subvenția de stat, conform unei sentințe a Curții de Apel București din 20 noiembrie.
Este vorba despre banii folosiți în campania prezidențială a lui Nicolae Ciucă din 2024, iae decizia nu este definitivă.
AEP încearcă să recupereze din luna august sumele considerate nejustificate din fondurile alocate PNL.
În ședința de miercuri, Curtea de Apel a respins acțiunea PNL, apreciind că argumentele prezentate nu sunt suficient de temeinice pentru a schimba măsura dispusă de AEP.
„Respinge cererea, ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.11.2025”, se precizează în sentință.
Articolul continuă mai jos
În total, AEP a dat amenzi în valoare de peste 1,6 milioane de lei şi a confiscat peste 19,5 milioane de lei, în urma controalelor care au vizat finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale din 2024 – 2025.
Cea mai mare amendă pe care AEP o poate acorda – 200.000 de lei – a fost aplicată fostului candidat independent Călin Georgescu, care a încălcat mai multe prevederi legale.
În august 2025, PNL a deschis o acțiune în instanță împotriva AEP, solicitând anularea Deciziei nr. 128/2025.
Prin acest act, AEP le cerea liberalilor să restituie suma de 14 milioane de lei, reprezentând cheltuieli considerate nejustificate din fondurile provenite din subvenția publică acordată pentru activitățile de campanie.