Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
BBC a confirmat joi că a primit o scrisoare de la organismul de reglementare a audiovizualului american, Federal Communications Commission (FCC), cu privire la montajul mincinos al unui discurs al preşedintelui american Donald Trump realizat de grupul audiovizual britanic, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Brendan Carr, preşedintele FCC şi aliat apropiat al preşedintelui american, le-a scris miercuri directorilor de la BBC şi canalelor de televiziune americane publice NPR şi PBS, potrivit unui email al FFC pentru AFP ce confirmă o informaţie a cotidianului britanic The Telegraph. Obiectivul este de a ancheta asupra unei eventuale difuzări în SUA a programului de ştiri „Panorama”.
Aceasta conţinea un montaj înşelător al unui discurs al lui Donald Trump din 6 ianuarie 2021, dând impresia că preşedintele îi incita în mod explicit pe susţinătorii săi la o acţiune violentă contra Congresului. „Programul BBC îl arată pe preşedintele Trump pronunţând o frază pe care el nu a spus-o niciodată.
Aceasta pare să corespundă însăşi definiţiei publicării unei declaraţii false şi prejudiciabile în mod material”, subliniază Brendar Carr în această scrisoare.
„Chiar dacă BBC a prezentat scuze, afirmând că programul a produs ceea ce el recunoaşte în prezent ca fiind un ‘efect eronat’, îngrijorările se menţin”, continuă Brendar Carr. Dezvăluind că BBC întreţine „mai multe parteneriate cu difuzorii americani, printre care PBS şi NPR, pentru distribuirea de programe ale BCC aici în America”, Brendan Carr intenţionează să afle dacă grupul britanic „a furnizat fie clipul video, fie (fişierul) audio cu discursul montat către NPR, PBS sau oricărui alt difuzor reglementat de FCC pentru difuzare în SUA”.
Articolul continuă mai jos
La rândul său, BBC pur şi simplu a confirmat pentru AFP că „a primit această scrisoare”, fără alt comentariu. Acest caz a aruncat o mare umbră asupra instituţiei britanice, a cărei reputaţie depăşeşte cu mult frontierele Regatului Unit. Ea a dus la demisia directorului său general şi a şefei canalului de ştiri al grupului.
De atunci, preşedintele grupului a adresat scuze personale preşedintelui american, însă acesta din urmă şi-a anunţat intenţia de a da în judecată gigantul audiovizual pentru defăimare, pentru o sumă ce ar putea ajunge la cinci miliarde de dolari. Luni, într-un mesaj adresat personalului, preşedintele grupului a dat asigurări că acesta este „hotărât” să se apere.
BBC respinge acuzaţiile de defăimare. Acest caz a intervenit în cadrul unor tensiuni constante între administraţia Trump şi media. După revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, preşedintele republican şi-a înmulţit atacurile verbale contra jurnaliştilor ce reprezintă media considerate de el ostile sau contra unor animatori ai „late night shows” care îl iau în mod constant în colimator.
Vinerea trecută, Donald Trump a reacţionat în mod violent faţă de o jurnalistă de la postul ABC care i-a adresat o întrebare cu privire la cazul delincventului sexual Jeffrey Epstein, care afectează de luni de zile imaginea administraţiei sale. El a întrerupt-o, s-a aplecat spre ea, a arătat cu degetul spre ea şi i-a spus: „Taci. Taci, purcico!” („Quiet, quiet piggy”).
Un mare număr de media americane şi internaţionale, printre care New York Times, Fox News, Associated Press şi AFP, au refuzat în octombrie să semneze un document al Pentagonului ce stabileşte măsuri restrictive, cu riscul de a-şi pierde acreditarea. Iar în septembrie, circa o sută de media şi organizaţii de presă internaţionale au cerut administraţiei americane să renunţe să reducă durata vizelor americane pentru jurnaliştii străini.
irelevant. Autoritatea asta FCC se oprește la granița SUA. Nu au jurisdicție în alte țări.