
Planurile Uniunii Europene privind energia nucleară necesită investiţii de 241 miliarde de euro
Planurile statelor membre UE de extindere a energiei nucleare vor necesita investiţii de 241 miliarde de euro şi noi instrumente de finanţare care să facă aceste costuri imense mai puţin riscante pentru investitorii privaţi, se arată într-un proiect de document al Comisiei Europene care va fi publicat vineri, transmite agenția de știri Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Ţările membre ale blocului comunitar au prevăzut planuri de extindere a capacităţilor de energie nucleară la 109 gigawaţi (GW) până în 2050, de la 98 GW în prezent, se arată în analiza Executivului comunitar privind necesităţile de investiţii din sector. Aceste planuri vor necesita investiţii de 205 miliarde de euro în noi centrale nucleare, plus 36 miliarde de euro pentru extinderea duratei de viaţă a reactoarelor existente, şi va fi fi nevoie atât de bani din surse publice cât şi private, conform documentului.
Anul trecut, energia nucleară a generat aproximativ 24% din electricitatea UE. În condiţiile în care recentele proiecte nucleare din Europa au costuri ridicate şi se confruntă cu întârzieri îndelungate, Comisia Europeană susţine că sunt necesare mai multe instrumente financiare pentru a atrage investitorii privaţi, descurajaţi de aceste riscuri şi de cheltuielile iniţiale ridicate, transmite Agerpres.
O întârziere de cinci ani a noilor proiecte planificate va adăuga încă 45 miliarde de euro la costul lor estimat până în 2050. „O combinaţie între diverse surse de finanţare, completată de instrumente de reducere a riscurilor, ar putea fi răspunsul”, se arată în analiza Comisiei Europene.
Noul Guvern german a semnalat Franţei că nu se va mai opune la ideea ca energia nucleară să fie tratată la fel ca energia din surse regenerabile în legislaţia UE, a declarat luna aceasta un oficial francez, confirmând informaţiile apărute anterior în media.
Primele două economii din UE au avut mult timp viziuni diferite cu privire la promovarea energiei nucleare pentru a fi atinse ţintele cu privire la emisiile de CO2, ceea ce a întârziat elaborarea politicilor necesare pentru combaterea schimbărilor climatice în blocul comunitar.
Franţa, care îşi obţine aproximativ 70% din electricitatea sa din centrale nucleare, este principalul susţinător al energiei atomice în Europa. Germania, care şi-a închis centralele sale nucleare, a considerat energia nucleară drept una cu emisii reduse de carbon dar nu una regenerabilă.
Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) vor lansa un program pilot de 500 milioane de euro pentru contracte de cumpărare a energiei electrice, pentru care vor fi eligibile proiectele de energie nucleară, conform documentului.
12 din cele 27 state membre UE au în prezent reactoare nucleare. Slovacia şi Ungaria construiesc noi reactoare, în timp ce ţări ca Polonia speră să construiască primele lor centrale nucleare.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.