G4Media.ro

Planeta Jupiter a fost de două ori mai mare şi continuă să…

Sursa foto: Wikipedia – ESA/Hubble

Planeta Jupiter a fost de două ori mai mare şi continuă să se micşoreze, arată un studiu de specialitate

Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar, a fost de două ori mai mare şi continuă să se micşoreze, conform concluziilor unui nou studiu, transmite luni revista Live Science, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Norul de gaze şi praf cosmic din care s-au format Soarele şi celelalte planete s-a risipit în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani. Atunci, Jupiter era de cel puţin două ori mai mare decât este în prezent, iar câmpul său magnetic era de aproximativ 50 de ori mai puternic. Aceste concluzii, prezentate în studiul publicat la 20 mai în jurnalul Nature Astronomy, îi ajută pe oamenii de ştiinţă să obţină o imagine mai clară a Sistemului Solar timpuriu.

„Obiectivul nostru ultim este de a înţelege de unde venim, iar stabilirea fazelor timpurii ale formării planetelor este esenţială pentru a rezolva acest puzzle”, a declarat Konstantin Batygin, planetolog la Caltech şi co-autor al studiului. „Acest lucru ne aduce mai aproape să înţelegem cum s-a format atât Jupiter dar şi întregul Sistem Solar”.

Puternica gravitaţie a lui Jupiter, după cea imensă a Soarelui, a contribuit la construcţia Sistemului Solar, fixând orbitele celorlalte planete şi ale altor corpuri cosmice. Însă modul în care s-a format această planetă rămâne un mister.

Pentru a obţine o imagine mai bună a primelor zile ale lui Jupiter, cercetătorii au studiat orbitele uşor înclinate a două dintre lunile giganticei planete, Amalthea şi Thebe. Orbitele acestor două luni sunt similare celor pe care se aflau când s-au format, chiar dacă au fost deviate uşor de-a lungul timpului de vecina lor mai mare şi activă vulcanic, Io. Prin analiza discrepanţelor dintre modificările actuale şi cele aşteptate în urma acţiunii lui Io, cercetătorii au putut să ajungă la dimensiunea iniţială a planetei Jupiter.

Atunci când nebuloasa solară s-a împrăştiat sub acţiunea vântului solar, care a pus capăt procesului de formare a planetelor, raza lui Jupiter ar fi fost de 2 până la 2,5 ori mai mare decât în prezent pentru ca sateliţii Amalthea şi Thebe să aibă orbitele din prezent, conform studiului.

De-a lungul timpului planeta s-a micşorat pe măsură ce suprafaţa sa se răceşte. Apoi, echipa a folosit această rază pentru a calcula puterea câmpului magnetic jovian, care ar fi fost de aproximativ 21 militesla – de aproximativ 50 de ori mai puternică decât în prezent şi de 400 de ori mai puternică decât a Pământului.

„Este uimitor că şi după 4,5 miliarde de ani, rămân suficiente indicii pentru a putea reconstrui starea fizică a planetei Jupiter în zorii existenţei sale”, a declarat şi Fred Adams, astrofizician la University of Michigan şi co-autor al studiului.

Prin acest studiu „am reuşit să stabilim un punct de referinţă valoros. Un punct de referinţă de la care puteam reconstrui cu mai multă încredere evoluţia Sistemului Solar”, l-a completat şi Konstantin Batygin.

În prezent Jupiter se micşorează cu aproximativ 2 centimetri pe an, conform Caltech. Acest proces este legat de mecanismul Kelvin-Helmholtz, un proces prin care planetele se micşorează pe măsură ce se răcesc. Pe măsură de Jupiter se răceşte încet, presiunea sa internă scade, rezultând un proces continuu de micşorare a planetei. Nu se ştie când a început acest proces, mai notează Live Science.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.