G4Media.ro

Peste 70 de muzee din întreaga țară participă, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Peste 70 de muzee din întreaga țară participă, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor

Peste 70 de muzee din întreaga ţară vor participa, sâmbătă, la cea de-a XXI-a ediţie a Nopţii Muzeelor, Ministerul Culturii susţinând oficial, în premieră, evenimentul, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Evenimentul Noaptea Muzeelor îşi reconfirmă rolul esenţial în peisajul cultural naţional şi european, fiind un proiect de anvergură lansat iniţial în Franţa şi extins la nivel continental şi internaţional. Acest demers oferă publicului o experienţă muzeală inedită, prin deschiderea instituţiilor muzeale într-un interval orar neconvenţional, propunând o ofertă culturală special concepută pentru această ocazie”, transmite, luni, Reţeaua Naţională a Muzeelor (RNMR), într-o postare pe Facebook.

Potrivit RNMR, pe durata evenimentului, muzeele din întreaga ţară devin veritabile centre de atracţie, de socializare şi de consum cultural, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, oferta culturală propusă fiind adaptată şi atent structurată, cu scopul de a transforma muzeele în spaţii comunitare active, integrate firesc în viaţa cotidiană. Ineditul şi interactivitatea devin elemente definitorii ale acestei nopţi.

Pentru prima dată în istoria acestui eveniment, Ministerul Culturii susţine oficial Noaptea Muzeelor, integrând diversitatea ofertei muzeale într-o platformă naţională coerentă de comunicare şi promovare, mesajul principal – „Educaţia prin cultură. Dezvoltarea prin cultură” – fiind reflectat în toate activităţile propuse, contribuind la poziţionarea culturii ca factor esenţial în evoluţia societăţii.

Noaptea Muzeelor, coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, este un proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.