Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 234.000 de apeluri abuzive s-au înregistrat la Serviciul de urgență 112 în prima jumătate a acestui an, relatează Agenția de presă Rador. Dintre acestea, cele mai multe au fost preluate de operatorii 112 din județele Gorj, Argeș, Olt, Constanța și Dolj.
O persoană din Argeș a sunat la 112 de 11.450 de ori, în primele șase luni. Aceste apeluri au fost efectuate de pe o cartelă prepay și reprezintă 6,92% din numărul total al apelurilor din județ. În continuare, adulții sunt cei care sună abuziv la 112, de zece ori mai mult decât copiii, transmite STS.
În perioada ianuarie – iunie 2022, conform statisticilor Serviciului de Telecomunicații Speciale, la nivel național, numărul de urgență 112 a fost apelat de 5.265.756 de ori, mai mult de jumătate, 57,90%, reprezentând apeluri ale unor persoane aflate într-o situație de urgență (3.049.269) și 41,10% non-urgențe (2.216.487).
Din totalul apelurilor non-urgente înregistrate în primul semestru, 234.451 (10,58%) au fost apeluri abuzive. Mai exact, acestea sunt cazurile în care persoanele au sunat la 112, chiar dacă nu au avut o urgență reală, apelând serviciul pentru a glumi, pentru a aduce injurii operatorilor sau fără a spune nimic.
STS reaminteste cetățenilor să sune la 112 doar când au cu adevărat o urgență, când sunt în pericol viața, proprietatea sau mediul.
Apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă de la 1.000 la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către Ministerul Afacerilor Interne.
Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție și, de asemenea, se consideră apel abuziv, apelarea 112 pentru a aduce injurii operatorilor.
Alertarea falsă este utilizarea intenționată și nejustificată a numărului 112 pentru alarmarea sau determinarea intervenției agențiilor specializate de intervenție, fără a fi înregistrată o urgență.
Mare atentie ! Ca daca este o Persoana fara Vedere si daca apasa gresit pe o Tasta se duce Apelul Gresit ! la 112 .
Sanctiunile ar trebui sa fie mai aspre. Pentru persoana care a sunat de peste 10.000 de ori in decurs de 6 luni ar trebui internare fortata la psihiatrie sau chiar cateva zile de puscarie. Inclusiv anularea cartelelor de pe care se apeleaza abuziv mai mult de 10 ori !
cum doamne iartama sa suni de 11.450 ori in 6 luni la 112? 1 luna = 30 de zile. 6 luni = 180 de zile. daca imparti 11.450 la 180 de zile, reiese ca nenea a sunat de minim 63 de ori pe zi la acelasi numar, omul mai si doarme 8 ore pe zi, deci el, in 16 ore a apelat de 63 de ori. adica de 4 ori pe ora. daca pui ca totusi vorbesti ceva genul: „buna ziua, vreau la politie sau la salvare”, pai domnul sau doamna nici nu are timp sa manance sau sa se duca la buda. ceva e putred in povestea asta.
63 e media, probabil că a avut zile și mai bune.
Posibil să fi făcut totul cu un modem și un microcontroller.
E ciudat că nu a fost blocat automat de operatorul de telefonie.