G4Media.ro

Peste 160 de elevi din 29 de județe, la Olimpiada Naţională de…

sursa foto: captura video

Peste 160 de elevi din 29 de județe, la Olimpiada Naţională de Inovare şi Creaţie Digitală InfoEducaţie, concurs care le permite să intre la facultate fără alt examen de admitere

Peste 160 de elevi din 29 de judeţe sunt prezenţi în aceste zile la Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani, unde, în perioada 24 – 29 iulie, se desfăşoară cea de-a XXX-a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Inovare şi Creaţie Digitală InfoEducaţie, relatează Agerpres.

InfoEducaţie este o competiţie naţională, în cadrul căreia elevii de liceu concurează în echipe de câte doi, cu proiecte din cinci arii ce aparţin domeniului tehnologiei software: software cu caracter educaţional, software utilitar/mobile, aplicaţii web, programare roboţi şi creaţie multimedia.

Potrivit organizatorilor, de la an la an calitatea lucrărilor cu care elevii vin la InfoEducaţie este mai bună, iar acest an nu face excepţie.

„Avem peste 160 de elevi participanţi din 29 de judeţe ale ţării, unii veniţi pe cont propriu pentru că regulamentul nu ne permite să primim decât cinci elevi din fiecare judeţ. Aşa că au venit cu părinţii şi s-au cazat pe cont propriu. Şi asta e o chestiune care îmi dă încredere în generaţia lor. Fiecare ediţie a InfoEducaţia aduce de la an la an ceva nou, iar ediţia din acest an nu face excepţie şi se remarcă printr-o incontestabilă calitate a lucrărilor. Şi trebuie să spunem acest lucru, că lucrările sunt mai bune. Copiii vin cu idei noi, inedite. Pe partea de aplicaţii media de exemplu, am notat că au început să devină din ce în ce mai atenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor, la politică, social, securitate chiar, încep să le scoată ei la iveală. Şi în timp ce noi ne străduim să facem educaţie pentru ei, ei se autoeducă. În materie de roboţi, în materie de software utilitar, copiii vin acum cu tot felul de aplicaţii practice. În materie de software educaţional, copiii au observat că şcoala cere resurse pentru autoeducaţie, pentru self-training, pentru testare. Sunt o grămadă de firme care oferă aceste lucruri, dar ei vin cu nişte chestii ale lor, pe care le construiesc singuri. De fapt, acesta este şi ineditul concursului nostru. Eu vreau ca aceşti elevi, care poate sunt nişte elevi anonimi într-o şcoală, să scoată la iveală nişte potenţe, nişte skill-uri pe care altfel nu le ia nimeni în seamă, pentru că nu au oportunitatea să fie luaţi în seamă. Şi atunci, noi creăm oportunităţi pentru aşa ceva. Noutăţile acestea apar şi din cauză că aceasta e cererea socială, e cererea pieţei, iar ei simt acest lucru. Acesta este trendul inovaţiilor, asta este motivaţia lucrurilor care vin noi la InfoEducaţie”, a declarat, pentru AGERPRES, iniţiatorul acestui concurs, profesorul Emil Onea.

Concursul, iniţiat la Focşani şi devenit în timp olimpiadă naţională, le oferă posibilitatea elevilor să intre la facultate fără concurs de admitere, doar în baza premiului câştigat aici, dar este şi o rampă de lansare pentru mulţi dintre ei.

„Concursul InfoEducaţie este o experienţă în sine. Noi le creăm un mediu pentru experienţă şi învăţare. Prezentările acestea de proiecte reprezintă lecţii pe care le iau unii de la alţii. În plus, am reuşit să facem concursul olimpiadă. Copiii pleacă de aici cu nişte diplome sau premii şi cu rezultatele de aici pot intra la facultate fără concurs de admitere. Concursul este deja cunoscut în Europa, dar şi în lume, iar mulţi dintre ei ne cer fie doar şi o diplomă de participare, pe care o adaugă la CV-ul lor şi care, în unele situaţii, contează foarte mult. Avem printre sponsorii noştri şi acei brainhunters, sunt prezente aici companii care intră în legătură cu ei, îi recrutează. Unele companii trimit studenţi care au fost la rândul lor participanţi la InfoEducaţie pentru a recruta potenţiali colaboratori. InfoEducaţie este o carte de vizită, uneori chiar o lampă de lansare pentru mulţi dintre participanţi”, a explicat profesorul Onea.

InfoEducaţie pune accentul pe latura practică a informaticii, iar organizatorii şi-au propus ca pe viitor să urmeze trendul tehnologiei şi să introducă în concurs mai multe elemente de inteligenţă artificială sau chiar să facă o secţiune special dedicată.

„Mi-aş dori ca lumea să înţeleagă despre ce e vorba aici, pentru că noi avem impact bun. Dar mai sunt judeţe în care nu este înţeleasă această mişcare, pentru că nu e un concurs obişnuit. Nu e un concurs în care elevul vine şi primeşte o foaie de hârtie, dă un test şi rezolvă o problemă. Este un concurs în care trebuie să vină cu un proiect. Asta înseamnă muncă de pregătire a proiectului, lucru în echipă. Eu vreau ca mişcarea să fie mai largă. Şi mai vreau ceva în viitor. Ca inteligenţă artificială să o vedem peste tot. Au apărut deja de anul acesta elemente de inteligenţă artificială în proiectele copiilor, dar aş vrea ca anul viitor să încerc o secţiune specială, în care inteligenţa artificială să fie prezentă sau, dacă nu, să fie măcar un criteriu de selecţie. Este necesar ca ei să se adapteze creaţiile lor la ceea ce se întâmplă în lumea tehnică”, a fost de părere Emil Onea.

Şi pentru că a ajuns la cea de-a XXX-a ediţie, organizatorii speră ca olimpiada să se reîntoarcă acolo unde a început, în tabăra de la Gălăciuc, acolo unde elevii se simţeau liberi să discute între ei şi să construiască viitoare proiecte de succes.

„Visul meu a fost întotdeauna ca acest concurs să se desfăşoare la Gălăciuc. A fost pandemia, tabăra a intrat în renovare şi deja de câţiva ani nu mai facem InfoEducaţie la Gălăciuc. De aceea aş vrea să fac şi un apel către autorităţi, să facă din acest loc un loc de agrement pentru tineri. Noi venim cu idei, dar noi nu putem să ducem nişte copii într-un mediu care nu este safe din punct de vedere sanitar, alimentar şi aşa mai departe. Da, aceasta este o chestie de viitor pe care mi-o doresc foarte mult, că acel concurs să se întoarcă acolo. Pentru că vreau să rămână brandul acesta în judeţ, dar vreau să fie în condiţii cu totul şi cu totul speciale. Acolo, copiii se întâlneau şi discutau între ei. Se aşezau pe iarbă, pe pături şi discutau între ei, îşi construiau proiecte, discutau cum să se asocieze, cum să facă ceva, îşi puneau întrebări. Aici (la Colegiul Naţional ‘Unirea’ Focşani – n.red.) e un pic mai auster, mai este intimitatea aceea pe care ţi-o oferă natura, sălbăticia locului. Acolo şi relaţia dintre sponsori şi elevi era mai apropiată”, a spus profesorul de Informatică.

În aceste zile, elevii prezenţi vor avea ocazia să se întâlnească cu diverse personalităţi din lumea informaticii, printre care foşti premianţi în cadrul concursului InfoEducaţie.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...