Home » Articole » Patru morţi într-un incendiu izbucnit într-un bloc cu zece etaje din Lyon

Patru morţi într-un incendiu izbucnit într-un bloc cu zece etaje din Lyon

Patru morţi într-un incendiu izbucnit într-un bloc cu zece etaje din Lyon
Credit line: ZUMA Press Wire / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ascultă articolul

Un incendiu care a izbucnit luni dimineaţa într-un bloc de zece etaje din din Lyon, al treilea cel mai mare oraş din Franţa, a provocat moartea a patru persoane, a anunţat prefectura Rhône într-un comunicat citat de presa franceză, transmite News.ro.

Cele patru persoane au murit în ciuda intervenţiei echipelor de salvare, iar zece persoane sunt în prezent examinate medical, se precizează în comunicat.

- articolul continuă mai jos -

Victimele sunt două femei şi doi bărbaţi, ale căror vârste nu au fost precizate.

Incendiul a izbucnit la ora locală 5:30 şi a fost stins în jurul orei 7:00.

Potrivit prefecturii, au fost mobilizaţi 78 de pompieri şi 34 de autospeciale, precum şi patru echipaje ale serviciului de urgenţă (SAMU) din Rhône. Primarul din Lyon, Grégory Doucet, a salutat „mobilizarea rapidă şi exemplară” a pompierilor, a SAMU, a poliţiei şi a agenţilor oraşului.

O anchetă este în curs pentru „a determina cauzele acestei tragedii”, a adăugat primarul Lyonului.

A fost instituit un perimetru de securitate în jurul zonei, iar municipalitatea a deschis o sală de sport pentru a găzdui persoanele afectate de incendiu.

Prefectul şi procurorul din Lyon s-au deplasat la faţa locului.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole