G4Media.ro

Patriarhia Română salută faptul că zilele de 6 şi 7 ianuarie au…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Patriarhia Română salută faptul că zilele de 6 şi 7 ianuarie au devenit sărbători legale: Sărbătoarea Botezului Domnului este cinstită de aproape 95% din populaţia României / Ziua de Sfântul Ion, sărbătorită de două milioane de persoane care poartă acest nume

Patriarhia Română salută, luni, publicarea în Monitorul Oficial a legii prin care zilele de 6 şi 7 ianuarie devin sărbători legale nelucrătoare.

Patriarhia precizează că Boboteaza este sărbătorită de categorii largi de credincioşi, astfel încât va beneficia de această decizie 95% din populaţia României. De asemenea, ziua de Sfântul Ion este sărbătorită de cel puţin 2 milioane de persoane care poartă acest nume. În plus, în 7 ianuarie, este Crăciunul pe rit vechi.

Patriarhia a precizat că sărbătoarea Botezului Domnului este cinstită, la aceeaşi dată (6 ianuarie), şi de către credincioşii romano-catolici, greco-catolici şi penticostali, deci în total beneficiază de această sărbătoare legală în care nu se lucrează aproape 95% din populaţia României.

”Sărbătoarea Botezului Domnului (Epifania) sau Boboteaza, aşa cum mai este numită în termeni populari, este unică şi prin aceea că, în această zi, cea mai mare parte a credincioşilor ortodocşi sunt prezenţi la biserică pentru a primi Agheasmă Mare. În tradiţia ortodoxă, Sfinţirea cea Mare a apei sau Agheasma Mare este o rânduială liturgică săvârşită doar de Bobotează”, a transmis Patriarhia.

Potrivit BOR, prin această reglementare, ”legislatorul român a înţeles să asigure la modul concret libertatea de religie garantată de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 18), de Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene (art. 10), de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 9), de Constituţia României (art. 29) şi de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor”.

Potrivit Patriarhiei, strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezul Domnului, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an.

”Potrivit statisticilor Ministerului Afacerilor Interne, aproximativ 2.002.000 români îşi serbează onomastica în ziua de 7 ianuarie, fiind cel mai des întâlnit nume în România. Pe de altă parte, pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului”, se mai arată în comunicat.

Potrivit documentului, din acest motiv, ţări majoritar ortodoxe din Europa, precum Belarus, Georgia, Moldova, Rusia, Serbia, Ucraina, au reglementat data de 7 ianuarie ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.

”Potrivit datelor oferite de către Biroul Naţional de Statistică, în anul 2021, în România, erau înregistraţi 642.149 de cetăţeni moldoveni rezidenţi în România. Acestora li se adaugă şi alţi cetăţeni moldoveni care vizitează ţara noastră cu prilejul marilor sărbători religioase, ca de exemplu Praznicul Naşterii Domnului. Întrucât calendarul pe care îl ţin cetăţenii moldoveni este cel de stil vechi, Naşterea Domnului este prăznuită de către aceştia în fiecare an, în ziua de 7 ianuarie. La această dată este sărbătorită Naşterea Domnului şi de către credincioşii aparţinând Vicariatului Ortodox Ucrainean, unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, precum şi de către credincioşii Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timişoara şi cei ai Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România, culte religioase recunoscute oficial în România, potrivit prevederilor Legii nr. 489/2006 republicată”, a mai transmis Patriarhia.

Aceasta transmite că, dată fiind importanţa celor două sărbători, a solicitat declararea acestora ca sărbători legale în care nu se lucrează.

„Mulţumim iniţiatorilor legii, parlamentarilor celor două Camere ale Parlamentului României, care au votat legea, Preşedintelui României care a promulgat-o întrucât au considerat ca întemeiate şi utile familiei şi societăţii româneşti argumentele Patriarhiei Române pentru adoptarea Legii nr. 52/2023”, a mai transmis Patriarhia.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...