Home » Articole » Parlamentul bulgar a interzis, temporar, exporturile de produse petroliere către statele Uniunii Europene / Măsura ar fi motivată de necesitatea de a asigura securitatea energetică a ţării, după sancțiunile impuse de SUA companiei ruse Lukoil

Parlamentul bulgar a interzis, temporar, exporturile de produse petroliere către statele Uniunii Europene / Măsura ar fi motivată de necesitatea de a asigura securitatea energetică a ţării, după sancțiunile impuse de SUA companiei ruse Lukoil

Parlamentul bulgar a interzis, temporar, exporturile de produse petroliere către statele Uniunii Europene / Măsura ar fi motivată de necesitatea de a asigura securitatea energetică a ţării, după sancțiunile impuse de SUA companiei ruse Lukoil
Sursa foto: Unsplash / Neven Myst
Ascultă articolul

Parlamentul bulgar a interzis, temporar, exporturile şi livrările intracomunitare de produse petroliere, în principal motorină şi combustibil pentru aviaţie, către statele membre ale Uniunii Europene (UE), transmite agenția de știri BTA, citată de Agerpres.

Decizia a fost luată vineri, cu 135 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 42 de abţineri.

- articolul continuă mai jos -

Conform rezoluţiei Comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe, măsura este motivată de necesitatea de a asigura securitatea energetică a ţării şi stabilitatea pieţei interne de combustibili, având în vedere sancţiunile impuse de SUA împotriva companiei ruse Lukoil.

Proiectul de lege a fost introdus de Delian Dobrev (GERB-UDF), Stanislav Anastassov (MRF-Nou început), Pavela Mitova (Exista un Astfel de Popor) şi Atanas Atanasov (BSP-Stânga Unită) şi a fost examinat anterior, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Comisiei pentru buget şi finanţe.

În sala de plen, decizia a fost susţinută de GERB-UDF, Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democratică (CC-DB), MRF-Nou început, Exista un Astfel de Popor, Alianţa pentru Drepturi şi Libertăţi şi de doi parlamentari independenţi. Parlamentarii Velichie au votat împotrivă, în timp ce parlamentarii partidelor Renaşterea şi MECh s-au abţinut.

Interdicţia nu se va aplica alimentării cu combustibil a navelor şi aeronavelor interne sau străine, şi nici livrărilor intracomunitare către forţele armate ale statelor membre ale UE şi NATO.

Parlamentul bulgar l-a însărcinat Directorul Agenţiei Vamale cu respectarea interdicţiei privind exportul de produse petroliere, iar pe directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Venituri cu punerea în aplicare interdicţiei privind livrările intracomunitare.

Cu toate acestea, directorul Agenţiei Vamale poate autoriza anumite exporturi sau livrări intracomunitare de produse petroliere enumerate în interdicţie în anumite cazuri, cu condiţia să notifice Adunarea Naţională cu privire la fiecare autorizaţie. Autorizaţia intră în vigoare în termen de şapte zile de la notificare, iar Adunarea Naţională poate, în orice moment, să modifice sau să revoce autorizaţia emisă pentru a proteja securitatea statului şi publică.

În plus, Parlamentul l-a însărcinat pe şeful Agenţiei de Stat pentru Rezervele de Stat şi Stocurile de Război să inspecteze cantităţile depozitate în temeiul Legii privind stocurile de ţiţei şi produse petroliere în termen de o săptămână. Această sugestie a fost dată de Stanislav Anastasov (MRF-Nou început).

Decizia de a introduce o restricţionare temporară a exporturilor şi a livrărilor intracomunitare de produse petroliere către alte state membre ale UE va intra în vigoare în ziua publicării sale în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole